10 (zece) punkte: Neagu Djuvara

1. “Pentru roman exista o singura deviza: fie painea cat de rea, tot mai bine in tara ta. Acum romanul pleaca. Comunismul a scarbit atat de mult romanul de propria lui tara incat acum tineretul cum prinde un prilej sa plece din tara…o face. Pleaca si nu se mai intoarce. Asta nu exista. Rudele mele se duceau in strainatate si se intorceau. Nimeni nu a ramas acolo. Dramele pot schimba un popor.” – spunea, în urmă cu cîţiva ani, Neagu Djuvara. Cel care a revenit în România, după un lung exil, de mai bine de patru decenii, chiar în 1990. Este una dintre cele mai iubite personalităţi publice în viaţă. Foarte pe scurt, despre reîntoarcerea în ţară: “Eram în momentul acela la Paris, secretar general al unei instituţii româneşti benevole care se numea Casa Românească, şi, impresionaţi peste măsură de ce se întâmplase la Bucureşti în decembrie 1989, am hotărât să venim la Bucureşti cu nişte maşini, aducând în ţară lucruri care lipseau partidelor, universităţilor… După trei zile de drum – cu mici incidente pe parcurs, cum e şi firesc cu o echipă improvizată, cu tovarăşi, mai toţi, cunoscuţi abia în ajun -, am sosit la graniţa ungaro-română, pe drumul Budapesta-Cluj. Grănicerii români îmi păreau destul de dezorientaţi faţă de convoiul nostru cu etichete de asistenţă umanitară, ei înşişi dându-ne impresia că nu erau încă bine dezmeticiţi după evenimentele din decembrie – nu ştiau încă dacă de acum s-a schimbat ceva în viaţa lor.”

2.” Marcel Djuvara, tatal lui Neagu Djuvara, a fost sef de promotie al Politehnicii din Berlin in 1906. Acesta se casatoreste in ianuarie 1913 cu Tinca Gradisteanu, iar in decembrie 1913 se naste Razvan Djuvara, primul copil. „Nu am intalnit niciun Razvan in intreaga tara pana la plecarea mea in pribegie. Parintii mei se inspirasera din „Razvan si Vidra” a lui B.P. Hasdeu cand l-au botezat pe fratele meu cu un nume care avea rezonante iraniene”, povesteste Neagu Djuvara. „M-am nascut la trei zile dupa intrarea Romaniei in primul razboi mondial. Din partea mamei, istoria familiei se pierde in urma cu cinci veacuri. Tatal meu cobora dintr-o familie veche de celnici aromani”, povesteste istoricul. Neagu Djuvara s-a născut in data de 18 august 1916, stil vechi (31 august – stil nou) la Bucureşti, într-o familie de origină aromana, aşezată în ţările române intre 1770-1780. Familia Djuvara a dat mai mulţi oameni politici, diplomaţi şi universitari. Tatăl său, Marcel Djuvara, a murit capitan de Geniu în armata română în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Tinca Gradişteanu, mama sa, aparţinea ultimei generaţii dintr-un neam de mari boieri munteni. Primul razboi mondial si retragerea in triunghiul mortii din Moldova o obliga pe mama lui Neagu Djuvara sa aleaga calea exilului, catre bunicul Trandafir Djuvara, care era ministru plenipotentiar al Romaniei in Belgia. „Pe timp de razboi, in 1917, drumul spre Franta trecea prin Rusia. Si la Petrograd, din cauza unei confuzii de nume, mama a fost retinuta drept spion german. Eliberarea ei a fost un adevarat miracol, tinand cont ca la acea data bolsevicii luau puterea in soviete”, povesteste istoricul. Neagu Djuvara şi-a făcut studiile la Paris, licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). In 1937 se casatoreste in Franta cu France Henriette Marie Gaillet, nepoata generalului Jean Baptiste Estienne, cel care a inventat in 1916 carele de lupta (tancul). Cei doi au fost cununati de Monseniorul Vladimir Ghika, personalitate remarcabila a vremii, ruda cu mama lui Neagu Djuvara. Neagu Djuvara participă la campania din Basarabia si Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie – noiembrie 1941) si este rănit usor, in aproapiere de Odessa.” – este un fragment din secţiunea dedicată biografiei domnului Djuvara de pe siteul www.neagudjuvara.ro, pagină „construita cu sprijinul si sub indrumarea domniei sale”.

3.Neagu Djuvara a publicat, la Humanitas, şi un volum de amintiri şi povestiri „mai deocheate”. Iată un mic pasaj de acolo, din acest volum şampanizat şi fermecător: “Cunoasteti definitia flirtului ? o spun pe englezezte : Hand in hand; hand in it; it in hand; but never it in it. Cum stiti toti englezeste, n-am nevoie sa traduc“.

4.A petrecut nu mai puţin de 23 de ani pe continetul african, în special în Nigeria. Aventura africană este povestită, in extenso, în seducătoarele “Amintiri din probegie” – volum ajuns, pînă în acest moment, la cea de-a 10 (zecea) ediţiei. Despre această carte, Andrei Pleşu scria: „Povestea vieţii lui Neagu Djuvara are verva sălbatică a unui peisaj luxuriant. Nu e suficient să spui că a trecut prin multe. A trecut prin tot. Război şi Universitate, aventură şi savantlâc, exil şi repatriere, Europa şi Africa, diplomaţie, filozofia istoriei, spionaj, jurnalistică, Sorbona, Niamey şi Bucureşti, boierie şi sărăcie, profesorat, politică, explozie creatoare după vârsta de 80 de ani, anonimat şi glorie, acţiune, contemplativitate, radicalitate, cordialitate, hazard. Recunoaşte singur că a fost mereu însoţit, în momentele decisive, de un «noroc» salutar. A prins ultimul tren spre Helsinki după marea revoluţie rusească din octombrie şi a fost trimis la Stockholm pe 23 august 1944, anume, parcă, pentru a supravieţui tăvălugului bolşevic. Trecut de 95 de ani, are încă mari proiecte, speră să-şi afle sfârşitul pe un vapor, e ubicuu, tonic, şarmant, distins, fără fasoane, bucuros de glumă şi de tacla. De câte ori îl văd, mă contaminez de buna lui dispoziţie, savurez bunele lui maniere şi admir curajul opiniilor sale, adeseori în afara convenţiilor curente.“

