1.” Revoluţionarii nu fac revoluţii. Revoluţionarii sunt cei care ştiu când puterea zace pe stradă şi ei o pot lua.” & „Cel mai radical revoluţionar va deveni conservator a doua zi după revoluţie.” – Hannah Arendt.
2.Hannah Arent despre monumentala sa carte „Originile totalitarismului”: „„Cartea aceasta a fost scrisă având tot timpul în faţa ochilor un fundal atât de optimism disproporţionat, cât şi de disperare fără limite. Ea susţine că Progresul şi Catastrofa sunt două feţe ale aceleiaşi medalii; că amândouă sunt produse ale unei superstiţii, nu ale credinţei. A fost scrisă cu convingerea că ar trebui să fie posibilă descoperirea mecanismelor ascunse prin care toate elementele tradiţionale ale lumii noastre politice şi spirituale s-au dizolvat într-un conglomerat în care totul pare să-şi fi pierdut valoarea specifică ajungând să nu mai poată fi recunoscut de înţelegerea umană, să nu mai poată fi folosit în scopuri omeneşti. Abandonul în faţa acestui proces brutal de dezintegrare a devenit o ispită căreia, s-ar părea, nu i se mai rezistă, nu numai din cauză că procesul de care e vorba şi-a asumat proporţiile măreţiei mincinoase a «necesităţii istorice», ci, de asemenea, pentru că tot ceea ce nu mai aparţine acestei evoluţii pare acum lipsit de viaţă, secătuit de sânge, fără nici un înţeles şi ireal. Nu ne mai putem permite să dăm la o parte răul şi să-l privim efectiv doar ca pe o greutate moartă pe care timpul o va îngropa de la sine în uitare.“”
3.humanitas.ro (Humanitas este editura la care au fost traduse majoritatea titlurilor care au apărut în româneşte ale acestei extraordinare gînditoare): HANNAH ARENDT s-a născut la Hanovra în 14 octombrie 1906. În 1924 s-a înscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfârşit prin a-şi lua doctoratul în filozofie la Heidelberg (1929), după ce studiase cu Heidegger, Husserl şi Jaspers. A fost arestată de Gestapo în 1933, a reuşit să scape şi s-a refugiat în Franţa. În 1941 a ajuns în SUA, unde iniţial a scris pentru ziarul de limbă germană Aufbau şi a lucrat la Editura Schocken Books, ocupând în acelaşi timp poziţii-cheie în diverse organizaţii evreieşti. A fost una dintre figurile marcante ale gândirii socio-politice contemporane, abordând în lucrările sale cele două mari şi dificile teme ale epocii postbelice: totalitarismul şi antisemitismul. În 1951 a apărut monumentala monografie The Origins of Totalitarianism, în care analiza mecanismelor ce au făcut posibilă instaurarea unor regimuri totalitare, fasciste sau comuniste, este completată de evidenţierea structurilor care le asigură menţinerea, precum şi a consecinţelor antiumane pe care le generează. În 1962 a participat la Ierusalim, ca ziarist trimis de revista The New Yorker, la procesul lui Adolf Eichmann, experienţă descrisă în cartea Eichmann in Jerusalem (Eichmann la Ierusalim, trad. rom. Humanitas, 2008), în care formulează celebra teză a „banalităţii răului“. În anii ’60 şi ’70 a ţinut cursuri la mai multe universităţi (Berkeley, Princeton, Chicago) şi la New School for Social Research (New York). A scris pentru numeroase ziare şi reviste, între care Review of Politics, Journal of Politics, The New Yorker, Social Research. A murit la New York în 1975. La Editura Humanitas au mai apărut Scrisori. 1925- (corespondenţa cu Martin Heidegger, 2007) şi Făgăduinţa politicii (2010).
4.Vladimir Tismăneanu despre Hannah Arendt: „A explora semnificatiile Raului in gindirea Hannei Arendt inseamna a medita asupra tribulatiilor politicii in tumultuosul, spasmodicul si insingeratul secol douazeci. Intelectualii nu se pot sustrage lumii in care le este dat sa traiasca. Volens nolens, trebuie sa ne pronuntam, sa luam pozitie, sa decidem unde ne situam in lupta cu fortele Raului. Cum scria un filosof, „indepartarea de concret umileste”. In propriile mele eseuri de pedagogie a libertatii (cum le numeste Ioan Stanomir), doresc sa ilustrez faptul ca Hannah Arendt nu se insela cind scria ca „atunci cind gindirea si actiunea se despart, spatiul libertatii este in primejdie”.
