Experienţa artei bizantine m-a tentat să abordez o lume “împinsă” spre spiritualizare, ca expresivitate, fie că e vorba de tematici profane, fie că este vorba de cele sacre; fie că este vorba de nuduri, naturi statice, fie ca este vorba de “gânditori”, îngeri, sfinţi, sau personaje oarecare. Spiritualizarea, vazută ca alungire, verticalitate, curgere, se naşte ca expresie a unor semne în interiorul cărora se “întâmplă” în permanenţă plasticitatea şi expresivitatea culorii, desenului, compoziţiei, simfoniei frumosului.
