Mai întâi cred că trebuie să arăt cum au început această poveste şi această călătorie şi ce intenţie am avut. La sfârşitul lunii martie şedeam (folosesc verbul la persoana I singular după o înţelegere cu John Gunther) în barul hotelului Bedford de pe strada 40 East. O piesă pe care o scrisesem de patru ori se topise şi mi se scursese printre degete. Şedeam deci pe scaunul înalt şi mă întrebam ce să fac mai departe. În clipa aceea în bar a intrat Robert Capa, care arăta puţin abătut. Partidele de pocher la care participa de mai multe luni se terminaseră.
Colecţia Biblioteca Polirom
Seria ActualJohn Steinbeck
Jurnal rusesc
Traducere din limba engleză şi note de Petru Iamandi
Cartea lui era sub tipar şi acum nu mai avea nimic de făcut. Willy, barmanul, care e mereu plin de compasiune, a sugerat un Suissesse, o băutură pe care el o pre¬pară mai bine decât oricine din lumea asta. Noi eram amândoi deprimaţi, nu atât de ştiri, cât de felul în care erau ele transmise. Căci ştirile nu mai sunt cele de odinioară – cel puţin partea aceea care atrage cel mai mult atenţia. Ştirile au devenit o chestiune de interpretare. Un ins care stă la un birou din Washington sau New York citeşte telegramele de presă şi le rearanjează în aşa fel încât să corespundă propriului stil şi model mental. Ceea ce luăm azi drept ştiri nu sunt de fapt ştiri, ci doar opiniile unuia dintre cei cinci şase experţi despre sensul acestor ştiri.
Willy ne a pus în faţă cele două pahare cu Suissesse de un verde pal, iar noi am început să discutăm des¬pre ce mai putea face un om onest şi lipsit de pre¬judecăţi.
În fiecare zi găseai în ziare mii de cuvinte despre Rusia. La ce se gândea Stalin, planurile Marelui Stat Major rusesc, amplasarea trupelor, experi¬enţele cu arme atomice şi rachete teleghidate – numai ştiri semnate de oameni care nu fuseseră la faţa locului şi ale căror surse nu erau deloc sigure. Situaţia ne făcea să credem că existau unele lucruri des¬pre care nu scria nimeni şi tocmai acestea erau lucrurile care ne interesau cel mai mult. Cu ce se îmbracă oamenii acolo ? Ce li se serveşte la cină ? Dau petreceri ? Ce mănâncă acolo ? Cum fac dragoste şi cum mor ? Despre ce discută ? Dansează, cântă, se joacă ? Copiii lor merg la şcoală ?
Ni s a părut că ar fi ceva deosebit să descoperim aceste lucruri, să le fotografiem şi să scriem despre ele. Politica rusească este la fel de importantă ca şi cea americană, dar acolo trebuie să existe şi o altă realitate, aşa cum există şi aici una. Trebuie să existe o viaţă de zi cu zi a poporului rus, despre care nu puteam citi nimic, fiindcă nimeni nu scria despre ea şi nimeni nu o fotografia.
