O carte-eveniment a fost lansata recent la Targul Gaudeamus de la Bucuresti, dupa ce se bucurase cu cateva zile mai inainte de o elogioasa prezentare la Chisinau: este vorba despre volumul Stellei Ghervas, Reinventarea traditiei: Alexandru Sturdza si Europa Sfintei Aliante, aparut in conditii remarcabile la editura Cartier, in traducerea Gabrielei si a lui Alexandru Siclovan. Este greu de exagerat importanta acestei carti despre una dintre figurile cele mai fascinante ale culturii est-europene. Scrisa initial in limba franceza si publicata la editura Honoré-Champion la Paris in 2008, cartea lui Ghervas a fost distinsa in 2009 cu prestigiosul premiul Guizot al Academiei franceze, a castigat premiul Xenopol al Academiei Romane (2010), si a fost nominalizata pentru prestigiosul premiu Chateaubriand (2010). Aparitia cartii in limba romana va fi urmata de publicarea in curand a unei traduceri engleze la editura universitatii Cambridge.
Marele merit al Stellei Ghervas, care a studiat la St. Petersburg, Bucuresti si Geneva, si care se afla in prezent ca cercetator invitat la universitatea Harvard, e de a fi scris o carte extrem de solida din punct de vedere academic (volumul numara nu mai putin de 600 pagini si beneficiaza de o bibliografie exhaustiva si numeroase note explicative). In mod surprinzator, insa, aceasta biografie intelectuala se citeste, asa cum remarcase dealtfel unul dintre comentatorii sai, ca un pasionant roman istoric si o fresca vie a unei lumi seducatoare prin cosmopolitanismul sau. Este surprinzator cat de putin s-a scris la noi (cu cateva exceptii: Alexandru Duţu, Andei Pippidi, si Ioan Irimia) despre Alexandru Sturdza, in pofida operei sale considerabile. Cu toate aceastea, Sturdza pare sa cunoasca de cativa ani incoace un anumit reviriment. In 2011, a fost organizat un colocviul științific despre opera sa la Universitatea de Stat din Chisinau din inițiativa lui Petre Guran, președintele de atunci al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău, care a lansat și programul de studii avansate „Alexandru Sturdza”.
Alexandru Sturdza reprezintă ceea ce astazi numim Europa cosmopolită a elitelor fără frontiere. Cartea Stellei Ghervas contine opt capitole si e construită ca un concert în care, dupa propria sa marturisire, solistul principal este Sturdza, iar orchestra e formată de epoca in care a trait. O fascinanta prezenţă este chiar sora protagonistului, Ruxandra Edling-Sturdza, care ar merita ea insasi o biografie, data fiind pozitia privilegiata de care s-a bucurat la curtea din St. Petersburg si corespondenta bogata pe care a avut-o cu personale de prim-plan ale epocii, de la marea ducesa Maria Pavolvna (la Weimar) la Sofia Svechina si marele critic literar Saint-Beuve. Primele doua capitole ale cartii oferă detalii despre educatia lui Alexandru Sturdza, cu accent pe perioada traita la St. Petersburg. Dialogul intelectual cu contemporanii sai, de la Franz von Baader si Jung-Stilling la doamna de Krüdener si Joseph de Maistre formeaza substanta capitolelor 3-5. Angajamentul filoelen al lui Sturdza este descris si comentat in detaliu in capitolul 6. Ultimele doua capitole discuta filosofia religioasa a lui Sturdza impreuna cu opera sa literara si memorialistica, adunata in cele cinci volume ale operelor complete publicate postum la Paris de fiica si ginerele lui Sturdza intre 1858 si 1861.
Nascut in Iasi in septembrie 1791 dintr-un tata roman si o mama fanariota, Alexandru Sturdza a avut parte de o educatie cu adevarat multiculturala care i-a deschis de timpuriu accesul la marile culturi europene. Interesele sale intelectuale au fost neconventionale, el fiind atras in acelasi timp de drept, politica, mistica, literatura si filosofie. Dupa ce familia s-a mutat la St. Petersburg si apoi la Moghiliov (actualmente in Belorusia), tanarul Alexandru a devenit un apreciat diplomat care a ajuns in scurt timp consilierul tarului Alexandru I. In aceasta calitate, Sturdza a jucat un rol important in redactarea tratatului Sfintei Aliantei in 1815. In spatele acestei aliante statea ideea unei unificari a Europei pe baza crestinismului vazut ca singura solutie pentru regenerarea Europei dupa aventurile militare ale lui Napoleon si episodul controversat al Revolutiei franceze. Sturdza a rezonat cu idea tarului de a incerca o asociere frateasca a tuturor bisericilor crestine pentru dezvoltarea armonioasa a Europei.
Asa cum arată Ghervas, “nu exista nici o urma de indoiala ca prin apararea tentativei tarului de a aplica preceptele crestine in politica si in diplomatia marilor puteri, Sturdza nu facea altceva decat sa isi dezvolte propriile idei conservatoare in cadrul unei forme de teologie politica” (p. 186). La baza acesteia din urma se afla cartea care l-a facut celebru, Consideratii despre doctrina si spiritul Bisericii Ortodoxe, aparută in 1816, si care a primit ulterior un raspuns critic (in Du Pape) din partea lui Joseph de Maistre, marele conservator savoiard, autor al Consideratiilor asupra Frantei (1797), care a petrecut mai bine de un deceniu ca ambasador la St. Petersburg. Ulterior Sturdza s-a implicat in problema independentei Greciei, carea avea sa fie, in cuvintele Stellei Ghervas, marea drama a vietii sale diplomatice si care l-a determinat sa paraseasca temporar diplomatia rusa pentru a scrie o carte-manifest, Grecia in 1821 si 1822, devenind consilierul lui Ioan Capodistrias, cel care avea sa devina primul presedinte al Greciei si pe care-l cunoscuse inca din 1809 in St. Petersburg (coresponenta dintre cei doi a ramas inedita pana astazi). Lui Sturdza i-au lipsit insa machiavelismul opportunist al lui Talleyrand si pumnul de fier al lui Metternich. El a parasit definitiv lumea diplomatiei in 1829, retragandu-se la Odesa, orasul cosmopolit de pe malul Marii Negre, unde isi va dedica restul vietii studiului si activitatilor cultural-caritabile. Una dintre cauzele pentru care a luptat in ultimele doua decenii de viata a fost raspandirea valorilor religiei ortodoxe in Vestul Europei, dominat de civilizatia progresului material. Asa cum arata Ghervas, Sturdza nu a uitat niciodata taramul unde s-a nascut. La varsta de 21 ani, el a redactat regulamentul pentru o Basarabie autonoma, vis spulberat, din pacate, de anularea autonomiei Basarabiei in 1828.
Un umanist conservator oriental atasat valorilor Ortodoxiei, Sturdza a fost, in acelasi timp, un foarte bun cunoscator al marilor operele ale Iluminismului, si autor a doua carti despre Montesquieu (Eseul despre legile fundamentale ale societatii, 1811-12) si Rousseau. Critica pe care Sturdza o aduce principiilor Iluminismului in aceste carti se deosebeste insa, in multe privinte, de pozitia ultra-conservatoare anti-moderna a lui Joseph de Maistre. Asa cum arata Ghervas, Sturdza s-a aflat intr-o dilema fundamentala. Ca ganditor conservator, el nu putea fi de acord cu principiul autonomiei vointei individuale si cu secularismul Iluminismului care se aflau in tensiune necesitatea pastrarii dimensiunii spirituale a omului si a societatii. In acelasi timp insa, Iluminismul ii oferea lui Sturdza posibilitatea unei necesare modernizari a traditiei politice si culturale ortodoxe care nu mai putea fi amanata fara riscuri majore. Aceasta incercare de sinteza avea sa fie piatra de incercare a lui Sturdza si ea explica tensiunile si paradoxurile pe care le intalnim in opera sa, care este conservatoire si liberala in acelasi timp. O figura cosmopolita, Sturdza si-a pus intreaga opera sub semnul unui mare pariu: crearea unui pod intre Est si Vest. De aceea, in pofida conservatorismului sau religios, el a trebuit sa se desparta la un moment dat de filosofia contra-revolutionara a lui Maistre si Bonald. Lumea din carea venea i-a impus necesitatea de a fi in acelasi timp “modern” si “oriental,” deschis progresului si traditiei.
Opera si viata lui Alexandru au avut pana la capat, in opinia Stellei Ghervas, o “coerentă remarcabilă” (p. 521). Europa la care a visat carturarul nascut la Iasi era unita in profunzime, prin crestinismul său ce ar fi trebuit sa permită ortodocsilor, catolicilor si protestantilor sa se uneasca pentru a combate la unison secularizarea lumii moderne. In ultimii ani de viata, pe masură ce visul unei Europe unite se destrama incetul cu incetul, iar principiile Sfintei Aliante erau contrazise de ambitiile politice imoderate ale suveranilor europeni, Sturdza a continuat sa lupte pentru afirmarea idealului unui spatiu ortodox definit simultan de cultura bizantina si valorile modernitatii iluministe. Rezultatele nu au fost insa pe masura ambitiilor carturarului.In aceasta privinta, destinul lui pastreaza pentru noi o surprinzatoare actualitate, pe cartea cartea Stellei Ghervas o pune in lumina cu o eleganta eruditie. Datorita acestei exceptionale carti, Alexandru Sturdza devine contemporanul nostru.
