Considerat precursor al literaturiii absurdului, câştigător al Nobelului în 1920, Knut Hamsun a marcat în mod esenţial evoluţia romanului, nume mari precum Gide, Gorki, T. Mann, Kafka, Musil, Pasternak sau Hemingway mărturisind că îi sunt îndatoraţi. Foamea – romanul cu care Hamsun a debutat în 1890, la 31 de ani – este o carte ce înregistrează misterul nervilor într-un trup înfometat şi avatarurile unei conştiinţe de sine, punând într-o lumină nouă un alt roman al începuturilor romanului românesc – Interior al lui Constantin Fântâneru.
Situarea cronologic – contextuală a permis raportarea romanului Interior, apărut în 1932 (când autorul avea 25 de ani), la scrierile colegilor săi de generaţie (Eliade, Blecher, Bonciu, Holban), ori la universul bacovian. Pe plan universal, Simona Popescu îl apropie de Salinger (sub aspectul atitudinii pline de afecţiune faţă de copii), iar Andrei Terian îl plasează alături de Oscar Wilde (pe linia estetismului şi a hedonismului), ignorată fiind orice influenţă (sau afinitate) din Knut Hamsun, deşi, într-o mărturisire a lui Eugen Ionescu, printre autorii preferaţi de Fântâneru, alături de Dostoievski, Gide, Hardy şi Mann, se număra şi Hamsun. Dincolo de conjuncturile biografice în mare parte asemănătoare – mai puţin admiraţia pentru regimul nazist în cazul scriitorului român – cele două romane se pretează unei lecturi în oglindă, fiind două cărţi vii, ale universului interior aflat sub semnul incoerenţei vecine cu nebunia, având ca punct de plecare elemente autobiografice. Sunt două romane ale singurătăţii omeneşti, care surprind bizareria unor marginali, scriitori fără posibilităţi materiale, singuri în faţa unei existenţe care nu a fost creată pentru ei şi în care se întretaie duritatea şi emoţia, puritatea şi cinismul.
. Mă proclamă liber, nimănui n-am să dau socoteală de personalitatea mea, astfel că zona irealităţii, spre care mă mână structura mea intimă, devine exclusiv un domeniu particular […]. Înclinării spre vis se alătură efortul cotidian de a fi absent din iazma promiscuităţii. Începe a miji a doua realitate, dincolo, mie doar consubstanţială; realitatea ştiută n-are acces spre aceea în care trăiesc literalmente dematerializat şi fantast”. Atitudinea estetică, egocentrismul, hedonismul, vanitatea, absenţa voluntară din viaţa socială, patetismul luminos al dragostei pentru natură (ale cărei descrieri sensibilizate la modul impresionist abundă) şi înclinarea către decorativ fac din lumea lui Călin Adam un univers al feeriei cinice.
Regăsim în cele două cărţi două modalităţi în care modernitatea estetică a sfidat modernitatea socială, două portrete ale omului nou, pe urmele lui Dostoievski şi ale lui Nietzsche.
Fragment din volumul Sebastian și lumea lui, Editura Art, 2013
Knut Hamsun, Foamea, traducere din norvegiană de Valeriu Muntean, Editura Univers, 2007, 172 p.
Constantin Fântâneru, Interior, Ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Simona Popescu, Polirom, 2006, p. 115
