Junimismul şi exerciţiul patriotismului

În ţara în care miniştrii celui mai onest dintre Guverne sunt colecţionari secreţi de artă iar mirul este mobilizat spre a alunga demonul DNA, evocarea junimismului pare o strategie ridicolă şi grotescă. Din unghiul celor de astăzi, seduşi de jocul reţelelor de socializare şi obsedaţi de ascensiunea demagogică a rapacităţii, figurile lui Maiorescu sau Carp au aerul depărtat şi straniu al unor statui antice. La cezura tragică a comunismului s-a adăugat intervalul de mâl şi vulgaritate al anilor din urmă. Memoria acelui timp pare exilată în paginile prăfuite de cărţi şi în amintirile pe cale să se şteargă ale muzeelor noastre anemice.

Există, în argumentele junimiste,un sâmbure ce transcende contextul istoric, spre a ne instrui , educa şi interoga. Luciditatea junimistă, acea capacitate de a pune sun semnul întrebării delirul demagogic şi de a căuta justa măsură în clipele în care toţi cei din jurul tău sunt posedaţi de morbul uniformităţii şi al conformismului, poate fi fundamentul pe care aşezăm un nou sens, eliberat de zgură, al patriotismului nostru.

Luciditate,moderaţie şi încrederea în potenţialul legilor de a construi o comunitate de cetăţeni care să fie şi altceva decât o însumare de voci cacofonice- mesajul junimist aduce până în orizontul zilei de astăzi refuzul demagogiei şi al populismului ce invadează sferă privată şi publică, în egală măsură. Nimic nu mai pare, în România anului 2015, scutit de această povară teribilă a grotescului şi indecenţei publice. Este ca şi cum gesturile simbolice ar fi golite de conţinut, iar ideea de cursus honorum ar fi abandonată în favoarea unei selecţii întemeiate pe venalitate şi verb dezlânat. Decorarea lui Sorin Oprescu cu “Legiunea de Onoare” nu dezonorează doar o instituţie venerabilă, ci insultă şi propriul nostru simţ critic. În acest Bucureşti înnecat de ploi şi desfigurat de proiecte megalomanice avem imaginea acestei forţe corupătoare care nu mai lasă loc autenticităţii, competenţei şi viitorului. Suntem, pare-se , suspendaţi pe vecie în acest purgatoriu abject al vorbăriei şi cărpăcelii administrative.

Între extremele gemene ale dacopaţilor legionaroizi şi visele himerice ale leniniştilor de cafenea autohtoni, moderaţia este marginală, dacă nu absentă. Eleganţa discursului este cotropită de lătrăturile energice ale celor care se vor mântuitorii României, televiziunile de ştiri consacră canonul incontinenţei verbale şi al delirului. Beţia de idei a învins, descurajând exerciţiul lucidităţii.

În acest punct, întoarcerea la junimism nu este intoarcerea muzeală la un trecut mumificat, ci regăsirea acelui parcurs care ne permite să navigăm departe de ispitele anticapitalismului, xenofobiei, demagogiei şi autarhiei. Patriotismul devine un exerciţiu dedicat şi nespectaculos al lucidităţii. Un exerciţiu ce este expresia însăşi a devotamentului nu faţă de oameni trecători, ci faţă de principii care ne luminează şi ne îndrumă. Privirea îndreptată, fără ezitare, asupra noastră înşine este primul pas în acest parcurs de durată lungă al reinventării patriotismului, ca iniţiere în virtutea civică însăşi.

Un comentariu

  1. dusan crstici says:

    Un text de referinta pentru toti! Chestiunea acordarii legiunii de onoare ex primarului Optrescu trebuie discutata prin prisma istoricului acestei inalte distinctii a Republicii Franceze, instituita de Primul Consul, in drumul ferm spre tronul imperial, „sui generis”. Prima acordare a fost in 14 iulie 1804! Quod erat demonstrandum! Nefericitul marchiz de Launay, ultimul guvernator al Bastiliei ce adapostea in fatidica zi de 14 iulie 1789, sapte detinuti de profesie scandalagii in public, 30000 de pusti si 12 tunuri a fost decapitat vitezeste,capul fiindu-i plimbat infipt in sulita, prin oras. Il inteleg pe Napoleon pentru alegerea datei primei decernari a Legiunii de Onoare.
    Cu multumiri suplimentare pentru subiect, fidelul cititor al Dvs., Dusan Crstici

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *