Cum târgul (de carte) a început deja de o zi şi jumătate. Ca să ştiţi de cine să vă feriţi şi pe cine să urmăriţi pentru ponturi, iată tipurile frecvente de vizitatori.
1. Studentul oportunist. Deşi târgul a fost anunţat din timp, banii de bursă s-au evaporat de mult (iar cei de-acasă parcă nici n-au fost), aşa că aruncatul cu privirea şi „o”-urile din faţa noilor apariţii sunt sporturi privilegiate. Se începe, elegant, cu editurile bine cotate, se trece către cele specializate, ca în final să se ajungă prin colţurile cele mai obscure. După primul raid se fumează o ţigară pe bancă afară sau se mănâncă o eugenie şi se revine. De data aceasta se lucrează metodic, sunt selectate doar editurile unde reducerile sunt consistente şi se cumpără numai cărţile care şi-au pierdut serios din zecimale. Lupta e strânsă, comparaţiile sunt operate în număr de covrigi sau sticle de Cola. Aviz amatorilor!
2. Corporatist în deplasare. Cum, în perioada asta, pe lista cu „cele mai urbane locuri din Centrul Vechi” îşi face loc şi provincia, complexul Romexpo e noua fiţă de check-in. Fie că e anunţat scurt „cu băieţii la o carte” sau, pretenţios – „cu fetele la shopping cultural”, târgul nu poate lipsi de pe pagina de Facebook a niciunui angajat serios. Atracţia principală vor fi standurile motivaţionale şi „how to do”-urile cu coperte lucioase. Achiziţiile încep de la 3 şi se opresc undeva în jurul lui 6. Cărţi.
3. Arbitrii eleganţei. Se scot costumele de culoarea oului de raţă de la naftalină. Se pun la aerisit rochiile din crep şi se scutură mărgelele din chihlimbar de praf. Se vătuiesc pantofii de la nunta de argint şi se face nod la cravată. Cu pălării pe-o parte sau ridicate pe vârful capului se intră cu pompă în primul pavilion şi se începe promenada. Toate standurile sunt vizitate, toate noile apariţii observate şi comentate („Vai, dragă, cum se mai prostesc scriitorii ăştia. Păi ăsta e titlu?!”) şi niciun spaţiu de lansare nu este ratat. Că se vorbeşte despre „100 de feluri de a te menţine în formă” sau despre „Zen şi viaţa cotidiană” nu contează. Se stă în faţă, se ascultă docil şi, la final, se problematizează cu voce tare. În sacoşa croşetată, cu găuri largi, care atârnă de mâna cu inele mari rămân, la ieşire, aceeaşi sticlă de apă şi revistele cu integrame.
4. Intelectualul cu tradiţie. După ce a hotărât din capul locului că, oricât de cald ar fi, cămaşa cu mânecă scurtă chiar nu merge cu pantofii de piele întoarsă, intelectualul cu tradiţie îşi face apariţia cu puţin înainte de ora ceaiului. Nu merge decât în locurile bine stabilite de dinainte, de unde cumpără ultimele apariţii notate pe un post-it sau unde vorbeşte despre o carte sau alta. Se întâmplă să i se ofere cărţi pe care nu le va deschide niciodată, deşi promite să le adauge pe lista scurtă. Dar asta e altă poveste. Se întâlneşte cu alţi intelectuali, e recunoscut de vreo fană, stă la poză, mulţumeşte cerului pentru inspiraţia bună a mânecilor lungi şi pleacă satisfăcut, urmând să lase pe blog o scurtă trecere în revistă a achiziţiilor.
5. Părinţii ascultători. Orice profesoară de română mai acătării le va spune elevilor săi de târgul de carte. Orice părinte cu grijă manifestă pentru odraslă va lua aminte şi, mort-copt, îşi va trage pe el pantalonii trei sferturi, îşi va încălţa sandalele peste ciorapii-jambiere şi va porni spre Casa Presei. Indicaţiile au fost precise, obiectivele stabilite, nu e timp de pierdut. Cumpărăm 3-4 mari clasici şi 2-3 culegeri de teste rezolvate pentru testările naţionale şi gata. Ei, acum, dacă tot am venit până aici, să ne oprim, zic, la câţiva mititei. Trei de căciulă şi o costiţă pe grătar cu muştar, că, se ştie bine, de pus cu burta pe carte se pune numai cine are.
Ghid practic. Ca să ştiţi de cine să vă feriţi, pe cine să urmăriţi şi, în caz că sunt alţii pe urmele voastre, să ştiţi cine sunteţi.
