Jurnalul unui turist civic: Roşia Montană

La 10 fix eram in faţa Muzeului Mineritului Alburnus Maior Roşia Montană, la timp pentru a prinde primul tur prin galeriile romane din ziua de marţi, 1 octombrie. Paznicul de la intrare, îmbrăcat impecabil cu o vestă care sclipea cu logo-ul RMGC de pe buzunarul stâng, surprins de o vizită aşa matinală, a zis că va suna ghidul si că va trebui sa aşteptăm un sfert de oră.  Am aşteptat impreună cu o familie tânară din Constanţa. Deja îmi imaginam turul, recitat de un ghid somnoros, infiltrând printre date arheologice și mesaje subliminale despre beneficiile proiectului RMGC. Cam aşa fusese la Aurul Apusenilor pe care îl vizitasem cu o zi înainte, din centrul Roşiei Montane. Doar că de data aceasta urma să fiu luată prin surprindere.

Începuse să plouă tare afară când ne-a luat în primire ghidul, un domn cu o jachetă gri, cu buzunare portocalii, o pelerină kaki, o cască alba și un lămpaş caracteristic, ce îi atârna pe umăr. Nici o urma de emblema RMGC. A inceput să ne povestească despre structura turului. Vorbind repede, dar cu încredere, era greu să nu îi citești entuziasmul.

Muzeul s-a deschis in 1981 și este alcătuit din trei părţi: galeriile miniere subterane romane din masivul Orlea, care au fost descoperite în 1968 din întâmplare, expoziţia de utilaje miniere și expoziţia pavilionară cu fotografii de la Roşia Montană din perioada interbelică. Înainte de a intra în galerii, ghidul ne-a povestit despre statutul regiunii de pe vremea romanilor, aceştia din urmă exploatând o mare parte din aurul din subteran, lăsând munţii ca o pânză de păianjen pe verticală si orizontală. În calitate şi de inginer miner, care îi cunoaşte „pe ăștia de la Gold de când eram copil” și al cărui tată a fost miner la Roşia Montană, ghidul ne-a spus clar că modul în care RMGC şi-ar îndeplini proiectul ar fi devastator din punct de vedere arheologic. El spijină mineritul, dar nu în formula aceasta. Nu are încredere în ce vor face; ne-a vorbit de niște hărţi pe care Minvestul le avea, însă de care RMGC nu a ținut cont când au facut forările de cercetare. De ce ar ţine cont de ele odată ce începe proiectul?

În galerii, ne-a arătat detaliile ce spun povestea mineritului aşa cum se făcea pe vremea romanilor. Am văzut nişte mici nişe în pereţi unde romanii puneau opaiţe pentru a lumina zona în care lucrau. În alte galerii descoperite în muntele alăturat, Cârnic, neamenajate pentru public, s-a lucrat piatra la fel ca în cele romane însă fără a avea nişe pentru opaiţe.  Lucrul acesta sugerează că dacii ar fi lucrat acolo înainte de venirea romanilor, ei folosind torţe cu flacară în loc de opaiţe. Ghidul ne-a zis încrezator că prezervarea acestei dovezi ar ajuta la revizuirea identitaţii nationale ca popor „educat” în mare parte de către romani. „Eh, s-or fi gândit unii, la ce le trebuie? Mai bine să se creadă romani şi gata.” A subliniat ghidul că pe lângă dărâmarea acestor galerii împreuna cu munţii, nu vor rezista nici cele despre care RMGC spune acum că vor fi protejate. Scara proiectului fiind enormă, utilajele vor trebui să transporte cantitaţi imense de piatra (150 de tone fiecare), ceea ce ar însemna tasarea, ruperea acestor pânze de păianjen din subteran.

Mi-am amintit că dosarul conţinând „Punctele de vedere ale majorităţii cetăţenilor și mediului de afaceri din Munţii Apuseni, referitoare la impactul proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană propus de RMGC” accentua scara proiectului: daca RMGC planuieşte să extragă 471.831.000 de tone în 16 ani (de 58 de ori mai mult decât a extras statul din muntele „Cetate” în perioada 1970-2006), aceasta ar însemna că într-o zi va fi nevoie de 238 de curse, de multe ori pe acelaşi teren, fiecare cărând o greutate de 150 de tone.

Primisem acest dosar cu o zi înainte de la Nicu Stan, un tânăr cu masteratul în construcţii terminat la Cluj. S-a trezit devreme, l-a printat și s-a dus din Câmpeni în Roşia Montană să îi pună spirală, înainte să ne întâlnim. Era la fel de hotărât ca şi ghidul împotriva proiectului, de fapt chiar mai mult. El credea că trebuie sa ne convingă şi ne-a vorbit cu patimă despre cum fabrica de lemne din Câmpeni va fi afectată, competitorii putând să se folosească de prezenţa cianurii pentru a-i scoate din competiția internă și externă pe câmpănari. La fel și cu turismul, care va fi lovit din greu, aceste două aspecte creând mai mult şomaj pe termen lung decât locurile de muncă pe termen scurt pe care le promite RMGC.

Momentan, turism este; în pensiunea în care am stat era cazat şi un grup de englezi. Nicu m-a întrebat retoric: „Cine va mai rămâne aici la gradul de poluare care va fi?” A mai povestit despre cum de abia anul trecut au început să crească legumele și fructele ca lumea, fără să se înnegreasca imediat, după ce mina de pe „Cetate” s-a închis în 2006, făcând aluzii la nivelul ridicat de iradiere din cauza uraniului din mină.

Nicu a venit să vorbească cu noi la îndemnul mamei lui, d-na Stan, fostă profesoară de matematica, cu care ne întalnisem când am ajuns în Câmpeni duminică seara. Fusese la protestul pe care tocmai ce îl ratasem. În duminica aceea, 1.000 de câmpănari ieşiseră în stradă, scandând “Uniţi salvăm Munţii Apuseni”, iar duminica de dinainte fuseseră 2.000. D-na Stan spune hotărâtă: “Ne-am zis că, uite, iese Bucureştiul pentru noi si noi nu facem nimic? Hai!”

no images were found

Ar fi mai multe de spus despre peisajele frumoase pe care le-am văzut (cum ar fi cele de la Gheţarul Scărişoara, unde turismul va fi afectat) şi despre poveştile pe care le-am auzit de la oamenii de acolo, care proveneau din familii ce îşi aveau rădăcinile în zona Roşiei Montane. Erau mâhniţi ca RMGC-ul le-a divizat comunitatea, întrebarea „ăsta-i cumparat de Gold?” devenită un lucru comun. Erau suparaţi că Abrudul și Roşia Montană aproape au fost transformate în nişte locuri fantomă, locuitorii vânzându-şi proprietaţiile corporaţiei la preţuri enorme. Dar erau amuzaţi de absurditatea ideii vehiculate că rezistenţa lor ar fi sponsorizată de “o reţea de 3 milione de euro”.

Vă propun să faceţi o scurtă excursie la Roşia Montană, sigur va ajuta la combaterea acuzaţiei de „dezinformare”.