Conduşi de carismaticul Corneliu Zelea Codreanu, legionarii combinau asasinatul politic, violenţa stradală şi discursul antisemit cu naţionalismul romantic, simbolismul religios şi proiectele caritabile. Pretindeau că sînt fideli unei „religii”, şi nu unui partid politic şi descriau legiunea ca pe o mişcare „spirituală” al cărei obiectiv era să creeze un „om nou” prin suferinţă şi sacrificiu. Şi-au „format caracterul legionar” prin participarea la întîlniri săptămînale şi la slujbe religioase ocazionale, respectînd cu stricteţe metodele disciplinare, pornind în marşuri lungi, prestînd muncă voluntară în tabere de vară, plătind cotizaţii săptămînale şi interiorizînd doctrina legionară prin cîntece, discursuri şi discuţii în grupuri restrînse.
***
La 9 decembrie 1933, guvernul a dizolvat Legiunea, arestînd mii de legionari înaintea alegerilor din 20 decembrie şi eliberîndu-i pe mulţi dintre ei cîteva săptămîni mai tîrziu. Studenţii din Bucureşti au venit în sprijinul lor, organizînd ample demonstraţii de stradă. Legionarii protestau împotriva condiţiilor în care erau ţinuţi şi iniţiau greve ale foamei în închisorile din toată ţara. Nicolae Bălan (1882-1955), mitropolitul Ardealului, a intervenit pentru legionarii arestaţi la Sibiu. La numai nouă zile după alegeri, în gara din Sinaia, trei legionari l-au împuşcat mortal pe prim-ministrul Ion G. Duca.
Roland Clark
Sfîntă tinereţe legionară
Activismul fascist în România interbelică
Traducere de Marius-Adrian Hazaparu
Polirom, 2015
În februarie 1934, legionarii vindeau fotografii cu asasinii cu 20 de lei bucata. Cel care a apăsat pe trăgaci a fost Nicolae Constantinescu, menţionat anterior, student propagandist care fusese rănit de cîteva ori în încăierările cu poliţia din ultimele luni şi care fusese arestat şi apoi eliberat în timpul represiunii Legiunii de către guvern, mai devreme în acea lună. Constantinescu era însoţit de doi studenţi aromâni, Ion Caranica (1907-1938) şi Doru Belimace (1910-1938). După asasinarea lui Duca, tot mai mulţi legionari au fost arestaţi, patru au murit în timpul sau după interogatoriile poliţiei, iar la 1 ianuarie 1934 ziarul prolegionar Calendarul a fost închis definitiv.
