Propagandă vs. realitate

In urma cu multi ani am avut placerea sa asist la unul dintre cursurile profesorului Bogdan Teodorescu. Ne spunea atunci ca propaganda functioneaza pana cand este contrazisa flagrant de realitate. Degeaba le spui oamenilor ca agricultura a avut o crestere record daca frigiderul este gol, cred ca acesta era exemplul domnului profesor. Iar atunci cand frigiderul este gol, propaganda se intoarce impotriva emitatorului.

Propaganda echipei Ponta inaintea celui de-al doilea tur de scrutin a fost contrazisa evident de realitatea miilor de oameni care stateau la cozi in fata sectiilor de votare din diaspora. Chiar atunci cand Antena 3 si RTV aratau „sectiile de vot goale” si „cozile inexistente”, mii de oameni isi anuntau parintii, colegii, prietenii din tara ca nu pot sa voteze. Si faceau acest lucru prin telefon, sms, Facebook, Twitter, Youtube si infinit de multe alte canale de comunicare.

Contrastul dintre propaganda echipei Ponta si realitatea din diaspora a confirmat principalul atac indreptat impotriva candidatului PSD – duplicitatea. Vreme de doi ani de zile, Traian Basescu si Opozitia l-au acuzat pe Victor Ponta ca este un politician cu dublu limbaj. Una spune, alta face. De altfel, majoritatea cercetarilor sociologice realizate inainte de campanie aratau ca duplicitatea era cel mai grav defect perceput al candidatului Ponta. Era principala lui vulnerabilitate.

Scandalul „diaspora” a venit sa confirme exact aceasta vulnerabilitate. Una spunea echipa Ponta – ca votul din diaspora se desfasoara normal – si alta facea. Sau mai bine zis, nu facea. Confirmarea defectului principal i-a fost fatala candidatului Ponta, la fel cum i-a fost fatala in urma cu cinci ani si candidatului Geoana (care era atacat ca fiind un om slab, controlat de moguli).

In perioada dintre cele doua tururi de scrutin, echipa Ponta a gestionat corect criza votului din diaspora. Pana la un punct. A recunoscut problema, a identificat si a pedepsit vinovatul (demisia lui Corlatean), a iesit cu un mesaj ferm si unitar (niciun roman nu trebuie sa ramana in afara sectiei de votare). Dar nu a rezolvat problema. Si nici nu a inlaturat efectele ei. Incapacitatea de a rezolva problema a determinat ruptura dintre propaganda si realitate. Iar consecintele au fost dramatice in ziua votului.

Un comentariu

  1. ,,Marele profesor” Bogdan Teodorescu, instrument al propagandei psdiste si cel care a coordonat campaniile prezidentiale pentru doi loooseri psd-isti? Bun exemplu!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *