Gelozia se vindecă printr-o călătorie spre frumuseţe

Când femeia pe care tu o iubeşti e cu altul. Sau bărbatul pe care tu îl iubeşti e cu alta. Sinistră situaţie, exprimată foarte bine de a doua strofă din melodia Baby a lui Iris: «un străin ce te va duce / la casa din poveşti». Femeia pe care o vrei pentru tine şi cu care te simţi « acasă » e acum cu un străin, şi vor să construiască împreună o « casă din poveşti ».

Bun, problema asta poate să dureze ani de zile. Pentru că, dincolo de gelozia cotidiană, cu mici semne, detalii şi informaţii despre noul cuplu, care îţi intoxică viaţa, gelozia e un lucru rău din toate punctele de vedere, dar şi un lucru incontrolabil, pentru că ea apare în minte, indiferent de ce vezi în realitate. Eu cred că gelozia e în minte, nu e în inimă. E în credinţa că acea femeie e « pentru tine ». Şi deci gelozia poate fi vindecată doar dacă depăşeşti sofismul ascuns în ea – acela că ai impresia că gelozia e în inimă, pentru că doare te inima, şi deci crezi că trebuie să o tratezi cu « inimă », cu alte iubiri, cu sex, cu descărcări sentimentale, cu stări limită, cu aşteptare tragică, etc.

Nu, ecuaţia e alta, ecuaţia e în minte. Anii de zile de aşteptare, de ură, de gelozie, de… eu ştiu, speranţe, iluzorii sau nu, ei bine sunt să zicem o parte dintr-o credinţă simplă, finală: că tu trebuie să fii cu acea femeie, sau cu acel bărbat. Credinţă, adică adeziune raţională, cum spunea cineva. Poate că credinţa asta e greșită, sau poate că nu, important e să vizualizăm dorinţa finală a geloziei: să fiu cu acel om, şi că asta e bine şi e de durată. Prin urmare, cumva importă mai puţin inima, faptul că îl iubesc pe acel om, sau dacă el mă iubeşte, cât liniştirea mea mentală în sensul împlinirii planului făcut de mine: trebuie să fiu cu el, e firesc să fiu cu el, orice altceva e absurd.

Ei bine, sunt sigur de asta, că e firesc să fiu cu el? Se pot găsi răspunsuri, dar important e să punem aceasta simplă întrebare finală. Tot restul, gen « tipul cu care e acum e un bou », sau « eu o vreau pentru mine », sunt lucruri intermediare. Trepte, spre cheia de boltă a piramidei, care e una singura: chiar suntem făcuţi unul pentru altul?

Aici vreau sa introduc o imagine citită la cineva despre care spuneam în alte articole că a fost cel mai interesant autor de spiritualitate în anii în care era un mare haos în sinea mea, cistercianul Pr. Jerome de la Sept Fons. Într-o scrisoare spre un novice al lui care plecase în vacanţă şi i se părea că s-a îndrăgostit subit, şi că « iubeşte prea tare frumuseţea », Pr. Jerome răspunde « Frăţioare, eşti sigur că iubeşti prea tare frumseţea? Nu, nu o iubeşti destul. Nu o iubeşti destul pentru a urca scara întreagă, fără a te opri la treptele inferioare, acolo unde se fac concesiile ». Textul e mai lung şi vorbeşte despre nivele diferite de frumuseţe.

Ei bine, acest pasaj tradus dă sens şi despre ce înseamnă a renunţa la cineva: nu renunţi ca fapt, atât, şi uiţi, nu ştergi memoria. Ci renunţi pentru că vrei să urci la o treaptă de mai sus, spre o frumuseţe superioară, adică a adevărului potrivit pentru tine dar şi pentru acea persoană. Urci de la tristeţea treptei unde te afli la frumuseţea a ce se vede de acolo de mai sus, de unde accepţi destinul tău, aşa cum o fi, şi al lui/al ei, aşa cum or fi. Şi nu mai vrei să opreşti timpul, istoria şi destinul la ce vezi pe treapta unde eşti acum.

Ce înseamnă asta pentru relaţii şi pentru aşteptarea sau uitarea cuiva iubit? Înseamnă că există desigur frumuseţea unei iubiri de o noapte, sau de o lună într-o vacanţă de vară. Dar după ce vorbim de ceva mai serios, gelozia apare tocmai pentru că eu cred că planul e, pe termen lung, sau pe termen de intensitate, cu mine. Şi apare altul, care îmi strică planul. Ei bine, treapta cea mai de sus, ultima întrebare, ultima etapă: femeia mea, va fi fericită cu acel străin? Daca da, mă pot retrage elegant. Adică, gelozia se vindecă făcând appel la ultima treaptă, la finalul treptelor, la fericire. Doar fericirea neutralizează nefericirea geloziei.

Eu cred că doar treapta de sus, fericirea celuilalt, permite neutralizarea geloziei. E tot ceva din minte, nu din inimă, îmi dau seama că poate fie fericită cu el, nu cu mine. Atunci mă retrag, şi merg să caut pe cineva cu care eu pot fi fericit.

Prin urmare există trepte ale experienţei frumuseţii interioare, sau ale frumusetii în relaţii. Gelozia apare când rămâi între trepte. De fapt cazi undeva mai jos, între trepte. Tot ce ştii tu e treapta următoare, de unde ai căzut, şi unde acum femeia pe care o iubeşti e cu altul. Ei bine, nu poţi trece nici în sus, spre o altă relaţie, pentru că ai căuta ceea ce vrei să ai cu « aceea, ea », nu poţi nici să revii jos. Ce poţi face e să reciteşti acest pasaj tradus, zic eu, despre faptul că gelozia e şi ea o concesie făcută inimii. Ne închidem în tristeţe. Or frumuseţea, fiecărei vieţi, fiecărei inimi, e în a merge până la capătul frumuseţii de care e capabilă. În ce priveste relaţiile, frumuseţea de la capăt e fericirea împărtăşită.

Fericirea e treapta de sus, e o ofertă de nerefuzat atunci când apare, şi e singurul criteriu, singurul, pe care nu poţi să nu îl accepţi, chiar dacă doare.

Eu nu cred în sufletul pereche, în sens strict. Dar cred în călătoria fiecăruia spre fericire, şi în fericirea într-o pereche. Dacă femeia mea poate fi fericită cu acel străin, şi nu a fost cu mine, e singurul gând care poate elimina gelozia cu adevărat. Singurul, pentru mine. Fericirea, chiar şi a altora, e un lucru care împacă, şi separă. Locul meu nu e acolo. Înseamnă că şi eu ar trebui să mă uit în dreapta sau stânga, şi să văd cu cine pot fi eu fericit.

De fapt, cei care sunt geloşi cred că femeia sau bărbatul respectiv pot, încă, să fie fericiţi venind sau revenind înapoi. Şi de aceea, doar evidenţa faptului că acel cuplu e totuşi viabil sută la sută te poate imuniza faţă de gelozie. Pentru că îţi linişteşte mintea. Nu mai cauţi semne despre faptul că poate nu o să meargă între ei. Gata, merge, deci mă doare dar măcar lucrurile sunt, în fine, clare.

Atunci pot fi împăcat, pot relua căutarea fericirii. Şi poate că o să ajung în final tot la femeia pe care o doresc acum, nimeni nu ştie, dar asta după o călătorie în jurul lumii în care am căutat frumuseţea inimii pentru mine, o călătorie sinceră şi inevitabilă pentru mine şi ca şi cum nu ar exista nimic din ce ştiam până acum, pe care nu aş fi făcut-o niciodată dacă aş fi rămas închis în închisoarea din minte a geloziei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *