Vaporul nostru înainta acum cu repeziciune pe luciul mării liniştite şi parcă încremenite sub bătaia razelor de foc. Din când în când, câte un grup de rechini face să clocotească apa în jurul vasului. Pescăruşii, fâlfâind uşor din aripi, spintecă din zbor luciul oglindei lichide sau se aşază graţios, lăsându-se să fie purtaţi de curent.
Mihai Tican Rumano, Sub soarele Africii răsăritene, Polirom, Iaşi, 2015
Deodată, în mijlocul strâmtorii, zărim o fâşie de pământ: e insula Perim, deasupra căreia fâlfâie drapelul Marii Britanii. Mi se povesteşte de către un tovarăş de drum o anecdotă destul de semnificativă în legătură cu ocuparea acestei limbi de pământ de către englezi.
La 1857, când cu construirea Canalului de Suez, un amiral francez fusese trimis cu o flotă impozantă să pună stăpânire pe insulă, care era absolut deşartă. Dar amiralul fu nevoit să se oprească la Aden, unde se găsea o garnizoană engleză şi unde se dete o serbare în onoarea sa şi a ofiţerilor ce-l însoţeau…
În zadar amiralul vru să plece spre a se duce mai repede spre insulă, unde trebuia să înfigă drapelul francez, căci fu oprit de doamnele engleze, dornice să prelungească cât mai mult balul, la care ofiţerii francezi erau cei mai apreciaţi dansatori…
În sfârşit, spre ziuă, flota porni şi, când ajunse în dreptul insulei, amiralul avu neplăcuta surpriză să vadă fâlfâind în vârful ei drapelul britanic. Un ofiţer englez veni în întâmpinare şi, când fu întrebat de când era drapelul britanic pe insulă, el răspunse cu aerul cel mai serios din lume:
— Dar dintotdeauna – cum, dumneavoastră nu ştiaţi?
Adevărul era că drapelul nu fusese împlântat decât cu o oră mai înainte, de ofiţerul pe care comandantul fortăreţei engleze din Aden îl trimisese în grabă ca să o ia înaintea francezilor…
