Într-o selecţie de texte publicate în limba română în 1979, sub titlul Atitudine dispreţuitoare faţă de stomac, regăsim, alături de lucrări ce poartă semnătura consacrată Ilf şi Petrov, o serie de scrieri individuale ale celor doi autori ruşi, incluzând povestiri, însemnări ori secvenţe autobiografice.
În amintirile sale despre Ilf, despre felul cum scriau împreună „un enigmatic suflet slav” şi „un enigmatic suflet evreiesc”, despre călătoria în America şi ultima lor carte de anvergură, despre prietenia care i-a legat şi tristeţea de a trece, la un moment dat, de la „obişnuitul cuvînt «noi»” la „cuvîntul rece şi gol «eu»”, Evgheni Petrov se opreşte, în cursul câtorva pagini, asupra tinereţii şi a providenţialei întâlniri cu ironicul redactor al ziarului „Gudok”.
Rememorând munca febrilă la primul lor roman, Douăsprezece scaune (1928), succesul volumului şi cei zece ani de colaborare literară care i-au urmat, Petrov scrie despre carnetele de însemnări ţinute de Ilf, completate pe jumătate sau pe sfert, în coperţi de carton sau de muşama, uitate prin buzunare şi mereu reînnoite, dar de fiecare dată prezentate cu acelaşi entuziasm: „Aici trebuie notat totul! Cartea vieţii… Uite aici, în dreapta, nume comice şi detalii. La stînga – subiecte, idei şi gînduri.” Deşi ştia că nu va putea consemna, zilnic, totul – dovadă paginile goale sau cele acoperite de năstruşnice desene – Ilf nu a renunţat niciodată la schiţele sale, care, departe de a fi simple instrumente de lucru, ilustrează atotcuprinzătorul spirit de observaţie al scriitorului, imaginaţia şi umorul său molipsitor.
Capitolul ce cuprinde scrierile lui Ilia Ilf debutează cu fragmente din însemnările sale, purtând subtitlul „…despre idei, despre pietoni, despre caraghioşi, primăvară şi şedinţomani”. Formularea propusă de editor reconfirmă atenţia scriitorului pentru detaliile revelatoare ale realităţii înconjurătoare, cu plenara sa desfăşurare de personaje, imagini şi întâmplări. Listarea lor detaşată conduce la o efervescentă cascadă de note comico-satirice:
- O femeie miliţian este în primul rînd femeie.
- O femeie miliţian este, totuşi, în primul rînd, miliţian.
- Ivan Pribludnîi aleargă pe stradă, ţinînd un şniţel în dinţi. E noapte.
- Alături de lipsuri există şi cadre cu muncă de răspundere.
- În clipa cînd cumpărătorii au văzut marfa, au înţeles că nu mai există oprelişti, că orice e posibil.
- Persoană singură caută cameră. O persoană singură are nevoie de cameră. Persoană singură, singură, îngrozitor de singură. Persoană singură cu copil caută cameră.
Totodată, din aria numelor şi denumirilor „cu potenţial”, carnetele lui Ilf reţin, alături de multe altele, „Cantina-restaurant «Fantezia»”, „Meduza Gorgoner. Dentistă”, „Jon-Duan”, „Trezidiu”, „Salata «Demisezon»” sau „Ceasornicăria «Timpuri noi». Nu lipsesc nici imaginile memorabile, rezultat al unor inedite asocieri comparative, precum „urechi albe, emailate”, „lună de ghips”, „muscă de toamnă grea, ca de fontă”, „…un corset care semăna cu maşina de zburat a lui Leonardo da Vinci” sau „picioare murdare şi roz cum sînt cartofii noi”.
În 1927, anul când începe colaborarea lui Ilf cu Petrov, se făceau simţite efectele instalării puterii sovietice, iar carnetele le înregistrează subtil, cu multiplele lor valenţe politice, economice sau culturale:
- Compozitorii nu mai făceau nimic altceva decît să scrie pe hîrtie de note denunţuri unul împotriva altuia.
- – Dumnezeu nu există!
– Dar brînză există? întrebă melancolic învăţătorul.
- Dialogul în filmul sovietic. Dragostea arată înfiorător. „Zbori? – Zbor! – Departe? – Departe! – La Taşkent? – La Taşkent!” Asta înseamnă că el o iubeşte pe ea de mult, că ea îl iubeşte pe el, că s-au şi căsătorit chiar, că probabil au şi copii. Ce alegorie infinită!
Desigur, din însemnările lui Ilf nu putea lipsi propria versiune de răspuns la omniprezenta întrebare „Cum scrieţi în doi?”, care a primit, de-a lungul timpului, variate explicaţii, mai detaliate sau mai succinte, din partea celor doi autori. Ilf lămureşte lucrurile în cheie antagonic-comică, dar cu dezlegare în zodia concordiei:
„Cum scriem în doi? Iată cum scriem în doi: «Era o zi (seară) de vară (iarnă) cînd un tînăr (nu prea tînăr) băiat (fată) cu şapcă (pălărie) de culoare deschisă (închisă) venea pe jos (cu tramvaiul) pe zgomotoasa (liniştita) stradă Miasniţkaia (Bolşaia Ordînka)». Şi totuşi, pînă la urmă, ajungem la o oarecare înţelegere.”
***
I. Ilf şi E. Petrov, Atitudine dispreţuitoare faţă de stomac (însemnări, foiletoane, schiţe, nuvele, povestiri). Selecţie, prefaţă şi traducere de Alexandru Stark. Editura Univers, Bucureşti, 1979
