Corto – o insulă in Pacific.

Din chiar primul text în care apare figura lui Corto Maltese, timbrul lui Hugo Pratt este cel al capodoperei. “ La balade de la mer salée” nu este doar una dintre cele mai enigmatic- melancolice istorii ale ciclului, ci şi poemul pe care Pratt îl închină acestei întinderi de mare şi de lacrimi care este Pacificul. Din acest Pacific ciudat, neguros şi fără de margini se naşte Corto însuşi: îl descoperim răstignit pe o plută, ratăcind în derivă, ca un semizeu ce-şi aşteaptă ceasul reînvierii. Pe jumătate marinar, pe jumătate poet, Corto este materie din materia oceanului, trup din trupul acestui monstru lichid ce se joacă cu destinele umane plasate pe pânza sa infinită.

Îi este dat lui Corto, în marginile acestui ocean Pacific, să (re)întâlnească pe cel cu care va împărţi atâtea momente stranii şi exaltate ale vieţii sale de aventurier- crud şi imprevizibil, Rasputin, dezertorul rus, ridică asasinatul la rangul unei arte. Hedonist şi estet, mereu în căutarea victimelor sale, Rasputin este acel Vergiliu ce îl conduce pe Corto pe cele mai intortocheate cărări ale destinului.

Pacificul lui Corto şi al lui Rasputin este Pacificul Marelui Război, al vremurilor în care Imperiul German se prăbuşeşte, iar din ruinele lui se naşte o nouă lume. În Pacific, Primul Război Mondial înseamnă voiajul între insule, înseamnă lupta corsarilor germani trimişi să lupte împotriva aliaţilor , înseamnă moartea şi melancolia ce se strecoară în viaţă fiecăruia dintre personaje.
Istorie ce evocă dilemele fugoase ale lui Joseph Conrad şi visele tulburi ale lui Robert Louis Stevenson, călătoria lui Corto nu ar fi aceeaşi fără umbra pe care o întinde asupra sa piratul – sacerdot, “Călugărul” învelit în misterul său ca într-o pelerină de templier. Domnind peste Insula Escondida, complice al corsarilor germani, ros de dorul iubirii şi ars de fierul roşu byronian al remuşcării, “Călugărul” este emblema acestui timp al încercărilor.

Un outcast ce visează la lumea lăsată în urmă, “Călugărul” îşi ascultă vocile eului său scindat. Este o inimă care îl aşteaptă pe Corto spre a–şi spune taina , o taină care arde şi desfigurează ca o literă stacojie.

În Pacificul străbătut de piraţi, Corto îşi joacă rolul său ambiguu de cavaler al cauzelor pierdute. Cei doi adolescenţi pe care îi ocroteşte, Cain şi Pandora Groosvenore, sunt fiinţele pe care oceanul le primeşte, spre a-le îndruma pe cărările viitorului. Nimic nu este ceea ce pare în acest spectacol de valuri, iar ambiguitatea este una dintre resursele de care arta lui Pratt se serveşte în cel mai înalt grad.

Atrasă de Corto, Pandora va sfârşi prin a alege, tragic, pe locotenentul de marină german Slütter- o dragoste arsă de război, o dragoste care se încheie cu imaginea plutonului de execuţie şi a morţii absurde destinate unui ofiţer robit datoriei şi condamnat de superiorii săi la o carieră de pirat.

Cântec dedicat lui Corto şi celor care nu îşi pot găsi niciodată liniştea, “ Balada” lui Pratt te urmăreşte cu tonurile ei de melancolie visătoare. O dată închisă cartea, de dincolo de ea răsună vuietul mării şi se simte aroma depărtărilor. Visul este dus mai departe, pe pluta pacifică a lui Corto Maltese.