Utopiile eunucilor

“Une étude, publiée lundi 24 septembre dans la revue Current Biology et relayée notamment par Slate, ainsi que par le site américain Wired, s’est penchée sur l’espérance de vie d’eunuques coréens, serviteurs à la cour impériale entre le XIVe et le XXe siècle. En comparant, grâce à un arbre généalogique, la longévité de 81 eunuques à celle de quelque 2 500 aristocrates, aux conditions de vie similaires donc, les scientifiques de l’université de Corée aboutissent à un résultat étonnant : les premiers meurent, en moyenne, à l’âge de 70 ans, les seconds, à celui de 56 ans. Soit une différence de 14 années. De surcroît, trois des 81 eunuques atteignent les 100 ans, contre seulement un des 2 500 hommes non castrés. Un résultat „phénoménal, même au regard des statistiques contemporaines des pays développés”, note Slate, qui cite l’équipe de chercheurs : „La proportion de centenaires chez les eunuques coréens est donc au moins 130 fois supérieure à celle des pays développés.” L’absence de testicules, et surtout de testostérone, pourrait bien être en cause dans cette exceptionnelle longévité. La principale hormone sexuelle mâle, précise en effet Wired, est impliquée dans la croissance des testicules, le développement musculaire et l’agression, mais semble aussi affaiblir le système immunitaire”. Ce qui expliquerait aussi, au passage, la meilleure espérance de vie des femmes, aidées par les œstrogènes. D’autres facteurs sont bien sûr en cause dans cette inégalité entre les deux sexes, et notamment, avance Wired, le goût des activités à risque, davantage ancré chez les hommes. Avecl’égalisation des conditions” et des modes de vie, selon les termes de l’Observatoire des inégalités, l’écart de longévité entre les deux sexes a toutefois tendance à diminuer, souligne Slate” (Le Monde, 27 septembrie 2012).

Robert Kiefer, un dadaist austriac care a trăit la Viena între 1897 şi 1945, purtînd o suculentă corespondenţă cu Tristan Tzara, este autorul unui manuscris de 450 de pagini intitulat Cartea eunucilor. Eruditul italian Domenico Brabanti, cel care a descoperit manuscrisul la un anticariat din Berlin, susţine că ideea de a scrie despre eunuci i-ar fi venit lui Kiefer în urma unei conversaţii cu Tzara, în care acesta din urmă ar fi lansat celebrul său îndemn ironic : „Dadaişti din toata ţările, scopiţi-vă !”.  Kiefer a lucrat mai bine de şapte ani la acest proiect, citind toate cărţile pe care le-a găsit despre respectivul subiect. Manuscrisul rezultat a rămas complet necunoscut, autorul murind înainte de a fi reuşit să-l trimită la Paris.

Brabanti a publicat în revista Globen un excelent rezumat al principalelor teze susţinute de Kiefer. Din lipsă de spaţiu, nu ne vom opri asupra consideraţiilor sale istorice, geografice, economice, demografice, juridice, sociologice sau teologice, ci vom încerca să ne concentrăm prezentarea asupra acelor texte scrise în mediile eunucilor şi socotite de Brabanti „adevărate utopii ale castraţilor”. Din perspectiva eruditului italian, cele mai importante scrieri de acest fel sînt Omul perfect, Cetatea celor puri şi Despre marionete, toate bucurîndu-se de o amplă descriere din partea lui Kiefer.

