Fotografia nu este o reproducere plată a realităţii, ci un efort de a o regândi şi reformula. Tunelul fotografic este calea de acces către această lume care se naşte, odată cu întâlnirea dintre ochi şi spaţiul pe care îl explorează.
Agăţată de copilăria pierdută, când eşti prea obosită să mai zâmbeşti. Fără puterea de-aţi da jos masca de zâmbet, te îndrepți către păpușile ce-ți poartă chipul. Păpușile acelea care te ajută să râzi, când de fapt îți dorești să plângi și care îți poartă masca copilăriei pierdute, masca sub care chipul tău se ridează, se zbârceşte, se mumifică.
Nu poţi să te desparţi de păpușile ce-ți poartă chipul copilăriei, le iei după tine în orice început de viaţă, sperând să le îngropi pentru ultima dată, în vreme ce te convingi că totul va curge lin, exact ca-n visele de demult, când te vedeai fără mască, puternică, cu toată lumea la picioarele tale, când nimeni nu-ţi poate refuza nimic, când nimeni nu-ţi poate interzice nimic, scăldat în puterea libertăţii de-a face ce vrei.
Porţi după tine întreaga copilărie ca pe o rană luminoasă.