Opera Hannei Arendt a fost un continuu efort de a conecta chestiunile imediate cu marile dileme ale filosofiei politice. Intre acestea, probleme legate de relatia dintre scopuri si mijloace in actiunea politica, modul in care ideologiile pot deveni forme de inregimentare mentala, abdicarile unor intelectuali in raport cu cintecele de sirena ale utopiilor radicale, fie ele de extrema dreapta sau stinga. Gindirea Hannei Arendt conteaza pentru ca ea a stiut sa vibreze la tensiuni morale sfisietoare si nu s-a pretat la celebrarea unor platitudini stufoase. Gratie ei, intelegem astazi diferit chestiunea stalinismului ca univers al minciunii absolute, precum si pe aceea a nazismului ca delir rasist, ori, spre a relua titlul unei carti de Pieter Viereck, ca metapolitica nihilist-profetica. A fost vorba de ideocratii manicheiste pentru care inventarea inamicului era o necesitate vitala. Ambele ideologii nascocesc si hiperbolizeaza maniacal existenta unor pretinse conspiratii diabolice: iudeo-plutocratia, iudeo-bolsevismul, sionismul, crestinismul, cosmopolitismul lipsit de radacini. Ambele sint exclusiviste, narcisiste, demagogice si moralmente caduce. Ambele detesta trairea fireasca in lume, incurajeaza cultul actiunii si organizeaza ura ca forta sociala.”
5.Un amplu şi faimos interviu cu Hannah Arendt – „Zur person” (cu subtitrare în limba engleză):
6.Volumul de scrisori întinse pe durata a unei jumătăţi de secol care pune multe nuanţe uneia dintre cele mai discutate relaţii (inclusiv relaţie de iubire) de lumea intelectuală, cea dintre Hannah Arendt şi Martin Heidegger: http://www.humanitas.ro/humanitas/scrisori-1
7.I-a fost dedicat un film, în regia lui Margarethe von Trotta. Titlul filmului este „Hannah Aredent” şi a fost lansat în 2012.
8.Hannah Arendt, scurt mesaj către marele său prieten şi marele său mentor, Karl Jaspers, atunci cînd acesta a împlinit 70 de ani: „“Vreau să vă mulțumesc pentru cei șaptezeci de ani ai vieții Dumneavoastră, care sunt un motiv suficient de gratitudine. Vreau să vă mulțumesc pentru anii timpurii de la Heidelberg când mi-ați fost profesor, unicul pe care am fost vreodată capabilă să-l recunosc ca atare; dar și pentru fericirea și ușurarea pe care le-am descoperit văzând că cineva poate fi educat întru libertate. Din acel moment nu am uitat că lumea și Germania, indiferent de ceea ce pot fi ele pe lângă acest lucru, sunt lumea în care trăiți Dumneavoastră și patria care v-a dat naștere”.”. Cu ani în urmă, la nici un an după terminarea celui de-al doilea război mondial, îi scrisese aceluiaşi Karl Jaspers: „Sunt mai mult decat oricând convinsă că o existență umană decentă nu este posibilă astăzi decât la marginea societății, acolo unde te întâlnești cu riscul foametei ori al lapidării mortale. În asemenea circumstanțe, simțul umorului este de mare folos”. Mai multe despre relaţia specială de prietenie dintre cei doi mari gînditori ai veacului trecut, aici: http://www.contributors.ro/cultura/hannah-arendt-%C8%99i-karl-jaspers-despre-sublima-frumuse%C8%9Be-a-prieteniei-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-%C8%99i-marius-stan/
9.Un portret al Hannei Arendt pe jewishvirtuallibrary.org: https://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/biography/arendt.html
10.Hannah Arendt: „pentru că cea mai mare parte a experienţei noastre cu politica a fost obţinută pe cîmpul de luptă al forţei brute, e firesc să înţelegem acţiunea politică în termenii constrîngerii şi ai faptului de a fi constrîns, ai conducerii şi ai faptului de a fi condus, căci în aceste categorii se dezvăluie adevăratul sens al oricărei violenţe. Suntem înclinaţi să privim pacea – care, ca ţel, e menită să pună forţa la locul ei şi să-i limiteze elanul distructiv – drept ceva venit de dincolo de spaţiul politicii pentru a ţine politica în frîu; la fel cum suntem înclinaţi să întîmpinăm perioadele de pace, care chiar şi în secolul nostru s-au strecurat între catastrofe, drept acele intervale de cinci sau zece ani în care politica ne lasă să ne tragem sufletul” („Făgăduinţa politicii”)
