Michel Houellebecq, „Supunere” (2)

A lăsat să se scurgă câteva clipe, după care mi-a explicat:
– Soţul meu lucrează la DGSI …
Am privit-o cu uimire: era prima oară când deveneam conştient că fusese femeie şi că, într-un anume sens, încă mai era, că un bărbat, cândva, dorise această creatură bondoacă, broscoidală. Din fericire, mi-a înţeles greşit expresia.
Supunere-APROBAT

– Ştiu… mi-a zis ea cu încântare, pe toţi îi surprinde. Mă rog, ştii ce înseamnă DGSI?
– Vreun serviciu secret? Ceva în genul DST ?
– DST-ul nu mai există. A fuzionat cu Serviciile Generale de Informaţii ca să formeze DCRI, care ulterior a devenit DGSI.

Michel Houellebecq, Supunere
Traducere de Daniel Nicolescu
Humanitas Fiction, 2015

– Soţul tău e un fel de spion?
– Nu chiar, de spioni se ocupă DGSE, care ţine de Ministerul Apărării. DGSI e la Interne.
– Şi-atunci, e o poliţie politică?
A surâs din nou, mai discret, parcă o urâţea mai puţin.

– Oficial, ei – normal – resping termenul, dar, sigur, cam despre asta e vorba. Supraveghează mişcările extremiste, pe cei care ar putea s-o cotească spre terorism, e una dintre principalele lor atribuţii. Ai putea să treci pe la noi să bem un păhărel, soţul meu ţi-ar putea explica toată tărăşenia. Mă rog, îţi va explica doar ce are voie să-ţi explice, nu prea ştiu precis, tot timpul se schimbă regulile, în funcţie de evoluţia dosarelor. În orice caz, o să fie schimbări mari după alegeri, care o să privească direct facultatea.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *