O să ţi se spună că e unul dintre acele lucruri pe care nu le poţi trăi de unul singur. O să auzi doar ceea ce vede lumea, pentru că părerile lor, muncite între aparenţe, sub ambalate frumos în discursuri circulante, într-un folclor împrumutat, pe care gurile rele le socotesc ca fiind bârfă şi pe care cei ipocriţi le numesc cu seninătate mici concluzii derivate din seria stărilor de fapt. O să vorbeşti ceea ce alţii ar vrea să audă, uneori doar pentru că nu e momentul să le spui altceva. Îi vei vedea pe toţi cum îşi atârnă etichete de gât. La finalul acestei mici parade de umanitate, un singur lucru e adevărat. Uneori, cu cine eşti arată ce eşti. De asemenea, tot ceea ce crezi te scoate la iveală.
Nu vreau să îmi povestească nimeni despre suflete-pereche. Nu astăzi, când e o zi împrumutată. Poate să fie un omagiu. Transportat de peste graniţă sau luat pe sus, e prea puţin important. Dar am avut laolaltă talentul de a concentra lucrurile până am făcut din Eros un joc de imagine. L-am despărţit de moarte, l-am strecurat prin viaţă, iar acolo unde pare că nu a avut loc, am găsit de cuviinţă că e un lucru răspândit în egală măsură printre oameni, însă nu e pentru fiecare dintre ei. Am scornit toate poveştile cu început şi sfârşit posibile pentru un univers. Concluzia? Am despărţit iubirea mioritică de dulcegăraia de peste hotar, şi am zis că aşa e cel puţin păcălită teama de a lăsa lucrurile sensibile să plutească într-o interpretare închisă. Am deschis-o până am epuizat-o.
Azi e ziua în care nimeni nu o să îţi spună că a iubi nu se învaţă. Că dragostea nu se laudă şi nu se trufeşte. Că cel puţin într-o carte sfântă, nu sunt scrise degeaba toate astea. Nimeni nu o să îţi spună că dacă ai renunţat la atribuirea lor celor sfinte, măcar în tine stă zidit un răspuns. Nimeni nu îţi va spune că deseori, a spune cuiva că îl iubeşti nu e atât de puternic pe cât e efortul de a-i arăta. Nimeni nu îţi va spune că pe cât de mare e frica de a o spune, pe atât de mare e în tine puterea de a o trăi. Nimeni nu îţi va spune că asta e o operă de o viaţă, nu doar o lucrare de o zi.
PS: La începutul articolului vorbeam de iubire. Am terminat prin a vorbi de destin. Aşa au curs dintotdeauna. Şi oricât ai încerca să le desparţi, amândouă se mănâncă prin har.