Titlul acestui text-semnal reia o sintagmă de impact care dă un subtilul al ultimului capitol dintr-o carte scrisă la patru mîini de doi autori britanici şi care e un foarte bun ghid cu privire la ce înseamnă, ce poate face, ce nu trebuie să facă această disciplină cu realizări, în materie de cunoaştere şi de practică, remarcabile şi cu o dezvoltare explozivă în ultimele decenii: anume, sociologia. Cartea se cheamă „Gîndiea sociologică” şi e scrisă de foarte cunoscutul Zygmunt Baumann şi de Tim May, primul polonez la origine şi britanic de adopţie, al doilea, britanic get-beget. Interesant de menţionat e că, la prima ediţie a acestei cărţi, nu existau doi autori: cartea era scrisă, exclusiv, de către Zymunt Baumann. Ediţia a doua, în limba de origine, e în co-autorat. Sensul acestei colaborări: „sociologia oferă o perspectivă de valoare, adesea neglijată, asupra problemelor cu care ne confruntăm în secolul al XXI-lea”. Un amănunt: între cei doi sociologi prestigiosi sînt două generaţii distanţă.
Nu e o apariţie editorială recentă; dar e o lucrare, nu doar pentru specialişti, foarte valoroasă şi, fie şi numai de la distanţă şi oarecum „pe fugă”, ea merită să fie readusă în atenţie. Cel mai la îndemînă: invocînd-o, vorbind despre ea. Iată, în cîteva – nici foarte multe, dar nici doar două-trei – fraze un profil minimalist al acestei pătrunzătoare şi provocatoare cărţi.
Implicit şi explicit, inevitabil aş zice, volumul e o invitaţie la – ne-o spune chiar şi titlul – „a gîndi sociologic”. Ceea ce înseamnă că, a gîndi aşa, a gîndi sociologic „ne face mai sensibili şi mai toleranţi faţă de diversitate. Ne poate ascuţi simţurile şi deschide ochii spre noi orizonturi, aflate dincolo de experienţa nemijlocită, spre a putea explora condiţii umane rămase pînă acum relativ invizibile”. Structura cărţii e distinctă de alte lucrări care explorează în stil şi sens sociologic teritoriile cunoaşterii – „am organizat carte potrivit problemelor care ne influenţează viaţa cotidiană”, menţionează cei doi autori. În primul şi în ultimul rînd, „cartea de faţă a fost scrisă cu scopul de a-i ajuta pe oameni să-şi înţeleagă experienţele prin şi cu ceilalţi. Făcînd asta, ea arată cum pot fi interpretate, în modalităţi noi şi diferite, aspecte ale vieţii care ne par familiare”
ZOOM. Orizontul tematic al acestui volum include următoarele pachete de probleme (probleme- inclusiv în sens sociologic): a) ce e sociologia ca disciplină; b) sinele şi ceilalţi; c) legăturile care ne unesc: discuţia despre „noi”; d) decizii şi acţiuni: putere, alegere şi datorie morală; e) cum se petrec lucrurile: darurile, schimburile şi intimitatea în relaţii; f) grija pentru noi înşine: corpul, sănătatea şi sexualitatea; g) timp,spaţiu şi (dezordine); h) trasarea graniţelor: cultură, natură, stat şi teritoriu; i) treburile vieţii cotidiene: consum, tehnologie şi stil de viaţă; j) ce este gîndirea sociologică. Nu în ultimul rînd, la finalul cărţii, pentru fiecare temă şi capitol cîteva un set de întrebări percutante pentru stimularea reflecţiei şi, de asemenea, o binevenită bibliografie mininală la temă.
În capitolul 7 al cărţii , Z.Bauman şi T.May problematizează cu privire la „timp, spaţiu şi dezordine”. Voi rezuma cîteva dintre ideile şi argumentele invocate în acest capitol, pentru a ilustra stilul, metoda, rigoare şi modul de a problematiza – pe care le regăsim, în acelaşi înalt spectacolo al ideilor şi în restul capitolelor – cu privire la o tema majoră pentru omenire. Deşi timpul şi spaţiul există sau, depinde din ce unghi de vedere privim, pare să existe independent de oameni şi de acţiunile oamenilor, este evident, spun cei doi sociologi, că ele sînt şi intrinseci condiţiei umane. Timpul şi spaţiul oferă premise şi condiţii pentru „panificarea, calcularea şi executarea acţiunilor noastre” Măsurăm distanţele în funcţie de timp, estimăm distanţe – proximităţi sau îndepărtări, spre exemplu – tot în funcţie de timp; măsurăm viteze şi evaluăm aceste viteze în funcţie de mijloace, mijloace pe care, la rîndul lor, le apreciem în funcţie de bani. Timp-spaţiu-viteză-eficienţă, aşadar. Dar eficienţa implică, în mod aproape automat, ideea de control – sugerează sociologii anglo-saxoni. De disciplină umană şi de control a(supra) spaţiului şi a(supra) timpului. Aşa încît, glosînd în marginea unei idei care îl are ca autor pe Michel Foucault, „în cursul istoriei s-a trecut de la urmărirea de către alţii la interiorizarea controlului, adică de la disciplina impusă de alţii la modalităţi în care oamenii practică autodisciplina” (pag 158) Timp-eficienţă-disciplină şi, iarăşi în chip inevitabil, apare, ca un complement al acestor termeni ideea de „ordine”. Ordinea nu e o temă care se naşte acum, în modernitate. Etatea sa este una impresionantă. Observaţia nuanţată pe care o fac Bauman & May este însă foarte preţioasă: „am putea spune că nu ordinea s-a născut în epoca modernă, ci preocuparea pentru ea, cu teama evidentă că fără intervenţie epoca va degenera în haos” (pag.167).
