Deşi mi-am tot propus să închei odată duelul meu „de la distanţă” cu „iubitul conducător” al Rusiei, iată că succesiunea rapidă a evenimentelor nu îmi permite să îl las în pace, să îl ignor pe omul cu chip de sfinx si zâmbet de „criminal cu sînge rece” (stone-cold killer), ca să îl citez de Robert Gates, fostul secretar al apărării din SUA. Vladimir Putin ma fascinează nu doar prin autocratismul său, tendinţele neo-ţariste, prin planurile geopolitice de tip imperial dar egalmente prin şirul incredibil de minciuni cu care ne tot delectează de zile bune.
Să le iau pe rând, operând o selecţie. Aşadar…Occidentul i-a scos în stradă şi i-a plătit pe protestatarii din Maidan, tot el l-a sabotat constant pe nefericitul Ianukovici. Rusia nu a trimis nici un singur soldat în Crimeea, să ocupe bazele militare ucrainene. Nu, sunt doar forţe de autoapărare locale, aşa că nu ascultă de comanda statului major general din Moscova şi nu se retrag chiar dacă el, Vladimir, le-ar ordona! Bine, i s-a replicat de către Obama şi Kerry, sau de către Sikorski, dar aceşti militari foarte bine dotaţi au uniforme de comando, arme foarte performante, cum aşa? Simplu, răspunde Vladimir zâmbind enigmatic: le-au cumpărat, sărmanii oameni, ca să se apere de criminalii fascişti de la Kiev. Dacă i se năzare premierului Iatseniuk să strângă câteva mii de derbedei şi să calce în picioare de-a lungul şi de-a latul Crimeea? Sau poate cumplitul Klitschko va crede că peninsula de la Marea Neagră e un imens ring de box în care rusofonii sunt un sac de box minunat…ori poate că blonda Iulia Timoşenko este în secret vreo vampiroaică dornică să se adape cu sângele urmaşilor lui Lenin, orice e posibil. Bun, să zicem.
Dar, urmează întrebările pentru preşedintele rus, de unde au forţele de autoapărare camioane militare, blindate? Eiii, vine răspunsul, acum în plină globalizare, cine are bani îşi cumpără cam orice. Probabil de pe internet, folosind Ebay. Bănuiesc că şi niscai rachete nucleare se pot lua de pe net, poate dă un search noul preşedinte interimar ucrainean, Turcinov. Dacă Ucraina tot va lua vreo 11 miliarde de euro de la UE, BIRD, FMI, de ce să nu investească folositor? Că doar nu vă aşteptaţi să cumpere cărţi şi jurnale pentru biblioteci ori bulbi de lalele din Olanda pentru a îi planta în pieţele distruse în timpul luptelor de baricade. Când ai armata rusă pe teritoriul naţional nu te gândeşti decât cum să scapi de ocupaţie. Cu bani, măcar ai o şansă. Fără bani şi speranţa moare.
Oricum, ca un făcut, cam toţi cei indicaţi de Putin ca victime ale naţionaliştilor ucraineni ies în public pe posturi tv sau scriu scrisori deschise în care arată că nimeni nu îi ameninţă. De pildă preoţii ortodocşi din Ucraina de Vest şi Centru, care îşi dau seama că e momentul să convieţuiască paşnic cu greco-catolicii numeroşi în Vest. Ce să mai spun de comunitatea evreilor din Ucraina care într-o sarcastică scrisoare deschisă l-a informat fără menajamente pe Vladimir Vladimirovich (aşa cum i se adresează respectivii) că nici pomeneală să fie ameninţaţi evreii ucraineni de naţionalişti, singura sursa de ameninţare fiind invazia rusă! Iata cum suna un fragment din acest text:
„Unfortunately, we must admit that in recent days stability in our country has been threatened. And this threat is coming from the Russian government, namely – from you personally.”
