Scene din vieţi repovestite

Îmi vin în minte câteodatã
Scene din vieţi repovestite
Din care-aş fi putut şi eu
Sã fi fãcut odatã parte.

Revãd atunci sala de bal,
Podelele lucind ca luna
Şi adunarea foşnitoare
Din care te desprinzi tãcut
Şi mã inviţi din nou la dans,
Fãrã sã-ţi pese nici de rege,
Nici de curteni, nici de strãjerii
Care au zãvorât palatul,
Sortindu-ne curând pierzãrii.

Chiar dacã muzica se curmã,
Dupã o clipã, la poruncã,
Noi continuãm sã ne mişcãm
În ritmul unui zbor lãuntric
Care strãpunge ferecarea,
Migrând deodatã în alt ev.

Schimbãm costumele, decorul,
Pândiţi de rãul care creşte
Nu în afarã ci-nãuntru,
Ameninţând sã ne despartã.

Îţi sunt alãturea ca umbra,
Totuşi spre searã Te voi vinde
Pentru o mânã de arginţi.
Nu vom opri înaintarea
Prãpãdului care ne-aşteaptã,
Decât intrând într-o firidã
A sorţii noastre, sub alt chip.

Iatã-mã singurã, în zbucium,
Gãsind mormântul, giulgiul gol.
“Pe cine cauţi? De ce plângi?”
Mã-ntreabã douã glasuri albe.
“L-au luat pe Domnul şi L-au dus?”
Mã înspãimânt dar grãdinarul,
Ivit din ceaţã, lângã mine,
Mã strigã-n gând cu vocea Ta:
“Maria!” Numele-i chemare
Şi calea – setea ce mã soarbe,
Când mã cufund în Dumnezeu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *