O dată cu “ Adevărata viaţă a lui Sebastian Knight”, metamorfoza lui Nabokov este pe cale de a fi completă. Romanul din 1941 marchează intrarea lui definitivă în spaţiul lingvistic care îi va acorda infamanta sa celebritate, prin scandalul “ Lolitei”. Emigrantul care scrie la Paris, în deplină sarăcie, primul său text în engleză alege să se reinventeze:din rădăcinile sale ruse va supravieţui un pat germinativ de nostalgie şi dorul limbii înseşi. Traducerea , magistrală, din “ Evgheni Oneghin” este monumentul închinat aceste Rusii la care Nabokov nu încetează să se întoarcă.
Roman-anchetă, fals roman detectivist, căutare a unui mister care se refuză înţelegerii, până la capăt, “ Adevărata viaţă a lui Sebastian Knight” rafinează câteva dintre procedeele care îi acordaseră prozatorului rus Nabokov identitatea sa singulară- un gust pentru naratorii necredibili, fragmentarea si multiplicarea perspectivelor, intertextualitatea parodică. În acelaşi timp, romanul din 1941 este şi un exerciţiu în care se regăseşte, încastrată, imaginea Dublului,unul dintre toposurile ce structurează imaginarul său. pătrunderea în limba engleză se face prin poarta, deja familiară, a anamorfozelor şi bizarului rafinat.
traducere de Anca Baicoianu, Polirom, 2011
Textul din 1941 are în centrul său un cuplu straniu şi asimetric, unit prin ereditatea sa contorsionată. Naratorul fără nume , cel care nu îşi declină niciodată identitatea , dar despre care putem bănui că este un rus exilat numit V, scrie o biografie a fratelui său vitreg, Sebastian Knight. Pornind de la pretextul raportării polemice la mediocra şi conformista carte despre Knight scrisă de Goodman,fostul său secretar particular, naratorul alege să avanseze în acest labirint în care aglomerează imagini, epistole, cărţi, sunete şi culori. Între Rusia din care vin amândoi şi Europa lui Knight şi a lui V, istoria întinde o punte a exilului. Ca şi Nabokov, cel ce se pregăteşte să devină un scriitor de limbă engleză, fratele ascuns al lui Knight traversează o ucenicie textuală- rândurile sale, se confesează unui cititor complice, sunt mai degrabă stângace, împiedicate şi nedemne de a fi puse alături de cele ale lui Knight.
Din relatările acestui narator se recompune biografia celui pe care îl caută, spre a nu îl regăsi cu adevărat niciodată. Gustul lui Nabokov pentru mistificarea parodică atinge, în această carte, una dintre culmile sale. Ca şi Charles Kinbote din “ Foc palid”, naratorul este şi un comentator ce glosează în marginea operei lui Knight. O subtilă dimensiune metatextuală este decelabilă aici- în cartea lui V despre Sebastian se află, comprimate, cărţile lui Knight însuşi. Cu răbdarea atentă ce poate evoca paginile de fals lexicon ale lui Mircea Horia Simionescu sau eleganţa lui Borges, acest narator despre care nu putem şti cu adevărat dacă este fratele lui Knight sau o voce maniacală şi compulsivă alcătuieşte un inventar de texte, închipuie un dosar al receptării, evaluează calitatea frazelor din operele lui Knight, le interpolează în propriul său text. Judecând după indiciile pe care le dă acest Boswell invizibil care este V, Knight este un prozator nabokovian, unul cu un pronunţat gust al parodiei, un spirit ce alege să nu mai scrie în rusă literatură, dar îşi redactează scrisoarea de adio către V în limba tatălui său pierdut.
Identitea exilului este una dintre temele ce reapare în romanul din 1941. Parcursul fratelui vitreg închipuie o hartă a emigraţiei ruse inseşi- de la Londra la Berlin, trecând prin paris, V este în căutarea acelei rusoaice enigmatice ce rămâne ultima mare pasiune a lui Knight ( un Knight ce va sfârşi în sanatoriul francez, răpus de aceeşi boală de inimă ca şi călătoarea sa mamă). Intertextualitatea revine în romanul lui Nabokov, deschizând o poartă spre Rusia şi demonii ei jucăuşi. Vizitele pe care le face succesivelor familii în sânul cărora caută pe Femeia necunoscută, admite naratorul, au o alură cicikoviană, în vreme ce frivol- mediocra Nina, ascunsă sub masca onorabilei doamne Lecerf, are în poalele sale un cehovian căţel, semn al ambiguităţii sale burgheze. Este acesta un univers fărâmat şi minor, cel spre care naratorul se întoarce, spre a ancheta enigma lui Knight.
Pus sub semnul unui mort care continuă să trăiască prin imaginea recompusă prismatic în textura oglinzii sparte a naratorului, romanul lui Nabokov este o tentativă de a a duce mai departe fascinaţia pentru abisal, bizar şi neliniştitor. Ca şi Hermann Karlovici din “ Disperare”, V este atras irepresibil de acest dublu pe care îl urmăreşte şi îl reinventează. Şi poate că V, naratorul ce îi scrie cronica, nu este decât un alt personaj al lui Knight, un Knight ce nu este decât un alt personaj scris de un anume Nabokov. Peregrinările naratorului, cu un aer picaresc şi parodic, se încheie în maniera nabokoviană ce uneşte ironia şi grotescul, în magma obsesională din care nu mai poate fi ieşire.
Bărbatul la capătul căruia V veghează nu este Knight, ci un alt englez muribund. În viaţă, ca şi în moarte, cuplul la care visează naratorul nu poate fi reunit. Pagina de final transcrie, clinic şi fantasmatic, momentul în care naratorul şi Knight devin una. De pe chipul celui care se crede fratele vitreg, masca lui Sebastian Knight nu mai poate fi desprinsă. Abisul îl înghite, prin jocurile nebuniei.
