O viaţă fără ţigări, cu inima împăcată

1. O întrebare

Dacă nu pot să mă las de fumat, o presupunere logică ar fi că lipseşte ceva în viaţa mea. Aşa o fi? (Mă refer aici la cei care fumează mult şi vor să se lase).

Să luăm definiţia lui Brâncuşi despre opera de artă: “nu e perfectă, dar nimic nu îi lipseşte”. A ajuns deci un anumit nivel în care simţi că “e destul”. Poate o linie în plus, poate un colţ rotunjit sau o culoare adăugată: oricum, de acolo încolo, “e destul”.

La fel cumva vorbeşte Coppola într-un interviu despre filmul Naşul: “simţeam că de acum filmul avea propria viaţă”. Adică, probabil, avea atâtea care rezonau cu “destul” de mulţi oameni, încât filmul era “destul” de mult muncit. De acum încolo trebuia doar cizelat, dar el deja exista.

Viaţa mea, deci, are deja “propria ei viaţă”? Am destule în viaţă aşa încât să nu mă mai preocup decât să ameliorez, să cizelez, să menţin sau să repar micile accidente? Aşa încât viaţa mea să meargă singură înainte chiar şi atunci când dorm?

Sau viaţa mea încă nu are propria ei viaţă? Dacă e aşa, care e acea culoare în plus care îmi lipseşte?

Fumatul ar fi semnul că îmi lipseşte ceva. Ceva care să mă definească pentru toată ziua, oricunde aş fi. Probabil, pentru restul vieţii. Aşa că, oricum, orice motiv aş găsi acum pentru a mă lăsa de fumat, el e prea mic pentru a compensa lipsa pe care fumatul o compensează: de aceea nu există “motiv raţional” pentru a te lăsa de fumat. Există doar o direcţie nouă de viaţă în care te angajezi, cu putere, şi laşi ţigările trecutului.

2. O observaţie

Ţigara ar putea fi deci o excelentă ocazie de a discuta despre ce înseamnă o viaţă satisfăcută.

Dar nu asta e direcţia articolului: chiar dacă mă apuc să caut – şi chiar găsesc – ceva nou care mă mulţumeşte, ideea articolului e că, de multe ori, se poate să fac un calcul greşit despre propria mea viaţă: poate că, aşa cum sunt lucrurile acum, deja am o viaţă satisfăcătoare.

Dacă mă gândesc obsedant la motivele de a mă lăsa, nu îmi dau seama că nu există un motiv anume, ci doar un moment dincolo de care pot spune “Viaţa mea e destulă, aşa cum e, pentru ca să pot renunţa la fumat”. Iar calculul nu este: “De ce să mă las de fumat?” ci “Am destule în viaţă pentru ca să pot să mă las de fumat cu inima împăcată?”

Discursul lui Al Pacino din filmul Any Given Sunday e foarte bun şi aici.

El mă învaţă că pot să ratez oricând renunţarea la fumat, e ceva prea greu pentru a fi reuşit dintr-o singură lovitură (dintr-un motiv anume). Dar, dacă adun la un loc centimetrii mei de viaţă bună, lucrurile pe care le am deja, pot să ajung la un total care arată bine. Şi într-o bună zi pot să spun: acum am făcut diferenţa între a pierde (încă nu e destul) şi a câştiga (deja, e destul).

E foarte adevărat ce spune Alan Carr, că nu te laşi pentru un motiv negativ ci pentru că fără ţigară viaţa e foarte frumoasă, poate mai frumoasă decât cu ţigara. Dar nu e suficient: asta presupune că nu mă gândesc deloc la “Ce face deja” ca viaţa mea să fie frumoasă. Pentru teoria lui viaţa de nefumător e mai bună, şi atât. 0/1. Dar pentru unii argumentul nu e suficient. Viaţa nu e doar o stare (de fumător sau nefumător) e şi o călătorie într-o direcţie care mă atrage sau mă pasionează. Trebuie să fiu convins că viaţa mea e o călătorie destul de pasionantă pentru ca să nu mai am motive să fumez.
Alan Carr mai vorbeşte, foarte interesant, despre Momentul de revelaţie: atunci când îţi dai seama că o să poţi să trăieşti fară ţigară. Aici aş avansa o completare: un alt Moment de revelaţie este momentul în care îţi dai seama că eşti pregătit să faci asta cu inima împăcată.

İn momentul în care devin conştient că viaţa mea “e destulă” aşa cum este, îmi dau seama că ţigara devine un accesoriu posibil printre altele.Un obiect vestimentar pentru timpul liber, dar numai unul, dintr-o garderobă imensă.

Sau, una din bucăţelele bune dintr-un grătar imens şi suculent care este viaţa unui om mulţumit. Ideea finală şi principal a articolului.

3. Viaţa ca un grătar

Un grătar e reuşit pur şi simplu pentru că a fost aprins: e plăcerea de a simţi mirosul de foc, de a prinde o bucată bine rumenită – chiar dacă te ungi, te murdăreşti, sau e frig, sau carnea a căzut în cenuşă, sau fiecare se descurcă cu o frigăruie prost făcută. Toate astea, aparent situaţii imperfecte, sunt de fapt plăcerea grătarului: eşti în mijlocul munţilor, sau la marginea pădurii, eşti cu prietenii, şi cu cât te arzi mai mult, te umpli de fum, cu cât te chinui mai mult să aduci lemne sau să aperi friptura de câinele care dă din coadă disperat – cu atât e mai plăcut.

De fapt, într-un loc în care puteai să mori de foame sau de frig, ai învins natura, frigul, iar viaţa ta merge mai departe, te bucuri de mirosul de foc şi de senzaţia de vânător, învingător.

La nivelul vieţii, “focul aprins” e sentimentul că, deşi stai poate în două camere sau afară e foarte cald, viaţa ta e destulă aşa cum e. Şi ai mereu ce face, azi, mâine, pentru restul vieţii.

Familiile pe care le admiri sau profesioniştii pe care îi admiri dau impresia că viaţa lor e un grătar permanent: mereu e un lemn de pus pe foc sau poţi prăji altă bucată de carne. Mereu ai de lucru pentru ca să mai prăjeşti o bucăţică bună de care să te bucuri apoi în linişte, uitându-te în jur sau vorbind cu cineva drag atât de mult timp cât ai chef.

Odată ce acel sentiment de “destul” a fost aprins, ca un foc bun, restul vine de la sine. Şi renunţi mult mai uşor la lucruri de care altfel ţineai cu dinţii. Dacă văd aşa lucrurile, tigara devine doar una din multele plăceri care mă aşteaptă când aprind un grătar cu prietenii. Mă aşed pe un butuc sub răcoarea pădurii şi am de ales între mai multe lucruri puse frumos lângă foc: bere şi vodcă, mici şi friptură, cotlet şi frigărui, şi multe altele, printre care ţigara. Pur şi simplu aleg alte chestii, renunţ la ţigară aşa cum aş renunţa la frigărui (pentru că nu mai sunt sau pentru că m-am săturat deja cu mici) dar grătarul iese la fel de reuşit, nu simt în nici un fel că aş fi nemulţumit.

Ţigările devin ceea ce au fost întotdeauna: o simplă opţiune.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *