Imi pierd rabdarea din ce in ce mai des. Te regasesti si tu in propozitia asta? Foarte bine. Pentru ca stiu ca nu sunt singura. Te enerveaza, intr-o ordine cu totul aleatoare:
– cuplul care e in fata ta la casa la hipermarket si fie casiera nu gaseste codul de bare (serios, fix produsul ala trebuia sa-l cumperi?), fie se gandesc sa faca un mix nefericit bani-bonuri (si urmeaza calcule savante), fie au cumparat doua raioane la un loc si scanarea nu se mai termina.
– semaforul nenorocit cu autoritatea lui rosie sau metroul care iti pleaca de sub nas, cu conductorul care te priveste surazator si atotputernic prin retrovizoare cum ii urezi numai de bine printre dinti.
– vecinul care si-a translatat virilitatea pierduta de la ‘pusca si cureaua lata’ la bormasina cu care gaureste orice prinde. Orice perete, desigur.
– copiii aceluiasi vecin, care ilustreaza realist in oale si linguri recenta vizionare ‘Ultimul mohican’ pe filmehd.ro, caci hbo-ul e scump.
– copiii tai, manelistul de la 4, nesimtirea celor care gatesc cu rantas duminica dimineata, Basescu, alegerile, prea multe piste pentru biciclisti, inexistenta pistelor pentru biciclisti, seful, nevasta, idealurile pierdute, celulita regasita, jobul de cacat, mersul la sala, viteza cu care traiesti.
Opa! Viteza cu care traiesti. Urasti atat de multe lucruri, incat si la alea pe care le iubesti ajungi sa te uiti chioras. Te mana atat de tare din spate plictisurile si ranchiunele si gafaiala zilnica incat iti pui toata speranta in putinele zile de vacanta in care – nu-i asa? -, o sa stai cu burta la soare si nasul in umbreluta din pahar si o sa dai uitarii tot. Ntzz. Tot ce aveai iei cu tine in vacanta. Tragi dupa tine in fiecare zi de luni, indiferent unde te afli: pensiunea nu e la fel de curata precum pareau sa promita cele 4 stele, copiii celorlalti (intotdeauna ai lor) sunt la fel de galagiosi si nesimtiti ca si cei pe care i-ai lasat in urma, mancarea la fel de banala, rantasul ceva mai subtire, muzica la fel de discutabila.
Vrei sa fugi de viata ta? Vestea proasta e ca ea te urmeaza oriunde te-ai duce, pentru ca tu ai creat-o, e in capul tau. Vestea buna e ca poti sa o schimbi fara sa pleci niciunde. Perceptia este realitate – ai cumva certitudinea ca zgomotul masinii de gunoi dimineata, cand somnul e dulce, te enerveaza doar pe tine sau pe oricine ar auzi-o? Putem alege cum sa reactionam la lucru. Reactie, adica opusul actiunii.
Unde ne grabim, ce cautam, cat de departe suntem de tot ce ne-am dorit candva? Pauza de vacanta e o pacaleala. Frumoasa si dulce, ce-i drept, dar tot o mica minciunica ramane.
Daca esti nevoit sa astepti urmatorul metrou, uita-te la chipurile oamenilor.
Daca vecinul e intr-o dispozitie exclusiv masculina, du-te si plimba-te in parc.
Daca madama de la 2 are orgasme culinare in bucatarie duminica dimineata, ia-ti o carte si bea-ti cafeaua la o cafenea din apropiere.
Invat sa am rabdare, sa nu-mi mai treaca timpul asteptand ca oamenii din jur sa-si schimbe fata dupa dorinta mea, sa se miste in ritmul frustrarilor mele neimplinite, sa nu mai las tavalugul lucrurilor meschine si enervante sa treaca peste sufletul meu.
Fast & slow, rapid si lent, haute cuisine si fast food, bormasina si tantra, iata cum pot convietui toate in lumea asta haotica si dezlanata si care ma calca pe bombeu. De fapt, stai asa: sa nu care cumva, in goana asta nebuna pe drumul care pare dinainte trasat, sa confundam destinatia cu destinul. Destin-atia, cumarveni…
