Există tineri fixați pe un anumit domeniu, iar alții care încearcă diverse lucruri pentru a cunoaște mai multe, pentru a se descoperi. Cei din urmă fiind cam rari – din simplul motiv că activitățile extracurriculare nu sunt plătite. Sau fiindcă nu se cere la facultate sau la job așa ceva. Cui îi pasă dacă tu faci un curs de marketing, unul de origami, că citești beletristică sau că te-ai decis să înveți judo? Cui îi trebuie dacă nu se află în aria curriculară propusă de Minister? Cine este interesat atâta timp cât faci ceea ce ți se cere, unde ți se cere? Nimeni. Dacă le spui că faci 2 lucruri total diferite deja te cred rătăcit și dezorientat. Pesemne că ai niște probleme de orientare, nu știi ce să faci mai departe și nu prezinți suficientă siguranță. Nu intră în discuție variantă că îți place ce faci. Fiindcă nu te întreabă nimeni asta, ci ceea ce știi să faci.
Mă lovesc de problema deșteptăciunii ca de o formulă matematică lungă. Oamenii trebuie să înțeleagă faptul că nu este suficient să cunoști un domeniu foarte bine. Am întâlnit mulți de vârsta a doua, a treia care fac greșeala asta. Dar acum o să mă opresc la tineri. Fiindcă îi văd împotmoliți în ceea ce știu (sau cred că știu), fără să mai caute să se dezvolte pe alte laturi. Ei consideră că este suficient să cunoască foarte bine un lucru. Și poate așa este, vrei să devii un profesionist, nu? Dar unde este buba? Acolo unde te trezești că vorbești unor oameni neinteresați de ceea ce ai tu de spus. De ce? Fiindcă nu știi sau ignori faptul că deșteptăciunea (nu inteligența) implică mai mult decât să știi ceva. Implică să știi să relaționezi, să-ți dai seama că ceilalți nu sunt interesați de ceea ce spui tu, să nu le umpli capul cu ceea ce știi tu. Să înveți să fii empatic. Să înveți să găsești puncte comune cu celălalt, să te pricepi cât de cât să ții un subiect în viață chiar dacă domeniul tău de activitate este total diferit de ceea ce pare de interes pentru celălalt.
Capcana de a crede că nu trebuie să învățăm și altceva, decât ce ne învață școala. În asta cădem zilnic. Și e păcat fiindcă sunt colocvii, training-uri, workshop-uri gratis sau mai ieftine pentru elevi, studenți, masteranzi etc. Sunt posibilități nelimitate să încerci lucruri noi: ori participând la programe de dezvoltare personală, ori devenind voluntar, ori culegând orice oportunitate îți face cu ochiul. Fie că studiezi teatrul, fie că înveți să faci bijuterii sau coșulețe hand-made, fie că înveți despre psihologia umană sau aduni gunoaiele aruncate de alții, orice lucrul cât de mărunt ajută la formarea ta armonioasă ca om. Nu poți să mănânci numai carne și să pretinzi apoi că și ceilalți trebuie să mănânce, iar dacă nu o fac înseamnă că sunt ciudați.
”Ciudat” este primul cuvânt care ne vine în minte când nu-l înțelegem (și nici nu încercăm) pe celălalt. Nu te înțeleg: ești ciudat! De câte ori nu ați auzit această frază. Sau chiar ați folosit-o la rândul vostru? Poate că da, pe unii diferiți; eu îi numesc introvertiți (tipul melancolic), fiindcă așa sunt. Dar asta nu înseamnă că sunt ciudați. Și știți de ce: fiindcă și eu sunt „ciudată” pentru mulți. Asta mă face o nebună? Pentru cine nu mă înțelege. Și cine nu mă înțelege? Cine crede că e de ajuns să știi cum se taie iarba, dar nu cum se plantează o grădină?
