După două filme despre ororile sclaviei (The butler & 12 years a slave), 2014 ne îngăduie o lărgire a paletei de sentimente controversate, aducându-ne aminte despre ororile celui de-al II-lea război mondial. De data aceasta despre umanitatea nemților. A celor care au suferit la un loc cu națiille stigmate asuprirea unui Führer atotdistrugător.
Deși decorul amintește perfect despre vremurile în care scopul suprem al omului era supraviețuirea, iar visele se țineau ascunse adânc într-o cămăruță intimă încuiată cu grilaj, zăvor și lacăt, niciodată pe buze sau în cuvinte ușor de interceptat, The book thief este de fapt un omagiu adus omului și locului pe care îl sfințește cu propriul lui spirit.
Liesel, o fetiță dată spre adopție de către o mamă care nu mai făcea față greutăților, duce cu ea în necunoscut durerea de a fi fost abandonată, groaza de a-și fi văzut fratele murind și dorința de a evada dintr-un scenariu impus. O familie de nemți fără copii, primind o alocație lunară, își asigură supraviețuirea adoptând fetița, cu tot cu spirirul ei. Un băiat blond, cu ambiții atletice într-o lume în care performanța putea să existe doar în slujba armatei naziste, își joacă rolul vieții și al morții pe strada care începuse de curând să poarte pașii lui Liesel către o aventură încă nescrisă.
Totul începe cu o carte furată de pe mormântul fratelui, un manual de bune practici pentru gropari. Misterul ce se ascundea în spatele coperților ei, nu consta în descrierea unei înmormântări fără cusur, ci în lumea infinită către care cărțile pot deschide calea. Cel puțin asta descoperise Liesel învățând să citească. Și cu atât mai valoroasă i-a fost revelația, cu cât cartea fusese furată.
Starea de spirit pe care ți-o induce filmul te face să simți frica aceea inexplicabilă, când știi că greșești cu ceva, dar nu știi cu ce și față de cine, apoi emoția și bucuria pură care te cuprind când deschizi o carte în care ai putea afla secretul sau scăparea; vrei, dar nu poți traduce cuvântul comunist din gura unui pui de neamț la sfârșitul lui 1939, însă poți înțelege sacrificiul propriei vieți oferit pe altarul omeniei.
Oamenii sunt capabili de cruzimile cele mai inimaginabile și tot ei au puterea să vindece, să creeze și să scuture cenușa din trecut pentru a putea trăi din nou în prezent. Liesel și-a descoperit puterea în cele mai sumbre timpuri, folosind cuvântul scris pe post de lanternă, de ghid către salvarea spiritului – al său și al celor din jur.
Cartea, ca simbol al cunoașterii și al memoriei umane, nu poate pieri, indiferent câte regimuri hortărăsc să îi închidă gura arzându-i paginile. Un lucru atât de fragil, precum o carte și altul imponderabil, precum dragostea care nu ține cont de sânge sau religie, construiesc pentru public o poveste solidă în care se pot regăsi generații întregi si pentru Liesel o nouă familie.
Încă de când am văzut trailer-ul m-am atașat de acest film, pentru că are în distribuție trei dintre lucrurile mele preferate: cărți, copii blonzi și Geoffrey Rush. The book thief îi face indubitabil cinste best-sellerului din care s-a născut, frumoasei canadience Sophie Nélisse, îi deschide drumul către o cariera pe care o prevăd extrem de colorată, iar pe Emily Watson o pune în valoare printr-un rol care nu i se putea potrivi mai bine.