(http://maidantranslations.com/2014/03/05/open-letter-of-ukrainian-jews-to-russian-federation-president-vladimir-putin/)
În ceea ce îi priveşte pe Obama şi Kerry, aceştia au tolerat până la un punct “gogoşile” fabricate de Putin şi cercul lui de consilieri, după care s-au decis să riposteze cu umor tăios. Iată cum: Departamentul de Stat din SUA a făcut deja o lista cu zece dintre “minciunile” folosite de Valdimir Putin în timpul conflictului cu Ucraina. Documentul intitulat „President Putin’s Fiction: 10 False Claims about Ukraine” este plin de ironii şi complet neobişnuit pentru diplomaţia americană, care de regula nu spune în public că un lider strain e o persoană neserioasă sau ridicolă. Documentul american afirmă că de la scriitorul rus Dostoievski încoace, cu a sa formula celebra ca “doi plus doi pot da cinci în unele situaţii” nicicând ficţiunea rusească nu a atins un asemenea nivel de măiestrie. Se spune că documentul va fi tradus în rusă şi probabil pus pe internet. (http://www.state.gov/r/pa/prs/ps/2014/03/222988.htm)
Până şi şeful statului turc, Abdullah Gül, s-a săturat să asculte pasiv naraţiunile “de capă şi spadă” ale omologului rus (în care soldaţii moscoviţi joacă rolul unui Zorro modern iar “fasciştii” lui Iatseniuk pe al opresorilor cu pofte de vampiri). L-a mandatat pe premierul Erdogan să îi spună, într-o conversaţie telefonică pe 4 martie, şi faptul că Ankara urmăreşte cu maximă atenţie ce li se întâmplă tătarilor din Crimeea. Ştiind că aceşti tătari, cam 12% din popualţie, fac parte şi din armata ucraineană şi din alte structuri ale statului, vă imaginaţi ce se va întâmpla când vreun urmaş al lui Ginghis Han îşi va sfârşi viaţa sub impactul unui glonţ rusesc! De orice ar avea Rusia nevoie acum, mai puţin de un conflict politic-diplomatic cu Turcia. Dar ce să vezi, pe site-ul preşedinţiei ruse nu se suflă o vorbuliţă de mesajul lui Erdogan, ci doar se arată că Rusia şi Turcia sunt conştiente de “acţiunile agresive ale forţelor extremiste ale Maidanului”! (http://eng.kremlin.ru/news/6766) Ce poţi spune decât că un întreg clan de Pinocchio trăieşte în umbra “falnicului luptător” lăsat de Boris Ielţân să guverneze Rusia.
Să ducem raţionamentul până la capăt. O axă Polonia-Turcia ar reprezenta un coşmar geopolitic pentru Moscova, deoarece ar completa “inelul de izolare” (containment, în terminologia fostului Război Rece) pe care Washington-ul îl construieşte acum în jurul Rusiei, sperând să o sufoce economic.
Dacă s-ar adăuga şi România, parte şi ea a unei trilaterale lansate de curând cu Ankara şi Varşovia, efectul ar fi şi mai clar. Dar să nu ne iluzionăm. Decidenţii de la Bucureşti sunt de o pasivitate revoltătoare, de o lipsă de imaginaţie şi de iniţiativă teribile. Domnul Corlăţean, altminteri un om echilibrat şi un diplomat cu tact, îşi arată limitele. Efectiv nu îi poate copia la indigo pe Radoslaw Sikorski sau pe Carl Bildt. E drept că şi semnalele primite de la Cotroceni sunt timide şi uşor ambigue. Dl. Băsescu a constatat că România nu e ameninţată direct de evoluţiile din Crimeea, cu toate ca prezenţa trupelor ruse acolo e o agresiune clară. Nefiind în vâltoarea evenimentelor, ai noştri dragi politicieni nici nu pot să contribuie la campania “să demascăm minciunile lui Vladimir”. Mă întreb dacă polonezii nu s-or fi săturat în sinea lor să “tragă” de noi ca să ne convingă să le fim parteneri în acest joc geopolitic de “mutare” a Ucrainei către Vest. Pe măsură ce ei sunt mai insistenţi noi le punem placa veche cum că ne preocupă Republica Moldova, ţara-soră, şi nu avem atâta energie încât să privim şi mai la Est! Inutil să spun că e timpul să ne trezim din amorţire. Se va organiza un referendum în Crimeea, peste vreo zece zile şi separatiştii pro-Rusia îl vor câştiga şi fără să fraudeze rezultatele. Aşadar o nouă republică separatistă, un nou focar de conflicte îngheţate, o degradare a situaţiei de securitate în zona extinsă a Mării Negre şi mă tem că vom asista la o nouă probă de neputinţă din partea UE, căreia îi lipseşte o direcţie unită de acţiune strategică. Doar SUA vor veni cu sancţiuni drastice la adresa Moscovei, şi vor avea nevoie de parteneri în Europa, ca să fie eficiente.
Bun, aşadar ce ar fi de spus în final? Că nu poţi să fii bădăran, bătăuş, lipsit de maniere, fără să fii şi un bun mincinos? Sau că până şi insolenţa are nişte limite obiective? În relaţiile internaţionale se minte de sute sau chiar mii de ani, nimic nou sub soare. Există minciuni strategice, minciuni utile statului, tolerabile de către alte ţări în măsura în care sunt salvgardate interese naţionale vitale. Cine nu mă crede să citească cărţulia lui John Mearsheimer, faimos gânditor neorealist american, despre minciună în politica internaţională – Why Leaders Lie? The Truth About Lying in International Politics. Dar când vii şi spui că ziua e noapte şi soarele e lună, rişti să ţi se dea în cap cu adevărul, la propriu! Cum păţeşte zilele acestea titularul puterii de la Kremlin. Măcar să înveţe ceva din întâmplarea asta…
