*Eseul acesta este unul, profund, despre ne-uitare și despre (nevoia de) claritate morală. Faptul că volumul a cărui fotografie de copertă o aveți la îndemînă imediat mai jos are parte, doar în limba română, de o a treia ediție este îmbucurător în cel puțin două sensuri. Întîi: o a treia ediție semnaleză succesul acestei cărți (încă o dată – cu o miză istorică și, mai ales, morală imense!). Apoi: o nouă ediție vorbește despre nevoia de a repeta, chiar și sisific, unele lucruri, date, fapte. Mai ales că, deși clare în sine, unele lucruri, date, fapte – dintre cele mai grave – nu sînt clare pentru mulți oameni. Nu sînt și nu se dorește a fi făcute, definitiv, clare.
*Humanitas.ro: “La mai puţin de un an după apariţia în Franţa a Cărţii negre a comunismului, intrigat de faptul că ecourile ei încep deja să se stingă, Alain Besançon a publicat acest eseu în care analizează tratamentul diferit pe care memoria istorică îl aplică nazismului şi comunismului. Autorul compară „amnezia“ comunismului cu „hipermnezia“ nazismului, luând ca etalon crima extremă: distrugerea evreilor din Europa. „Şoah“, termenul ebraic pentru catastrofă, preferat de evrei celui de holocaust (care înseamnă jertfire), nu e lipsit de legătură cu acest tratament diferit; de aceea, Besançon întreprinde o scurtă incursiune în filozofie şi teologie, încercând să stabilească în ce constă unicitatea „Șoah“-ului”.
*Când vorbim, cu bună credință și în virtutea faptelor (nu a proiecțiilor), despre comunism, nu e nici o exagerea să folosim cele mai tari cuvinte din registrul distrugerii. Alain Besancon însuși își ordonează în bună măsură materialul acestui eseu în jurul acestui termen atît de adecvat. Astfel, primele trei capitole ale cărții sînt despre a) distrugerea fizică, b) distrugerea morală și c) distrugerea politicului. Lîngă acestea, în chirurgia de înaltă precizie pe care Alain Besancon o face comunismului stau elementele basmului funest întrupat de comunist (chestiunile legate de teologia pe invers promovată de aceste sisteme) și, către final, cele legate de memorie (și, automat, de uitare; adesea, uitare voluntară, uitare programatică).
*Ultimul text al volumului conține transcierea unei celebre conferințe ținută în octombrie 1997 și intitulată “Memorie și uitare a bolșevismului”. Este un text reper. Cînd se vorbește despre ce a ajuns comunismul, în memoria publică, după ce, teoretic, în majoritatea țărilor în care a contat, a căzut, “discursul de la institut” (e un discurs rostit cu prilejul ședinței publice anuale a celor cinci academii) al lui Alain Besancon este admirabil și de neocolit.
*Pe scurt, foarte pe scurt: în mod normal, cînd vorbim despre nazism și comunism e chiar indicat să folosim o formulă de genul acesta: cele două sînt “conaturale”. Sau sînt “gemeni heterozigoți”. Proiecte și practice radicaliste, pretinzînd că stau pe un fundament științific extrem de solid, nazismul și comunismul “își propun să construiască o societate perfectă”. Și una și alta vor să facă mult bine – cu un avantaj, ca arie de acoperire în ideologie pentru communism (“comunismul Leninist vrea de-a dreptul binele întregii omeniri”). Motorizate de “idealuri înalte”, de cele mai înalte idealuri, pot decide cu privire la “dreptul și datoria de a ucide”. Și o fac, cu asupra de măsură: sînt criminale în cel mai înalt grad.
*Besancon: “La fel de criminale? Ca unul care le-a studiat pe amîndouă, cunoscînd culmile în intensitate ale crimei naziste (camera de gazare) și în extensie ale comunismului (peste șaizeci de milioane de morți), genul de pervetire a sufletelor și minților operată atît de unul, cît și de celălalt, cred că nu se pune problema să intrăm în această discuție periculoasă și că trebuie să răspundem simplu și ferm: da, la fel de criminale”.
*Așa stau lucrurile și în privința percepției publice cu privire la gradul absolut de criminalitate – real, cît se poate de real – al nazismului și comunismului? Besancon: “Mă frământă următoarea dilemă: cum se face că astăzi, adică în 1997, memoria istorică le aplică un tratament diferit, mergând până acolo încât pare să uite de comunism?”
*E aceasta o problemă? Una imensă! “Nimic nu e mai problematic, după disoluţia unui regim totalitar, decât reconstituirea, în rândul poporului, a unei conştiinţe morale şi a unei capacităţi intelectuale normale.”
*De ce anume se întîmplă așa, explică A. Besancon: just, convingător, pe puncte, impecabil logic. Explică, e îngrijorat și speră: “A fost nevoie de ani în şir pentru ca omenirea să devină pe deplin conştientă de nazism, fiindcă depăşea limitele posibilului şi fiindcă imaginaţia umană nu era capabilă să-l cuprindă. S-ar putea să se întâmple la fel şi cu comunismul bolşevic, ale cărui opere au căscat un abis atât de profund şi care au fost protejate, ca şi Auschwitzul până în 1945, de neplauzibil, incredibil, inimaginabil. Timpul, a cărui menire este să scoată la iveală adevărul, îşi va face poate şi de astă dată datoria.”