Despre spaţiu, timp şi (dez)ordine, e înţelept, dintr-o perspectivă sociologică, să nu căutăm, şi în direcţia aceasta, a prudenţei, ne invită Bauman & May, adevărul absolut, soluţiile definitive, perfecte, imbatabile; trebuie să luăm, în mod obligatoriu, în evidenţă că vom ajunge, gîndind sociologic, la situaţii în care „numărul de factori luaţi în considerare în planificarea şi implementarea soluţiilor la probleme este întotdeauna mai mic decît suma totală a factorilor ce influenţează sau depind de situaţia care a dat naştere problemei de la bun început” (pag. 170). Una dintre lecturile cu siguranţă posibile cu privire la aceste recomandari făcute de sociologii din Marea Britanie ne invită, aşadar, la prudenţă şi atenţie: şi în analiză, şi în sinteză, şi în proiecţia de soluţii. Mai mult, aşa cum formulează Bauman & May, „chestiunile de relevanţă sau irelevanţă sînt contingente, adică nu există nici un motiv covîrşitor pentru care să trasezi linia relevanţei într-un anumit fel, cînd ea poate fi trasată în mai multe feluri.
Aparent, într-o cheie relativistă, spun cei doi, „luptele duse pentru a înlocui ordinea cu haosul, prin aducerea unor părţi ale lumii noastre sub ascultarea unor reguli, predictibile şi controlabile, sunt menite să rămînă neconcludente” (pag 175). Pare descurajant. Cu atît mai demotivant cu cît, nuanţă importantă, irelevanţa unui demers de a pune ordine „este o urmare a faptului că bătălia pentru ordine reprezintă în sine cel mai important obstacol pentru propriul său succes, deoarece fenomenele de dezordine iau naştere din chiar acţiunile prea concentrate, înguste, orientate spre rezolvarea cîte unei singure probleme”. Totuşi, oamenii, cu atît mai mult în modernitate şi în contemporaneitate – „secolul vitezei” şi cel care i-a urmat (al hipervitezei poate?) -, caută tot mai mult această „raţiune instrumentală” – caută acea formulă de fi în societate „care măsoară rezultatele reale prin comparaţie cu obiectivele intenţionate, în termeni de rentabilitate” (pag.176). Caută, în alte cuvinte, ordinea pe spaţii cît mai înguste şi pe „parcele de timp” cît mai mici şi mai clar delimitate. În termenii rentabilităţii – ceea ce trimite la o perspectivă economică, dar într-un sens foarte larg, căci nu este vorba doar de beneficii materiale şi nici numai despre bani -, „acest mod de a face lucrurile este într-adevăr evident superior oricăruia existent înainte”, apreciează Z.Bauman şi T.May.
Prudenţa – ca metodă – despre care, explicit şi implicit, vorbesc cei doi sociologi de mai multe ori în această carte, frîna în faţa unor execese de admiraţie pentru soluţia „modernă” trebuie să îşi facă loc: este bine să ne gîndim, spun cei doi, este util să gîndim că „dacă am lua în considerare o măsură mai cuprinzătoare a pierderilor şi cîştigurilor, superioritatea modului modern de a face lucrurile n-ar mai părea atît de sigură” (pag.176). Vom detecta aici, în această frază care îndeamnă la prudenţă şi moderaţie, desigur, şi un fel de „elogiu al lentorii”. Elogiu al lentorii care poate însemna şi un elogiu al rigorii!
Şi atunci, apare la un moment dat întrebarea firească, radicală: aspiraţia către eficienţă, deci către o folosire eficientă a resurselor, inclusiv a resurselor de timp, nu contează? Ba da, sugerează sociologii din Marea Britanie, şi anume, în mai multe feluri. Contează ca extraordinară metodă modernă de a face lucrurile – care aduce multe beneficii, practic, o rentabilitate fără precedent, în multe privinte, din istoria omenirii. (Bauman; May, pp.155 -177). Cu tot cu riscurile pe care le presupune această pulsiune către ordine din ce în ce mai clară, cu toate problemele pe care le poate provoca – şi chiar le provoacă – această „căutare a unei ordini artificiale”. În al doilea rînd, „această tensiune în căutatea ordinii este supărătoare, însă inevitabilă, precum în lupta împotriva ambivalenţei care a marcat atît de mult istoria omenirii în epoca modernă” (pag.176). Este de subliniat un cuvînt din acest citat în mod aparte – „inevitabilă”!
„Ochiul sociologic” trebuie să fie vigilent, prudent, larg deschis, aşadar. Însă, „nici o dezamăgire, nici o frustrare nu va submina probabil credinţa că fiecare situaţie, oricît de complexă, poate fi dezasamblată într-un set finit de probleme şi că oricare dintre ele poate fi rezolvată eficient prin aplicarea cunoştinţelor, aptitudinilor şi eforturilor potrivite. Pe scurt, a-ţi duce viaţa poate însemna a o împărţi în probleme izolate, pentru fiecare în parte existînd o soluţie, dacă se aplică corect metoda ce se subsumează atît de uşor întrebării mai generale privitoare la scop” (pp.176-177)
Aşa sînt şi restul capitolelor: dense, spectaculoase, cu o tensiune a ideilor care le face extrem de atractive. Întreaga carte e, aşadar, între multe altele, şi un prilej minunat pentru un antrenament intelectual de cea mai bună calitate.
