Spre Azerbaidjan, înainte! Noi veşti bune de la Institutul Cultural Român

Nimic mai firesc pentru un urmaş decât să îşi omagieze tatăl. Nimic mai înălţător decât tabloul unei naţiuni ce ridică o binemeritată statuie întemeietorului ei. Nimic mai solid decât un regim politic ce permite fiului să urmeze părintelui, iar transmisiunea puterii republicane să se realizeze, dinastic. Tot atâtea motive pentru ca vestea decernării unui premiu prestigios în Azerbaidjan vicepreşedintelui ICR, domnul Horia Gârbea, să fie întâmpinată cu bucurie şi entuziasm. Spre a cita de pe pagina oficială a ICR, (acea pagină ce nu încetează să ne transmită un contagios optimism intelectual), “Scriitorul Horia Gârbea, vicepreședintele ICR, a primit, marți 7 mai, la Baku, un premiu literar internațional pentru un eseu dedicat fostului președinte al Republicii Azerbaidjan, Heydar Aliyev, figură emblematică a Azerbaidjanului contemporan, cu ocazia aniversării a 90 de ani de la nașterea acestuia. Eseul a fost tradus în limbile azeră, rusă și engleză și publicat în presa din Azerbaidjan, precum şi într-un volum dedicat aniversării liderului național azer, lansat cu același prilej la Baku. Premiul a fost acordat unor autori, șase la număr, din diferite țări, selectați de un juriu azer din peste 450 de competitori”.

Ca de atâtea ori, ICR ne oferă, în timpuri de îndoială, nădejde şi resurse de speranţă. Întărirea relaţiei cu Fundaţia “Heydar Aliyev” poate fi una dintre strategiile de succes ale unei politici culturale naţionale – cu atât mai mult cu cât instituţia în cauză omagiază personalitatea unui luptător pentru democraţie, pregătit prin lunga sa carieră în birocraţia de partid sovietică şi în KGB. În definitiv, doar comentatorii răuvoitori mai pot acuza poliţia politică a defunctei URSS de lipsă de ataşament pentru statul de drept. Sub ochii noştri, Federaţia Rusă parcurge un proces impresionant de consolidare democratică, iar opoziţia este încurajată să îşi reamintească de vechile reflexe ale epocii Brejnev.

În acest context care este unul al redefinirii democraţiei, profilul lui Heydar Aliyev este un veritabil model. Institutul Cultural Român poate fi vectorul ce permite familiarizarea cu această nouă abordare instituţională şi intelectuală, fondată de transparenţă şi stat de drept. Detaliul, nesemnificativ, că defunctul preşedinte este arhitectul unui model patrimonial- autoritar nu poate întuneca momentul de mândrie ocazionat de premiul acordat Vicepreşedintelui ICR.

Aşadar, să nu cădem pradă pesimismului. Chiar şi atunci când totul pare pierdut, ICR ne arată drumul ce trebuie urmat. Cu forţa pe care ne-o insuflă încrederea în viitorul patriei noastre, este clipa să strigăm: “Spre Azerbaidjan, înainte!”