Je suis Charlie

Ce au în comun marşul organizat de PEGIDA (Patrioții europeni împotriva islamizării vestului) pe 5 ianuarie în Dresda şi alte oraşe germane şi mişcarea „Je suis Charlie”, organizată seara trecută în Paris şi în alte oraşe franceze, dar şi în Berlin şi Londra ? Totul şi totuşi nimic. Ambele abordează „problema islamului”. Ambele o fac scoţând în stradă zeci de mii de oameni. Însa similarităţile se cam opresc aici, căci PEGIDA îi tratează pe practicanții islamului ca pe o masă omogenă, amestecând pe alocuri migraţie şi terorism, pe când „Je suis Charlie” se adresează islamului radical şi terorismului. Atât PEGIDA cât şi mişcările anti-islamofobe care s-au născut ca reacție la această noua grupare, sunt dovezi vii ale libertății de exprimare. „Je suis Charlie” deplânge tocmai lovitura josnică dată aceleiași libertăți de exprimare. Dar mai ales, mișcarea PEGIDA e născută din teamă, teama de „celălat”, de cultura lui străină, de religia lui „înapoiată”, de presiunea pe care o va pune pe sistemul social, pe când Marșul Tăcerii e născut din curaj. Într-o tară în care nivelul de alertă teroristă a fost ridicat la gradul maxim, în care cei trei teroriști de la Charlie Hebdo încă umblau liberi, în care școlile şi universitățile capitalei au fost închise, 35 000 de locuitori ai Parisului aleg sa iasă în stradă ieri seară. Zeci de mii de oameni ies în stradă şi în celelalte mari oraşe franceze dar şi europene.

Obiectivul general al terorismului, este, bineînțeles, instaurarea terorii. Cred că nu mă înșel afirmând că acesta a fost atins prin atacul recent şi că atât Franța cât şi lumea întreagă sunt mai zguduite şi mai temătoare azi ca acum doua zile. Dată fiind ținta precisă a atacului de ieri, redacția săptămânalului de satiră „Charlie Hebdo” care, de-a lungul anilor a satirizat în repetate rânduri simboluri şi personaje sacre ale religiei islamice, obiectivul particular al acestui atac pare să fi fost pedepsirea „infidelilor” care au luat în derâdere aceste simboluri, răzbunarea Profetului Mahomed (după cum a afirmat, în fuga sa, unul dintre atacatori). Această hipersensibilitate religioasă trădează o incompatibilitate profundă. În momentul ăsta, se pare că cei trei sunt cetățeni francezi. Într-o republică seculară, expresia unei libertăți democratice este percepută ca fiind jignitoare de către caţiva dintre reprezentanţii unei minorităţi religioase. Ne confruntăm aici cu două probleme. Mai întâi, într-o Franță în care statutul juridic de minoritate etnică sau religioasa nu exista, căci toți cetățenii sunt cetățeni egali ai unei republici laice, minoritățile par a se încăpățâna să existe. Ba mai mult, poporul francez, eronat perceput ca o masă omogenă, are valori, așteptări şi reacții diferite. Dificultatea vine din faptul că dialogul dintre aceste grupuri pare imposibil pentru că, pentru unii, libertatea de a-l satiriza pe Mahomed e „sfânta”, iar pentru alții, Mahomed însuşi e sfânt. Dezbaterea rațională, acceptarea si toleranţa sunt soluțiile cel mai des propuse în astfel de situații. Problema apare când „armele” unora dintre interlocutori sunt arme adevărate, iar ale celorlalți, simple creioane.

Nu în ultimul rând, atacul de ieri a avut şi un efect neprevăzut. Solidaritatea şi solidarizarea. Campania „Je suis Charlie” e dovada unei reacții spontane, a unei identități colective contextuale. Pe internet, mesajul „Je suis Charlie” a fost însuşit si difuzat de zeci, poate chiar sute, de mii de utilizatori transmiţând ideea de solidaritate dar şi convingerea că terorismul ne priveşte în egală măsură pe toţi. Cei care au ieşit ieri în strada au ţinut să arate clar că armele lor sunt paşnice, etalandu-şi creioanele si pixurile O identitate pacifistă, anti-radicalism, pro-democrație, pro libertate a presei se manifestă în marile capitale europene. S-a cântat „La Marseillaise” în Trafalgar Square. Asta arată că, de această dată, suntem motivați de aceleaşi idealuri, bulversați de aceleaşi evenimente şi mai ales măcinați de aceleaşi temeri.

Momentumul „Je suis Charlie” ar putea duce la cristalizarea unor repere comune şi la o identitate colectivă stabilă. Pericolul major este însă posibilitatea ca identitatea asta să se construiască în antiteză cu „problema” sau „răul musulman”, divizând Europa şi aruncându-ne într-o interminabilă spirală a violenței.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *