ca şi cum ai scrie scrisori propriei tale fantome –
or, asta fac eu, scriu acuma, şi, cred chiar –
într-un tremur al halucinaţiei – că iar
ar fi cu putinţă jocul acela vechi – din vorbele monotone
ale mele ea să înţeleagă un adevăr, cu adâncă
şi frumoasă lumină, spre care să-şi aplece chipul, şi să se vadă
acolo, imagine, şi să creadă
că există, şi poate să facă minuni în lumea de acolo. şi încă
aşa, cu gesturile închipuind o muzică, legănată
savant – să facă o frumuseţe nemaivăzută
din fiecare mişcare a ei. să poarte o minunată
limpezime în lumea asta a noastră. urâtă
închipuire asta – să-mi închipui că eu
aş putea-o atrage printre jinduitele mele gesturi, frânte mereu.
(Mircea Ivănescu, Versuri, ediție îngrijită, cuvânt înainte și tabel cronologic de Al. Cistelecan, Editura Humanitas, 2014)
no images were found
