1.“În eseuri, sînt un moralist care încearcă să înțeleagă natura sentimentului amoros. În romane, sînt mai degrabă un libertin, sau chiar un pervers. E o dualitate, e ca și cum aș avea două personalități, două creiere: moralist în eseuri, pervers în romane.” – Pascal Brucker.
2.În ultimii ani, cărţile în limba română îi apar la editura Trei – acolo unde lui Pascal Bruckner îi este dedicată o remarcabilă şi de succes serie de autor. Amănunte, aici: http://www.edituratrei.ro/bruckner/. De altfel, scriitorul şi eseistul francez este, în ultimii ani, şi o prezenţă constantă şi semnificativă în spaţiul public românesc – fie că este vorba despre lansări de carte la tîrgurile de specialitate, fie că este vorba despre interviuri în presa culturală sau generalistă. Dintre marile staruri ale intelectualităţii vestice, Pascal Bruckner este una dintre cele mai relevante prezenţe directe în spaţiul public românesc în ultimul deceniu.
3.Un fragment dintr-o discuţie în care Pascal Bruckner îi recomandă pe cei pe care îi consideră, la acest moment, cei mai importanţi filosofi ai momentului în Franţa – https://edituratrei.wordpress.com/2014/07/09/cei-mai-mari-filosofi-ai-momentului-topul-lui-bruckner/
4.“Numesc inocența această boală a individualismului care constă în a vrea să scapi de consecințele actelor tale, această tentativă de a te bucura de beneficiile libertății fără a suporta nici unul din inconvenientele sale.” Pascal Buckner este un critic dur al –formula îi aparţine, ea a dat chiar şi o carte faimoasă – “tentaţiei inocenţei”.
5.Este supranumit “filosoful actualităţii”.
6.Pascal Bruckner despre iubire & politică: „În democraţie, în ultimii douăzeci de ani, liderii politici se folosesc de limbajul iubirii, cu intenţii pozitive, vor să ne mângâie. Rezultă un paradox, este deconcertant pentru că nu-l rogi pe preşedintele tău sau pe prim-ministru să te iubească, de la politicieni aştepţi să atingă nişte ţinte precum sănătatea, securitatea ori transportul. Confuzia dintre domeniul privat al iubirii şi cel public, al politicii, a ajuns să fie alarmantă” & „Liderii politici vor mai întâi să ne seducă, după aceea vine un fel de sentimentalism – pe care îl regăsim pretutindeni -, în combinaţie cu violenţe atroce. Liderii adoră să ne vorbească în termeni de prietenie, de afecţiune. Nu ştiu cum e în România, dar în Franţa, la fel ca în Statele Unite ale Americii, la televizor nici nu mai există nume, doar prenume! Eşti Barack, Pascal sau Samantha… Se creează o familiaritate care poate părea plăcută, dar, până la urmă, oamenii nu ştiu cine eşti şi te vor fi uitat după câteva minute”
7.”Alice în ţara minunilor” este una dintre cărţile care l-au marcat foarte puternic. O alta – “Les 120 journess de Sodome” a Marchizului de Sade. E pasionat de pian – a şi cîntat, de altfel, aproximativ 2 ani într-o trupă de jazz. A fost student al lui Vl Jankelievich şi al lui R. Barthes. Este cel mai bun prieten – au şi scris o carte împreună – cu Alain Finkelkraut.
8.”Fiul cel bun”, unul dintre cele mai recente texte (tradus şi el în limba română), a surprins prin tematica şi modalitatea stilistică alese: e o confesiune şocantă pe care Pascal Bruckner a făcut-o despre spre sine şi despre copilăria sa. Figura tatălui său este centrală în acest text de mărturisire şi, totodată, şocantă: “Tata nu era doar antisemit, era de asemenea un om violent, dur cu mama mea. Antisemitismul este o circumstanţă agravantă. Ar fi putut fi un antisemit foarte drăguţ, blând, pedagog. Dar el era isteric, coleric. Putem spune, mai degrabă, că persoana lui era o acumulare de defecte. Exista mulți tați antisemiți, brutali cu soțiile lor și care urlă tot timpul. Asa era si tatăl meu.” – spune Bruckner despre tatăl său. Şi, tot Bruckner despre tatăl său, către final: „Tata nu mai avea nicio rușine. Îl plimbam pe coridoare, în scaunul rulant, iar el făcea să răsune micul claxon anexat. Abia ajuns în camera lui, nu visam altceva decât cum să fug mai repede de acolo. Nu aveam tăria de a-l săruta și abia de-i atingeam obrajii când ne întorceam. Ar fi trebuit să îl iau de mână și să i-o strâng între palmele mele. Ideea contactului direct cu el, însă, îmi făcea silă.”
9.2012, toamna, Transilvania:
10.Pascal Bruckner: ”Fericirea nu este scopul meu în viaţă, prefer să fiu pasionat şi liber”.
