De ani de zile doresc să folosesc altfel puţinul timp pe care îl pot dedica publicisticii. Doresc să scriu despre altceva decât politică. Să scriu despre cărţi, dezbateri de idei, despre colegii din lumea academică din ţară și din diaspora, despre literatură și artă, economie, religie, orice, numai despre politică românescă nu. Dar de fiecare dată apare o urgenţă, o criză în viaţa publică, un nou hop care trebuie trecut și care cere o contribuţie, o clarificare, un comentariu… Dat fiind că profesionalmente studiez politica și am o oarecare înţelegere a fenomenului, mă simt obligat să intervin. Şi astfel nu mai ajung să scriu niciodată despre celelalte lucruri.
Şi nu numai eu sunt în această situaţie. Uitaţi-vă în jur cum am ajuns. Când și care a fost ultima mare dezbatere de idei serioasă și de calibru din publicistica românească? Unde și când -chiar și în chestiunile politice – aţi văzut un tratament publicistic serios, susţinut al unei teme de calibru și cu o durată de viaţă mai mare de o saptămână?
Nu mai dezbatem idei, nu mai cuplăm la dezbaterea contemporană a generaţiei noastre, suntem blocaţi într-un spaţiu tematic dictat de simbioza dintre o minoritate de canalii politice și o majoritate pe care din delicateţe nu o mai caracterizăm aici, o simbioză mediată de canalii mediatice interșanjabile a căror respiraţie intelectuală se află la limita corectitudinii gramaticale.
Lumea se mișcă înainte, în cultură, știinţă, tehnologie. Se conturează treptat un nou orizont intelectual care integrează în moduri fără precedent știinţa cu filozofia și religia. Sub ochii noștri se fac și refac identităţi și destine istorice sub presiunea unor forţe în care componenta intelectuală, filosofică, știinţifică și culturală are un rol imens.
Iar noi, noi ce facem? Unde suntem în toate astea? Cum arată spaţiul dezbaterii publice la noi? Cum întâmpinăm, cum ne pregătim, cum vrem să ne adaptam comunitatea cultural-politică naţională pentru tranziţia în noua lume ce se naște aici și acum?
