Anul acesta TIFF-ul a avut o mai mare amploare, fiind la cea de-a 40-a ediţie a sa. S-au selecţionat peste 400 de filme participante, iar numǎrul de spectatori, 473.000 a fost un record planetar. Se pare că TIFF ar fi unul din cele mai importante festivaluri de cinema din lume, după cel de la Cannes. Numărul de vedete de cinema care au vizitat marele oraş Toroto între10-20 septembrie a crescut considerabil şi, proporţional, şi nebunia circulaţiei în centrul oraşului în această perioadă.
O activitate, freneticǎ aş spune, este pânditul actorilor, ore întregi. Pe una din strǎzi circulaţia a fost închisă câteva zile. Am nimerit şi eu într-o asemenea mulţime, toţi aşteptau cu celularele gata sǎ fotografieze. Am încercat să aflu pe cine aşteptau. Nimeni nu ştia. Şi, dupǎ ce a trecut într-o viteza fulgerǎtoare o pereche de fețe (necunoscute pentru mine), am auzit din spate: „Cine au fost ǎştia? Nu i-am vazut niciodatǎ! Iar am stat degeaba!”
Anul acesta au fost prezentate la TIFF patru filme româneşti: „Blue Spring” (Primavara albastrǎ) – film de scurt metraj în regia lui Andreea Cristina Bordun, „Box” (Box) – film regizat de Florin Şerban , „One Floor Bellow” (Un etaj mai jos) – în regia lui Radu Muntean şi „The Treasure” (Comoara), în regia lui Corneliu Porumboiu. Din cele patru, am vizonat douǎ: „Box” şi „One floor bellow”. Filmul „Box” nu mi-a atras în mod special atenţia, (dimpotriva!), dar filmul „One floor bellow” este un film interesant, puternic şi care solicitǎ participarea intensǎ a spectatorului, în ciuda aparentei lentori a desfǎşurǎrii acţiunii.
Filmul are, în aparenţǎ, un subiect simplu: în apartamentul unui bloc, o tânǎrǎ e găsitǎ moartǎ şi vecinii sunt interogati de poliţie pentru a se afla criminalul. Eroul principal, un vecin al victimei, care se ocupǎ cu procurarea de permise de conducere pentru mici companii, îl bǎnuieşte pe criminal, dar nu spune nimic. Filmul nu este altceva decât tǎcerea prelungitǎ – numai exterioarǎ – a acestui personaj principal, Pǎtraşcu, dialogul interior cu propria conştiinţǎ fiind însǎ profund şi continuu. În rolul principal, actorul Teodor Corban este deosebit de convingǎtor.
Filmul argentinian „The Clan” regizat de Pablo Trapero, a obţinut premiul „Leul de argint” la Festivalul de Film de la Veneţia 2015. Este scris dupǎ o poveste realǎ, vestitǎ în Argentina: un tatǎ de familie îşi trimitea fiul sǎ kidnapeze membri ai unor familii bogate pentru a-i elibera pe bani. Deşi sunt 30 de ani de când acest individ a fost închis, în realitate, cazul e încǎ viu în memoria argentinienilor. Filmul e bine condus, subiectul -în sine- e trist şi puţin demoralizant, dar şcoala argentinianǎ de film se dovedeşte a fi foarte valoroasǎ.
Din filmele pe care le-am vizionat, m-a impresionat în mod deosebit „Desde alla” (care s-ar traduce „De departe”), film venezuelian scris şi regizat de Lorenzo Vigas, care a luat Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia 2015. Filmul, o dramǎ psihologicǎ complexǎ, se urmǎreşte cu respiraţia tǎiată. Este impresionantǎ complexa gamǎ de sentimente cu care se confruntă personajele. Alfredo Castro, interpretul personajului principal, îl încarnează pe Vigas, un om înstărit, între două vârste care, căutând în suburbia Caracasului tineri cu care să aibă relaţii sexuale, dă de Elder, un tânăr recalcitrant care i se opune. Relaţia cu Elder se transformă progresiv şi ia o turnură paternală din partea lui Vigas, care-l găzduieşte acasă pe Elder când acesta e bătut de gaşca lui de prieteni. Tandreţea pe care Vegas n-a avut-o de la tatăl lui, cum aflăm din film, o manifestă acum pentru tânǎrul Elder, care însǎ e un tip dur, nici el n-a avut parte de dragostea tatălui. Suntem în faţa a doi oameni care au tânjit după dragostea tatălui, unul tânăr, care a devenit din această cauzǎ sălbatic şi dur, celălalt mai în vârstă, încărcând să ofere celui tânǎr dragostea paternă de care el n-a avut parte. Nu e nimic vulgar, nimic nedelicat, nimic şocant: totul se deruleazǎ intr-o atmosferǎ de o mare frumuseţe şi omenie. Finalul este neaşteptat, iar explicaţia lui este lăsată la latitudinea spectatorului. Recomand cu mare cǎldurǎ filmul.
Cea de a 40-a ediţie a festivalului TIFF 2015 din Toronto s-a încheiat cu un bogat palmares de premii şi a fost, ca şi în anii trecuţi, o deplinǎ reuşită.
