Râsul care nu-i sănătos

Nu lucrez de mult timp în presa de umor, dar e un lucru pe care îl înveți din prima zi: că oamenilor le place să le arăți cât de proști sunt ceilalți. Dacă la sfârșitul unei glume despre EBa nu se ajunge la concluzia că ea e cât mai intelectually challenged posibil, nu o să râdă nimeni. Asta se numește de multe ori „miza” unei glume.

Umorul de genul ăsta creează un raport de falsă superioritate: cea a observatorului față de actant. Observatorul nu are cum să greșească, în timp ce actantului îi este greu să nu greșească. Greșeala este ceea ce îl face actant.

E de ajuns să remarcăm succesul pe care l-au avut la noi renumitele farse ale lui Buzdugan și alte nenumărate Vox Populi care au din nou aceeași miză. O nație întreagă râde de cât de proastă este o nație întreagă. Eu, omul de rând, râd de prostia omului de rând, într-o totală falsă detașare.

Nu vreau să spun că toți cei care râd la astfel de glume au o problemă, pentru că nici nu este așa; vreau să spun că majoritatea oamenilor râd dintr-un motiv care este, în sine, greșit. Pentru că aceeași glumă poate fi nostimă din motive diferite, unul sănătos, altul mai puțin.

Poți să râzi de un context ridicol în sine fără să ridici nicio pretenție de superioritate, ceea ce e foarte sănătos, dar publicul larg râde tocmai dintr-un complex de inferioritate. Cred că asta e ceva specific publicului român, care pune un semn de egalitate între prostie și comedie.

Departe de mine intenția de a fi moralizator, ceea ce mă deranjează de fapt este că relația asta dăunează umorului în sine. Pentru că publicul dictează întotdeauna calitatea produselor care ajung pe piață. E ceva de la sine înțeles că umorul absurd sau cel gratuit (care nu „lovește” în nimeni) nu vinde la noi.  Poate că în alte țări nu e așa (mă gândesc în primul rând la Anglia), ceea ce înseamnă că totuși mai există speranțe pentru viitor.

Există bineînțeles nișe, dovada fiind faptul că s-au vândut toate biletele la Eddie Izzard, dar simptomatic e ceea ce se vinde la televizor și ceea  ce are mare succes pe online. Nu știu câți dintre voi suportă umorul românesc de la TV, personal nu pot să mă uit prea mult timp la oameni care comunică urlând, îmi dă senzația că am vezica plină și aștept să se termine totul cât mai repede ca să mă ușurez.

Umorul ăsta este nesănătos și pentru public, căruia îi întreține iluzia superiorității, dar și pentru autori, cărora li se impune un schematism infantil, scăzând calitatea glumelor fără să lase loc de evoluție. Singura variabilă în toată schema asta este contextul, poanta rămâne aceeași.

Nu știu dacă există vreun tratat de etică a râsului, dar știu că ar trebui să existe unul special pentru români. Consumând glume proaste alimentăm un sistem care nu va produce altceva în afară de glume proaste. Ceea ce ți se pare amuzant spune multe despre tine, și de cele mai multe ori spune multe lucruri negative despre tine. Pentru o viață sănătoasă, consumați zilnic umor de calitate!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *