Sunt dimineţi
când cerul
e de-un albastru-ndurerat
şi când în vântu-nfiorat pluteşte
parfumul vag….
Sunt dimineţi
când ultimele frunze
par că-nverzesc din nou…
când străzile,
în zgomotul ameţitor al vieţii,
par, sub lumina opalescentă,
pline
de-un farmec dureros şi-ncântător.
Sunt dimineţi cu întristări uşoare şi copilăreşti
[…] şi cu murdare prăvălii
din care exală
melancolii nedesluşite.
Sunt dimineţi de toamnă.
(Oglinzile viclene de Luca I. Caragiale, 1916, în Jocul oglinzilor, ediţie de Ecaterina Logadi şi Barbu Cioculescu, Bucureşti, Minerva, 1972)
