Richard Kunisch, “Bucureşti şi Stambul Schiţe din Ungaria, România şi Turcia” (fragment 3)

Bucureştiul se află la graniţa cu Orientul. Prin lustrul pe care înalta societate valahă l-a dobândit în timpul indispensabilei şederi la Paris continuă să se străvadă încă peste tot Orientul; trecătorul grăbit îl observă, ce-i drept, doar în detalii, un ochi neexersat nici atât. În răstimpul unor convieţuiri mai lungi se pot descoperi caracteristici mai pronunţate.
În cea de a doua zi a sosirii mele am făcut cunoştinţă şi cu un salon valah. Un salon valah! Spre a-i putea aprecia existenţa trebuie să ne reprezentăm felul în care era amenajată, doar cu câteva decenii în urmă, casa unui valah marcant. Boierul venea în trăsură sau călare, în acest din urmă caz înconjurat de un cârd de slujitori zdrenţăroşi, mergând pe jos, şi se oprea în faţa clădirii de lemn în care locuia amfitrionul său. La coborâre, slujitorii îi scoteau cizmele roşii de călărie, croite pe model unguresc, dar confecţionate mai larg şi mai grosolan, şi îi puneau papucii galbeni peste şosetele făcute din marochin. Cu caftanul fluturând – îmbrăcămintea turcească domina pretutindeni – intra în salon. Această expresie e cam pretenţioasă pentru o încăpere care avea podeaua pardosită cu cărămizi şi ai cărei pereţi, ca şi soba fără formă, erau daţi cu var. O icoană reprezentând pe Maica Domnului sau pe Sfântul Nicolae alcătuia singura podoabă în casele celor mai bogate şi nobile persoane. De jur împrejurul pereţilor erau fixate laviţe netapisate, acoperite cu pânză grosolană. O sofa mare, numită aşternut1, atât de înaltă, încât ca să te aşezi pe ea trebuia să urci două trepte, ocupa jumătate din odaie; o masă pe colţ, acoperită ca şi laviţele cu o pânză grosolană, completa mobilierul.

Richard Kunisch,
“Bucureşti şi Stambul
Schiţe din Ungaria, România şi Turcia”
Traducere din limba germană, prefaţă şi note de Viorica Nişcov

La intrarea oaspetelui, întreaga societate, care stătea pe divan picior peste picior, se ridica şi rămânea în picioare până când noul venit se aşeza, lângă cei de faţă, pe un loc desemnat de stăpânul casei. Înainte de asta, el îşi scotea papucii şi îi aşeza pe treptele aşternutului, alături de încălţările celorlalţi oaspeţi. Pe laviţele de la perete stăteau persoane de rang mai modest. Saluturile erau diferite. Popilor, nobililor şi persoanelor mai în vârstă, boierul le săruta mâna şi îşi atingea apoi fruntea de ea; cei de acelaşi rang îşi atingeau obrajii, dar fără să se sărute; doamnele erau salutate doar printr-o aplecare uşoară. Odată rostit obişnuitul „bine ai venit“2, se aduceau fructe conservate în zahăr, dulceaţa. Aceste dulciuri, pregătite după anotimp din coji de lămâi şi portocale, obligeană, petale de trandafir şi altele, erau oferite fiecărui oaspete vrednic de oarecare consideraţie, în farfuriuţe de argint cizelat, împreună cu apa proaspătă dintr-o cană de sticlă. Toţi mâncau cu aceeaşi lingură şi beau din aceeaşi cană, în ordinea rangului lor, la urmă femeile. După dulceaţă se aduceau lulelele şi cafeaua turcească. Dacă se lua masa, oaspeţii se spălau înainte pe mâini într-un vas de lemn, de uz comun. Apoi stăpânul casei închina, după obiceiul polonez şi rusesc, puţină vodcă (rachiu îndulcit) într-un păhăruţ de argint; trebuia ca lucrurile să se fi desfăşurat cu mult fast pentru ca fiecare oaspete să primească un pahar. Oricum, la deprinderea de a duce mâncarea la gură cu mâinile se renunţase încă de la începutul secolului nostru, dar supa se consuma în comun dintr-o singură farfurie, iar pasărea friptă era desfăcută în bucăţi de stăpânul casei – la masa principelui, de mareşalul curţii – care o rupea cu degetele.

Bucuresti-si-Stambul

Nu mă încumet să citez spusele vechilor cronicari despre bucatele la a căror pregătire chinuitul bucătar ţigan exclama: „Câine de boier, înghite şi sudoarea pe care mi-ai stors-o!“ Aceşti ţigani, robi şi roabe, aveau o soartă rea; descrierile făcute de autoarea Colibei unchiului Tom se aseamănă foarte mult cu relatările despre tratamentul pe care au fost nevoiţi să-l îndure aceşti paria oacheşi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *