Motto: ”Iubesc istoria României cu o ură grea. (…) Nu este deloc comod să te fi născut într-o țară de a doua mână.” – Emil Cioran
Cred că toată lumea a remarcat deja afișele roșii din care ne zâmbesc larg niște politicieni, sub care se vede sloganul de mare impact național: ”Mândri că suntem români”.
Declar public că eu nu sunt deloc mândră că ei, acești politicieni, sunt români. Aș fi preferat să fie congolezi, chinezi sau ruși. Din păcate, n-am noroc, oricât mi-aș dori eu, și mulți alții ca mine, ei sunt români și, evident, mult mai mândri de românitatea lor, decât noi, restul cetățenilor disprețuiți de acești politicieni. Cum am putea defini însă românitatea, în contextul în care, se pare, sunt mai multe asumări posibile, care se exclud reciproc? Pentru vajnicii nostri politicieni mândri, steagul national, marama pe frunte, ia și cosițele, costumul național sunt suficiente și obligatorii erga omnes. Dacă apar unii care afirmă că nu sunt suficiente simbolurile goale, fără valori autentice care să le susțină, politicienii nostri de stânga se supără, se agită, dau declarații învolburate, tuna și fulgeră contra intelectualilor sfidători, trădători, fasciști, ticăloși. În țara noastră este nevoie doar de cor, este permisă doar cântarea României. Dacă ai un spirit critic de la natură sau format din lecturi consistente ești, evident, un paria, un negaționist al maramei și mândriei de a fi român roșu, deci ești fascist.
Zilele trecute, istoricul Lucian Boia era înfierat la un talk-show tv, obișnuit, genul acela în care jurnaliști și analiști habarniști discută despre orice, pentru că pot și au opinii formate după ureche (vezi mai multe în acest articol). Tot acum câteva zile Gabriel Liiceanu era comparat cu un extremist de dreapta, anti-liberal. Ieri, alți dușmani ai poporului au fost identificați, fosta echipă a ICR, Horia Roman Patapievici, Mircea Mihăieș, Tania Radu, Dan Croitoru. În ritmul acesta, mâine urmează alții și alții, mai ales că ei se auto-denunță, astfel încât autoritățile să nu mai piardă timpul căutându-i cu forțele de ordine, așa cum a făcut Andrei Cornea în revista 22 (vezi aici) și alți intelectuali și lideri de opinie pe această platformă. Sunt ușor de identificat inamicii neamului. E păcat că domnul Marga nu mai este la ICR să ne spună și dânsul câte ceva despre cultură, pâine, sare și folclor românesc. Prim-ministrul României îl înlocuiește însă cu succes, domnia culturii plagiatului și ignoranței intelectuale este în mare vogă în ultima vreme.
Dușmanii bolșevicilor au fost întotdeauna fasciștii, reali sau imaginari. Este relevant că prim-ministrul României vede fasciști peste tot, mai ales acolo unde nu e niciunul. Oamenii care au făcut ceva pentru România sunt ostracizați, marginalizați, atacați, li se distruge reputația prin repetarea sistematică a unor minciuni odioase, prin insulte grave. Istoria românilor și victoriile lor din manualele comuniste nu trebuie nicicum demitizate, minciuna trebuie propagată la nesfârșit. Patriotismul autentic, care înseamnă, înainte de toate, să îți pese de țara ta, să te doară parcursul ei istoric, să te preocupe viitorul ei, să îți dorești spontan ca țara ta să fie prosperă, stabilă și protejată de dușmani, să fie aliniată unor valori universale, europene, unde libertatea de expresie, libertatea individuală, domnia legii și responsabilitatea individuală să fie fundamentele vieții publice, nu inamicii ei este desuet, s-a perimat în epoca ignoranței revanșarde. Modelele morale de patriotism autentic sunt ignorate cu bună-știință, sunt singulare referințele la Corneliu Coposu (a se vedea aici), Iuliu Maniu, pașoptiști sau junimiști, români care au luptat cu sânge și au plătit cu viața pentru credința într-un destin demn și liber pentru România. Prin contrast cu ei, cum putem vorbi despre responsabilitate individuală și asumare când prim-ministrul țării nu își asumă un plagiat dovedit ca un om matur recunoscându-și o eroare de judecată și, oferindu-și, cu demnitate (altă valoare desuetă în epoca actuală) demisia. Reputația nu înseamnă nimic pentru acești oameni, de aceea le este atât de ușor să o distrugă pe a altora. Simțul onoarei și al datoriei este anulat din ființa lor. Solidaritatea cu niște valori perene, în ciuda divergențelor de opinii politice, este un concept străin acolo unde predomină doar solidaritatea de clan, de grotă, de impostură, o solidaritate a unei oligarhii mafiote unită împotriva cetățeanului împovărat de minciuni, manipulări și multiple taxe. Acest guvern nu a realizat nimic în doi ani de guvernare, în afara unei susținute propagande anti-cetățean, anti-lege, anti-europenism. Manipularea continuă cu nivelul următor, identificarea și proscrierea dușmanilor publici: intelectualii fasciști. Avem așadar intelectuali buni – cei care susțin partidul și pe reprezentanții săi aleși de popor– și intelectuali fasciști – dușmanii poporului. Timpurile pe care le credeam trecute s-au întors.