5. Aici puteţi găsi lista cărţilor publicate, în limba română, de Neagu Djuvara – http://www.humanitas.ro/neagu-djuvara

6. „Dragii mei, incepem astazi o poveste minunata! Cand zic minunata, vreau sa spun ca seamana cu minunile de care ne vorbeste Sfanta Scriptura: nu intelege usor mintea noastra cum de s-a intamplat asa ceva. Si acea poveste eCum s-a nascut poporul roman? Ce neamuri au fost din vechime pe acest pamant care e azi al nostru, ce fel de oameni erau, cu ce se indeletniceau. Cum au venit alte popoare, pe rand, cum s-au razboit sau cum s-au amestecat unii cu altii si cum, in cele din urma, dupa vreo mie de ani de mari miscari si mari framantari, a iesit un popor intreg de sute de mii, apoi de milioane de oameni vorbind toti aceeasi limba si avand aceleasi datini si obiceiuri.
O mie de ani! Va sperie cifra, nu-i asa? Dar ganditi-va: bunicul vostru s-a nascut, poate, acum aproape o suta de ani. In orice caz, intr-o suta de ani incap trei generatii: bunicul, tatal si fiul, care in general apuca sa se cunoasca. Imaginati-va deci, de zece ori aceste trei generatii ale unei familii si iata-ne la stramosii noatrii din anul 1000! Vedeti ca o mie de ani nu-i asa de mult?“ – aşa îşi începe una din numeroasele şi captivantele sale poveşti istorice Neadu Djuvara. În acest caz – una despre cum s-a format poporul român. Important: “O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” este una dintre cele mai citite şi solicitate în librării lucrări de istorie de după 1989 în România. E o carte pe care, aşa cum povesteşte însuşi autorul ei, a scris-o “pe genunchi” – în tren, în metrou şi lîngă patul de suferinţă al fratelui său, la Paris.

7. “Acum un an am avut un soi de ceartă amicală cu Andrei Pleşu, care e foarte versat în problemele teologice, şi eu i-am spus atunci că sunt alergic la teologie. Şi să vă spun şi de ce sunt alergic. Explicaţia vine de la faptul că sunt istoric, era să zic din naştere, adică cercetez Evanghelia din unghiul cercetătorului istoric. Asta mă îngrozeşte. De aceea mă leg mereu de o frază a lui Iisus: „Mulţumescu-Ţi Ţie, Părinte, Domn al cerului şi al pământului, Care ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi cei învăţaţi şi le-ai arătat copiilor“. Aşadar, vrea să zică că nu e cazul să încerci să înţelegi prin raţiune. Crede cum crede copilul, fiindcă ce este de la Dumnezeu este atât de ininteligibil, încât e mai bine să-L crezi. Acesta este un lucru care mă călăuzeşte cotidian, că altfel nu aş putea să fac rugăciunile mele zilnice. Mă rog şi cred că mă ajută ca să îmi dreg păcatele mele. Eu cred că există Dumnezeu. Am nevoie de El.”, spunea, în 2009, într-un interviu pentru o publicaţie religioasă, Neagu Djuvara.

8.
&

&

9.Cînd era adolescent, la ţară: “Eram foarte, cum să spun, poetic așa. Îmi plăcea foarte mult să stau întins pe o claie de fân și stăteam cu orele, până noaptea, ca să văd stelele. Și îmi cântam eu cântece de-ale mele și romanțe tâmpite, că eu mai cântam la pian pe vremea aceea și îmi plăcea să cânt cântece la modă: “Frumoasa mea cu ochii verzi, / Ca două mistice smaralde,/ Te duci spre alte zări mai calde,/ Melancolia să ți-o pierzi,/ Dar dacă vrei să mă desmierzi,/ Mai fă o dată să mă scalde/ Priviri din ochii tăi cei verzi,/ Ca două mistice smaralde”. Cântam la pian chestia asta și-mi veneau lacrimile-n ochi și mai aveam alta care aveam impresia că-i chiar soarta mea: „Dacă-n 20 de toamne, zi senină n-am avut,/ O atuncea spune-mi Doamne,/ Pentru ce m-ai mai născut”. Ha! Ha! Ha! Pe astea le cântam la pian.”. Articol integral, aici – http://agrointel.ro/22057/interviu-document-cu-istoricul-neagu-djuvara-amintiri-despre-agricultura-de-altadata-vechii-tarani-vanzarea-terenurilor-catre-straini-si-multe-altele/

10.” Îmi doresc să mor pe un vapor. Când nu voi mai putea să scriu, am să încerc să-mi găsesc un loc pe un vas cu pânze, din acela care face înconjurul lumii. Atunci, dacă mori pe drum, te aruncă în mare. Să terminăm odată cu poveştile astea cu înmormântări complicate, cu alaiuri şi cu discursuri.”
&
“Pornind de la parabola cu bogatul nemilos şi sărmanul Lazăr, din Evanghelia după Luca: dacă, în urmă cu două mii de ani, se puteau face corespondenţe între Iad, Rai şi Pământ, vă închipuiţi că acum, cu Internet-ul, sigur o să ştiu după moarte dacă mai sunt citit sau nu!”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *