America, intre « Fuck you (Europe) » si « let’s rock, dear talibans »

Declaratia, sa-i zicem « nefericita », a Victoriei Nuland, « doamna de granit » a diplomatiei americane (insarcinata cu gestionarea relatiilor cu Europa si Eurasia), care a suierat printre dinti o expresie deloc flatanta pentru Europa in timp ce discuta cu ambasadorul tarii sale la Kiev, Geoff Pyatt, despre posibilitatea de a ajuta la pacificarea Ucarinei, a starnit in randurile sensibililor europeni sentimente dintre cele mai diverse: surpriza, consternare, furie dar si umilinta. Stim ca discutia a fost mai mult ca sigur interceptata de unul dintre serviciile secrete rusesti, probabil cu sprijinul « confratelui » ucrainean, si mai stim ca dna Nuland nu e nascuta alaltaieri, fiind un experimentat diplomat cu decenii de experienta. De asemenea, daca e sa fim obiectivi, ii intelegem si dispretul suveran fata de UE ca actor pretins global in politica externa si de securitate.

In ciuda fortei sale economice (pusa serios in discutie de criza economica globala) si a soft power-ului remarcabil, concretizat in valori si norme extrem de atractive pentru alte zone si popoare, UE nu reuseste deloc sa isi consolideze politica externa si de securitate, sa investeasca eficient in fortele militare de reactie rapida (precum Battle Groups) si sa aiba o strategie comuna pentru marile dosare strategice cu care se confrunta. Din contra, pentru a isi asigura securitatea se bazeaza din plin pe americani, evitand sa isi asume ceea ce dincolo de Atlantic se numeste « burden sharing ». Iar dna Nuland e sotia si mai faimosului Robert Kagan, istoric, strateg si geopolitician american apropiat neoconservatorilor, parinte al faimoasei teorii ca europenii traiesc pe Venus si americanii pe Marte. Un adept al ideii ca declinul SUA nu e decat relativ si nicidecum ireversibil, mai degraba « o alegere » decat un element obiectiv si exogen. Prin urmare, distinsa doamna nutreste, probabil, deplina convingere ca a avut norocul sa se nasca in, si sa slujeasca cea mai frumoasa, puternica si mandra tara de pe glob, aparatoarea binelui global si garanta stabilitatii mondiale.

Asadar, daca vesteda si neputincioasa Europa nu e capabila sa fie mai asertiva in Ucraina, in Moldova, ori in Georgia, mai ales in dauna Rusiei, daca nu vine cu solutii nici pentru Siria, Mali, Sudanul de Sud, daca lasa ca bugetul militar al NATO sa fie 75% american, atunci isi merita soarta, duca-se-n pustii iar « fuck Europe » este pe merit ! Personal nu ma simt deloc jignit ci poate amuzat de expresia respectiva. Mai ales ca a fost scoasa din context si reprezenta o discutie privata, nedestinata urechilor lungi si iscoditoare ale presei. Hai sa vedem cine se declara indignat ? Pai, incepem lista cu Angela Merkel, cancelarul unei Germanii care a facut tot ce a putut sa nu participe in 2011 la campania NATO contra regimului Gaddafi in Libia si a solicitat mereu ca trupele germane sa fie trimise in cele mai « calme » locuri din Afganistan. O Germanie care poseda din plin tehnologii militare de varf, are si bani gramada (cel mai mare excedent comercial dintre tarile UE), capital uman dar…nu trece dincolo de interesul national. Care interes ii dicteaza sa nu irite Rusia prea tare ci doar sa ii aminteasca, uneori raspicat, sa mai respecte si drepturile omului.

Tot iritat e si distinsul Herman Van Rompuy, presedintele « cu acte » al Consiliului European. Cel care nu e capabil – si nu neaparat din vina lui – sa faca ordine in ograda zgomotoasa si turbulenta a Uniunii. De asemenea, sa ne slabeasca cu sfanta lor indignare si alte figuri « măreţe » (a se citi insignifiante) ale UE precum baroneasa Catherine Ashton, Inaltul Reprezentant UE pentru Politica Externa si de Securitate. Un fel de ministru european de externe, care, in afara faptului ca are la dispozitie Serviciul European de Actiune Externa, nu controleaza in nici un fel politicile externe ale celor 28 de state din UE. Prin urmare, desi le inteleg frustrarea, izvorata din mult bun simt si egala neputinta, le transmit mesajul sa ne lase mai moale cu lamentatiile teatrale si sa se invete sa « dea cu pumnul in masa », la figurat, cand se confrunta cu incapatanarea unor Merkel, Cameron, Hollande. La o adica sa le zica si ei ceva inspirat din vorbele scurte si fara ocolisuri ale Victoriei Nuland. O americanca get-beget, urmasa colonilor sositi acum mai bine de trei secole, initial mai ales din Europa, oameni practici, nesofisticati, cu vorba scurta si aspra. Si – o alta mare calitate pentru o lume hobbesiana – inarmati pana in dinti.

Iata ca ei au cladit o superputere si au modelat scena relatiilor internationale intr-un mod nevazut de la Imperiul Roman incoace. Unipolaritatea sistemica (acum pe cale de a se eroda, prin ascensiunea Chinei, Indiei, Braziliei etc.) se datoreaza asadar urmasilor unor pistolari duri, practici, dispusi sa isi riste viata si sa scoata bani din buzunar, ca sa construiasca « visul american ». Iar cand ceva nu mergea si visul se impotmolea in noroi, bravii coloni si cowboys strigau « fuck … » si o luat de la capat. Asa ca si europenii nostri, atat de buni la vorbe imbarligate dar atat de neputinciosi cand e sa construiasca un actor global de politica externa si o putere militara reala, ar trebui sa invete sa injure si sa se puna pe treaba. Pentru ca Rusia nu va da inapoi la vorbe politicoase si la zambete diplomatice. Moscova asculta atat de vocea interesului national cat si de glasul ratiunii, care ii spune sa nu calce pe bombeu pe cei care o pot infrunta cu succes. Asa ca strategia verbala marca Nuland ar putea da roade acolo unde diplomatii fara vlaga si tupeu din Serviciul de Actiune Externa al UE se fastacesc ca fetele mari cand vad cat de greu e sa ai acces la Ucraina. La gradina din spate a Rusiei, statul-tampon fara de care Moscova simte ca e din nou vulnerabila al agresiuni din exterior, ca in secolele precedente.
O alta faţă nebanuită a Amercii a iesit la iveala cand s-a aflat ca formatii de rock si heavy metal de dincolo de Atlantic vor sa dea in judecata guvernul SUA si sa ii ceara daune pentru ca s-a aflat ca muzica lor a fost folosita la torturarea prizonierilor de la Guantanamo. Musulmani piosi si cu barbi stufoase, din care unii visau sa arunce in aer Penatgonul, Casa Alba, Statuia Libertatii, altii poate ca sunt inocenti, insa au ajuns sa asculte la volum maxim decibelii grupurilor legendare Metallica, Rage against the Machine, REM etc. Minunata muzica, am ascultat-o cu drag in anii facultatii, ma delectez cu ea si acum, asa incat ma intreb de ce oare e considerata tortura? Ah, pentru ca e vorba de oameni din alt spatiu cultural, de insi care cred ca Profetul le permite sa asculte doar muzica arabeasca asa cum se canta in desertul saudit acum peste 1400 de ani? Pai atunci de ce nu calatoresc acesti oameni doar cu camile? Pentru ca Profetul nu cunostea avionul, automobilul…Omeneste, imi e mila de ei ca sunt, se zice, „indopati” cu cotlete de porc, pusi in genunchi langa caini lupi (iar musulmanii piosi considera patrupedele porcine si canine ca animale impure) si lasati sa se „delecteze” cu Metallica. Insa faţă de ceea ce au patimit martirii nostri – Maniu, Mihalache, Bratianu – in inchisorile comuniste, tratamentul aplicat la Guantanamo e piece of cake! Sarmanii mancau arpacas si stateau izolati in celule in care singura „muzica” era chitaitul soarecilor. Daca distinsii barbosi au visat sa detoneze bombe in tarile crestine, atunci, din partea mea, lasa sa asculte rock si heavy metal pana ajung sa cunoasca cap-coada toate albumele Metallica. Si le doresc celor care vor fi eliberati ca, odata ajunsi acasa sau in alte state care ii vor primi, sa fredoneze hituri precum Nothing else metter, Enter Sandman si Creeping Death pana vor simti ca fara ele nu pot trai! Cat despre membrii acestor formatii rock, am o nelamurire. De ce isi imagineaza ca muzica lor e destinata doar celor care vor sa o asculte din drag? Celor deja atrasi de stilul lor? Oare ce placere poate fi mai mare decat sa stii ca ceva produs de tine e ascultat si de cei care vor raul civilizatiei tale, de cei care vor sa iti distruga valorile? Cat mi-ar placea si mie sa stiu ca textele mele de politologie sunt ascultate, fie si cu forta sau mai ales astfel, de toti „inamicii” mei reali si virtuali? De politicienii corupti, demagogii de la unele televiziuni-pubelă, afaceristii verosi, si de toti banditii „publici” care zi de zi ne lasa mai saraci si mai tristi? Le-as citi non-stop pana i-ar lua cu frisoane si s-ar rostogoli, rugandu-ma sa ma opresc. Prin urmare, dragi cantareti de la Metallica, sa fiti mandri! In fine, sunteti nu doar frumosi, magici ci si utili. Muzica voastra contribuie si la scopuri geopolitice ambitioase. Iar voi sunteti americani, deci se presupune ca si patrioti, nu? Aferim!

Ca sa ajung si la concluzie: cand esti superputerea mondiala iar aliatii tai sunt sarmani pitici care in afara de vorbe frumoase nu fac mai nimic, cand te confrunti cu adversari dornici sa se sinucida detonand bombe in orase, ce rost are sa fii politicos? Nu e mai bine sa arunci si o sudalma, sa dai drumul si la o melodie de rock indracita? Pana la urma cam totul ti se iarta. Cu conditia sa ramai…number one!