În timp ce l conducea spre ieşire, anchetatorul îi dădu o vagă probă de încredere. De acest caz se interesau persoane cu greutate. Cînd se văzu pe stradă, Cîinele respiră adînc, pe nas, de cîteva ori, deşi ştia că n avea să scape prea repede de izul de fum de ţigară din biroul comisarului şi nici de amintirea mirosurilor depozitate în cartea de vizită a gardianului metamorfozat în expert în pază personală. Se sui în maşină, porni motorul şi acceptă că, chiar dacă voia să fie de folos în rezolvarea cazului mentoriţei sale, ar fi preferat să fie lăsat în pace. Coborî toate geamurile, înainte de a intra în trafic, ca şi cum se pregătea să intre sub duş. Dar în timp ce curentul îl lovea din toate părţile şi i scotea din haine mirosul din biroul anchetatorului, se gîndea la numele fostului gardian, ca şi cum ar fi avut un lapsus. Butnaru ? George Butnaru ? Îi întoarse numele pe față și pe dos, ca la armată, dar tot nu obţinu nimic.
Pe străzile pe care trecu în drum spre redacţie, îl loviră de mai multe ori variantele unui miros de covrigi calzi, marea afacere a momentului a cărei amploare o ignorase, cîtă vreme circulase cu maşina cu geamurile închise, ca să l răcorească instalaţia de aer condiţionat. Cîinele avu brusc o revelaţie rece, că nu găsise cel mai bun moment pentru premiile Supergastronomului.
Cristian Teodorescu, Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui
Cartea Românească, Polirom, 2015
Toate covrigăriile astea, cărora pesemne că la mergea bine, erau un indiciu cît se poate de clar că şi cititorii Supergastronomului intraseră în spirala minimei rezistenţe, care i făcea să se încoloneze la cozile pentru covrigi, în pauza de masă, în loc să se ducă la restaurantele şi la pizzeriile care apăruseră în perioada de avînt, cînd banii curgeau şi tot omul avea acţiuni pe colo, pe dincolo. Cîinele apucase să comande cele trei maşini, premiile Supergastronomului, dar ar mai fi putut să şi ia banii înapoi. Cînd văzu la redacţie vînzoleala perfecţionistă : Trebuie să scoatem un număr extraordinar !, îl apucă şi pe el, din nou, nebunia pe care o provocase. Singura care nu mai părea convinsă pînă la capăt de aventură, asistenta lui, Alina, îi spuse că reclamele nu se înmulţiseră după ce apăruse anunţul cu premiile. La început se mişcase ceva, apoi cîrligul nu mai funcţionase. La cîte ţepe dăduse presa, anunţînd premii care nu existau, Supergastronomul avea să dea lovitura ! o linişti Cîinele. Alina nu excludea această posibilitate, dar dacă cele trei maşini cu care el voia să ridice tirajul revistei, pe banii lui, ar fi fost privite tot ca o ţeapă ? Cîinele îi spuse că treaba asta o puteau rezolva publicînd în facsimil şi contractele de cumpărare ale maşinilor. Se duse optimist la el în birou, totuşi încercă să nu se mai gîndească la premii.
Nici la Mari, care i venise brusc în minte. O evită şi pe Nana, cu demisia ei din Parlament. Îşi scoase carnetul din sertarul de jos al biroului şi tocmai cînd începuse să reexamineze punctele şi subpunctele marelui bufet suedez de la Cotroceni, operaţiune care l făcea să se simtă important, dar continua să i stîrnească griji – să nu fi uitat ceva ! – îi sună mobilul. Ce potriveală ! Era şeful protocolului de la palat, să l invite la repetiţia generală a evenimentului. După invitaţie, fostul său coleg de la institut îl întrebă din nou, cu voce tristă, dacă nu voia totuşi să schimbe furnizorii. Cîinele îl refuză, cu compasiune, deşi ştia că în ciuda compasiunii şi l face duşman tocmai pe cel care l propusese pentru funcţia de consilier prezidenţial şi îi pusese numele pe lista decoraților.
