La aniversarea nașterii lui Cioran

Azi e aniversarea nașterii lui Cioran. O temă majoră, profundă şi extrem de influentă în cultura română: retragerea, detaşarea, contemplarea în alienare auto-construită şi auto-asumată.

Noica, retragerea la Paltiniş. Steinhardt, retragerea la Rohia. Eliade, părintele marii idei de retragere şi mai departe, în locuri exotice cu tradiţii exotice, al ideii de autenticitate prin alienare radicală civilizaţională. Unul dintre părinţii turismului spiritual. Cioran, retragerea într-o mansardă din Paris, în mijlocul lumii şi totuşi detaşat de ea şi viaţa socială şi publică a zilei.

Fiecare cu un accent şi o perspectivă diferită, toţi uniţi într-o idee de atitudine existenţială. Fiecare justificat şi legitim în felul său, toţi indiscriminat influenţi in “Marea Idee” asupra a generaţii de admiratori care de cele mai multe ori au fost şi sunt incapabili să sesizeze nuanţele, alternativele şi problema.

Rezultatul: încercăm şi acum să recuperăm ideea şi practica de viaţă publică, socială şi civică. Încă nu reuşim să cuprindem ideea că poţi duce o viaţă intelectuală, culturală, spirituală profundă în lume, în cetate, în agora, în viaţa publică şi civică. Că a trăi în contact cu miezul lucrurilor publice, că a fi parte a vieţii sociale –cu relaţiile, cu fricţiunile, cu competiţia şi cooperarea ei, – nu este neapărat o scădere ci o modalitate de a fi in lume, o oportunitate pe acelaşi plan cu Marea Idee.

Încă nu am reuşit să depăşim complexul idealului cvasi-ascetic al detaşării şi alienării, considerate prin definţie superioare implicării şi asumării. De aceea nici nu avem o viaţă socială-intelectuală-culturală publică reală la vârful piramidei sociale. Cultura şi aşa mică a României, este şi mai mică şi mai slabă datorită acestui fapt. De asta nu se leagă lucrurile.

Nu poţi trăi viaţa civilizaţiei publice şi a relaţiilor interpersonale cu mintea dominată de o filosofie cvasi-ascetică a individualismului spiritual-cultural şi performanţei existenţiale.

PS
primesc de la bunul prieten Florian Razmos – un apropiat al lui Nicolae Steinhardt – o scrisoare a lui Cioran adresata lui Steinhardt.
Traducerea aproximativa…

Paris la 10 martie 1983

Dragul meu prieten,

Nu vreau să las fară răspuns frumoasa dar prea umila dumneavoastră scrisoare. Dar ce aş putea să vă răspund? Neantul a cuprins viaţa mea, nu mai fac nimic, am incetat de a mai scrie, am devenit cineva despre care se vorbeşte prin ziare şi reviste, un simulacru de fiinţă. Singura mea consolare este muzica: ascult Brahms în fiecare zi, mă adîncesc mai mult în melancolie – sentimentul cel mai opus salvării, din moment ce îi ameninţă tocmai pe cei care se cred salvaţi.

Trebuie să spun că vă admir: cum se face că nu vă cuprinde şi pe dv? Plictisul monastic, teribila acedia pe care o simt în lume, cum îi scăpaţi dv. în solitudine? Am fost mult timp, şi mai sunt încă bântuit de latura devastatoare a acestei experienţe negative de care vorbesc cărţile de asceză. Sunt sigur că aş fi fost un călugăr prost, un pustnic byronian – pentru că nu poţi scăpa de acest demon care bântuie tocmai în această solitudine. Dacă aş fi cu dv. la Rohia, mănăstirea s-ar prăbuşi peste noi sau aş ajunge un sfint care şi-ar anula identitatea. Ar trebui sa va invidiez ignorarea gustului pierzaniei?

Cu nesfârşită prietenie.
EMC