Omul perfect  a circulat sub formă de manuscris printre membrii sectei scopiţilor, fiind atribuit lui Andrei Ivanov, presupusul fondator al sectei. El descrie crearea unui om paradisiac perfect, care nu mănîncă, nu doarme, nu munceşte, nu plînge, nu rîde, nu cască, nu se bîlbîie, nu se scarpină în barbă, nu-şi pierde niciodată minţile, nu îmbătrîneşte şi, desigur, nu moare. Omul acesta perfect nu are nevoie de nimic din afara lui, aşa că e complet lipsit de instincte, fiind condus numai de raţiunea sădită în el de Creatorul său. Însă după catastrofa indusă de ispitirile şarpelui satanic, totul se schimbă, omul e alungat din Paradis, iar trupul său devenit impur suferă modificări dramatice. Bărbatul se trezeşte cu un penis ce dă semn despre aplecarea lui înspre plăceri, în vreme ce femeii îi cresc sîni. Cele două fiinţe marcate de păcat sînt aruncate în vîltoarea desfrîului din care nimic nu pare să le mai salveze. Dau naştere unor prunci ce se nasc cu aceleaşi urme infamante pe trup, aceştia dau naşter altor şi altor prunci, iar roata infernală nu poate fi oprită. Pînă cînd Andrei Ivanov e luminat de îngerii Domnului şi află care e calea ieşirii din păcat : omul trebuie să revină la forma paradisiacă a trupului său, renunţînd la părţile hidoase ale corpului ce i-au fost date tocmai pentru a-i aminti de rătăcirea lui. Prin castrare, omul îşi regăseşte frumuseţea iniţială şi retează sursa răului ce s-a cuibărit în sine. Redevenit asemenea îngerilor, el stopează răspîndirea păcatului şi pregăteşte întoarcerea în Paradis.

Cetatea celor puri a fost publicată în limba engleză la Amsterdam în anul 1879. Deşi apărută fără numele autorului, Kiefer i-o atribuie lui Eliezer Kronberg, un evreu german,  fost adept al lui  Jakob Frank. Ea descrie un stat al eunucilor ce ar urma să se constituie în nordul Armeniei cu scopul de a-i primi pe aceia care au decis să se castreze în mod voluntar, permiţîndu-le să ducă o viaţă neprihănită alături de alţi oameni ce împărtăşesc acelaşi ideal. Kronberg se arată convins că statul eunucilor ar putea să se bucure de un renume la fel de mare precum mitica ţară a amazoanelor, reprezentînd unicul refugiu potrivit pentru bărbaţii dezamăgiţi de materialismul lumii moderne şi pregătiţi să-şi dovedească printr-o amputare consimiţită ataşamentul faţă de spiritul eliberat de sub robia simţurilor.

Despre marionete a apărut la Lisabona în 1942, fiind opera lui Mihail Moscalu, ziarist venal şi vestit escroc sentimental al vremii, care a făcut parte timp de mai mulţi ani din suita lui Carol al II-lea. Pierzîndu-şi testiculele în urma unui accident de vînătoare, el a început să se intereseze de învăţăturile scopiţilor refugiaţi la Bucureşti, participînd graţie complicităţii birjarului său, el însuşi membru al sectei, chiar la unele dintre întrunirile lor secrete. Mare admirator al lui Kleist, a folosit celebrul eseu al acestuia Űber das Marionettentheater ca model pentru a-şi dezvolta teoria despre castraţi. Moscalu susţine că amputarea voluntară e importantă, însă ea nu reprezintă decît primul pas, indispensabil, însă insuficient ca atare, pe drumul evoluţiei spirituale a scopitului. După ce renunţă la plăcerile senzuale, el trebuie să continue printr-o serie de epuizante exerciţii spirtuale menite să-i neutralizeze conştiinţa şi să-l apropie tot mai mult de stadiul final al evoluţiei sale, deplina asemănare cu marioneta. Cartea lui Moscalu e socotită importantă de către Kiefer nu numai din pricina straniei combinaţii între tezele scopiţilor şi teoria lui Kleist despre marionete, ci şi pentru că lansează o ipoteză senzaţională : Rasputin ar fi fost un adept secret al scopiţilor, iar asasinarea lui ar fi fost plănuită tocmai pentru a-l împiedica să se castreze şi să preia conducerea sectei, proclamînd apoi, cu ajutorul ţarului,  învăţăturile acesteia drept religia oficială a Imperiului Rus.

Domenico Brabanti a promis că va publica Cartea eunucilor la editura Flammarion la sfîrşitul lui 2012, însă intenţia lui a fost împiedicată de un nepot al lui Kiefer, care a cerut instanţei să blocheze apariţia volumului, susţinînd că manuscrisul trebuie ars în cadrul unei ceremonii dadaiste ce va avea loc pe rue Cujas, conform voinţei exprimate în testamentul unchiului său.

 

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *