In primul semestru al anului 2013, cateva recenzii au aparut in presa braziliana, printre care relev pe cele semnate de prof. Laura Erber (de la Universitatea Federala din Rio de Janeiro, expert in opera lui Gherasim Luca) si prof. Luis Krausz (de la Universitatea din São Paulo, expert pe teme evreiesti din fostul spatiu austro-ungar), dedicate unei aparitii editoriale cu totul neasteptate si naucitoare: cartea Intamplari in irealitatea imediata, a lui Max Blecher, tocmai fusese lansata, pentru prima oara in portugheza, pe piata braziliana. Cu sprijinul Institului Cultural Român, romanul a fost publicat de editura Cosac Naify, detinatoare a unui invidiabil catalog care include, printre altele, si pe cel a caruia opera este adesea comparata cu cea a scriitorului de la Roman: Bruno Schulz. 
Iulie 2013: ultima locuinta a lui Max Blecher, pe fosta strada Costache Mortun nr. 4, actuala Cezar Petrescu, la Roman, a fost demolata. Insotit de prof. Doris Mironescu, azi probabil cel mai mare specialist in opera scriitorului, am vizitat pe 5 iulie cocheta casa pe exterior cu exact o saptamana inaintea distrugerii ei, fara sa stim ce dureroasa dauna urma sa sufere orasul lui Celibidache, un alt mare neindreptatit de memoria localnicilor.
Vizita a fost inregistrata de un articol consemnat de Ziarul de Roman din 8 iulie 2013, intitulat “Scriitori in pelerinaj la casa lui Max Blecher”. Iar acelasi ziar, in editia sa din 15 iulie 2013, sub titlul “Max Blecher a fost ingropat sub zidurile casei”, anunta nimicirea imobilului care ar fi putut deveni o casa memoriala.
August 2013: am vizitat mormantul lui Max Blecher in cimitirul evreiesc din Roman. Acolo m-am recules cateva minute, multumindu-i cumva, in fata pietrei verticale in marmura alba cu un portret de-al lui zambitor, pentru sansa de a putea veni la Universitatea din São Paulo sa scriu o disertatie despre opera sa la un masterat in Litere. Intretimp, traducerea mea din Intamplari in irealitatea imediata era publicata in cel de-al doilea tiraj, un succes nemaipomenit pentru un autor perfect necunoscut in Brazilia.
Max Blecher a fost si este, adesea, de catre critica specializata din tara sau strainatate, incepand cu Eugen Ionescu, comparat cu scriitori mai vestiti, din talia unui Franz Kafka sau Robert Walser. El este, totusi, inca putin cunoscut in Romania. Prieteni bine educati la Bucuresti se uitau nedumeriti la mine atunci cand ii anuntam de indeletnicirea mea cu textul lui Blecher, ca si cum s-ar gandi “pe care personaj obscur si dubios din literatura noastra pierde timp Fernando sa-l traduca?”
Nu eu, ca traducator, voi valida pe opera singulara a lui Max Blecher. Exista aici regizorul Radu Jude, care in curand va transpune pe ecran romanul Inimi cicatrizate, pe care de altfel tocmai am inceput sa traduc pentru cititorul brazilian. Mai exista si critica specializata (de pilda frumosul si cuprinzatorul eseu semnat de Norman Manea si publicat in volumul Plicuri si Portrete din 2004) si mai ales cititorii sai, actuali sau viitori, care pot sau vor putea sesiza in fiecare paragraf acea ostranenie conceptualizata de formalismul rus, precum si acea melancolie zambareata care pare a imbina dulceata dealurilor moldovenesti cu tragismul jidovului ratacitor. Oricum ar fi, brazilienii sunt bucurosi, mai mult de un veac dupa nasterea lui, sa-i viziteze pentru prima oara paginile, care, sper, or sa fie cat de numeroase.
