Mark Taplin, influentul diplomat american care a avut, dpdv formal inclusiv, un rol foarte important în forjarea relaţiilor română-americane la zi, este şi un fermecător scriitor. Deocamdată, în limba română, avem un singur volum scris de domnul Taplin – se cheamă „Imperiul deschis. Călătorii prin locuri cîndva interzise”, a apărut acum cîţiva ani la editura Nemira şi este, dintr-o perspectivă mai puţin obişnuită, o naraţiune caldă şi atentă despre ceea ce Gogol spunea, în cuvintele alese şi de editorii volumului în româneşte pentru a marca una dintre coperte, dar şi de către Mark Taplin pentru a deschide volumul său, „oh, ce splendidă şi fermecătoare infinitae de spaţiu, despre care lumea nu ştie nimic! Rusia!”.
Cartea aceasta este, aşadar, despre Rusia. O Rusie văzută de străin. O Rusie în care Mark Taplin descinde, pentru prima dată, în 1984, în luna august, „într-un moment nepotrivit”, cum formulează autorul acestei cărţi. „Eu eram un naiv, nu un spion.În primele mele luni ca diplomat american la Moscova, de-abia dacă învăţasem să mă folosesc de sistemul de metrou al oraşului; nici nu se punea problema să sondez profunzimea secretelor sovietice. Cu toate acestea, ceea ce mă fascina – şi mă frustra totodată – era ideea că în Rusia existau spaţii vaste pe care nu le vizitase nici un străin timp de o jumătate de secol”. Descinderea iniţială în Rusia şi cele care îi vor urma acesteia vor înseamna familiarizarea cu această politică de interzicere a unor locuri – a multor locuri, de fapt – străini, o politică hrănită şi de – dar întărită de determinanţii istorici moderni – o „străveche prudenţă faţă de venetici”. Însă aceste descinderi reprezintă, de asemenea, şi momente de depăşire a unora dintre interdicţiile pe care, în URSS şi mai apoi în Rusia, Istoria le pune străinilor. Rememorarea acestora dau o carte vie despre o ţară care este încă „de cunoscut”. Povestea unora dintre aceste călătorii – adunate în „Open lands” (acesta este titlul original al cărţii) – ne oferă, dintr-un perspectivă inediată una dintre explicaţiile pentru care despre domnul Taplin se spune, pe bună dreptate, că este unul dintre cei mai rafinaţi cunoscători ai spaţiului estic.
Recent, Mark Taplin – fost diplomat de carieră, încă de la începutul anilor 80, acum pensionat (ultima sa poziţie, foarte importantă, a fost cea de responsabil nr 1. al misiunii americane din Franţa – o poziţie similară pe care a ocupat-o şi la Bucureşti pentru o vreme – mai precis, în nişte vremuri interesante, cum s-ar spune…) – a fost în România, unde a avut o serie de ieşiri publice, consistente şi foarte interesante. Cu prilejul acestor ieşiri publice, a vorbit mult despre Est şi Rusia (între altele, a afirmat că nu trebuie subestimată „capacitatea oamenilor de la Kremlin de a pune bani pe masă în încercarea de a influenţa lucrurile”) şi a promis că, neapărat, va reveni relativ curînd în ţara noastră.
În „Imperiul deschis” mărturiseşte o patre din resorturile care îl ţin aproape de România. „Prima mea experienţă practică a comunismului s-a derulat în România şi nu în Rusia. Trebuie să ştiţi că mi-am petrecut o parte dintre cei mai fericiţi ani ai copilăriei în Bucureşti, pe la mijlocul anilor şaizeci”. Tatăl lui Mark Taplin a fost, în acea vreme, Consul al Legaţiei SUA în România. Însă revenirea curîndă în România a domnului Taplin mai are încă un motiv – concret, solid, punctual. În cuvintele sale, decupate dintr-un dialog televizat cu Emil Hurezeanu din aceste ultime zile:
E.H.: … Din anii ’60. Spuneţi-mi, aţi terminat cartea pe care la un moment dat aţi vrut să o scrieţi despre România şi care, dacă nu mă înşel, avea şi un titlu provizoriu, „Cinema Dacia”?
M.T. :Acum că am mai mult timp, după ce am părăsit serviciul diplomatic, am făcut din asta o prioritate, să lucrez din greu la acea carte. Ca de obicei, sunteţi foarte bine informat şi cunoaşteţi titlul. A fost inspirat de vechiul cinematograf „Dacia”, de aici din Bucureşti. Obişnuiam să trec cu maşina pe lângă el, astfel încât a devenit un principiu organizatoric. Dar partea serioasă a efortului este că nu cred că există suficiente cărţi scrise în engleză despre România. Sper să-mi combin memoriile cu tot ceea ce ştiu despre România pentru publicul american şi vorbitorii de engleză.
Prin urmare, după „Imperiul deschis”, vom avea – de Mark Taplin – „Cinema Dacia”. Şi va fi despre noi.
