Nu e banc, nu e fabulă, nu mai e nici măcar de râs.
Au trecut două zile de când filmul „Poziția copilului” a câștigat Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Este uluitor cum după atâta vreme nici Ministrul Culturii, Daniel Barbu, nici președintele ICR, Andrei Marga, nu și-au exprimat public bucuria acestui succes internațional. Niciunul dintre ei nu au făcut nicio declarație, nimeni nu a fost felicitat. Măcar să fi luat exemplu de la directorul CNC, Eugen Șerbănescu, cu un papion care de data asta nu i-a mai stat în gât, care iar s-a urcat pe soclu să se autofiritisească și să declare cât de mândru este de reușita echipei naționale, tutelată de CNC, care, nu-i așa, a făcut și de data asta o figură frumoasă.
Chiar atâta introvertire și reținere din partea a doi oameni subțiri care vor să participe activ la „demuzeificarea” și promovarea culturii române? Sau poate că știu deja că nu le place filmul lui Călin Netzer, înainte să-l fi văzut (ca mulți români, de altfel). Sau poate că, de fapt, nu prea le place filmul românesc, în general, și ce să-și mai bată capul cu arta, când este atâta treabă-n țara asta, sunt atâtea invenții și autostrăzi care nu le dau pace.
Dar dacă, de fapt, această muțenie scârbavnică se traduce printr-o fundamentală și fără leac lipsă de bun simț, nerespectarea unui minim protocol exprimă tocmai complexul de superioritate care ne mai asigură o dată în plus cine-i șeful aici (nu mai suntem la Berlin, da?), iar durerea în cot și invidia ne mai avertizează o dată, dacă n-am înțeles până acum, că desconsiderarea oamenilor care fac cultură în România este, pur și simplu, o chestiune de neam prost, de prost gust și, în general, care conține multă prostie. Ambii conducători ai acestor instituții de stat sunt cadre didactice și mă îndoiesc profund de vreun gest (necondiționat financiar) de încurajare și apreciere pe care să-l fi făcut vreodată vreunui student de-a lungul carierei. Nu au acest exercițiu, iar acum e prea târziu să îl deprindă.
Sigur, că opinia publică și media ar trebui să le bată obrazul insistent și să le amendeze drastic comportamentul grobian și ignoranța ignobilă, pentru ca, în cele din urmă, cei doi să își dea demisia cu ultimele firmituri de demnitate pe care ar avea-o. Dar, nu-i așa, mai bine, să-i lăsăm întru visare, în momentele de profundă reflecție la viitorul țării, la generații și generații care vor fremăta și se vor înghesui să le pună pipe și mustăți propriilor portrete din manualele școlare.
Noi să ne vedem de treabă.
Excelent articol.
Bineinteles, concluzia „Noi sa ne vedem de treaba” trebuie sa fie o gluma.
Pentru ca exact asta avem de invatzat: sa nu ne mai vedem de treaba si sa nu ii mai lasam pe stimabilii „guvernanti” (ghilimelele sunt intentionate) sa pluteasca undeva deasupra noastra si sa nu aiba legatura cu noi.
Pentru ca ei plutesc pe norisorii roz ai bugetului de stat, care este facut din banii luati cu de-a sila din buzunarele noastre pentru a nu ne oferi aproape nimic in schimb.
Ar putea sa ne explice CONCRET acesti doi domni ce fac ei in fiecare zi? Care este agenda lor? Si, dincolo de agenda lor, ce proiecte concrete au si cum incurajeaza cultura la modul real?
Si, cel mai dureros pentru ei, ne pot explica exact unde se duce fiecare leutz din bugetul lor?
Nu e chiar glumă. Dacă noi nu ne vedem de treabă, atunci cine? Trebuie să găsim alte resurse și să nu ne mai bazăm pe alții, pe ei și instituțiile lor. Sigur că e de o mie de ori mai greu și nu e normal. Aveți soluții cum să nu mai fim doar martorii plutirii lor? Eu nu mai cred în petiții și proteste.
Va rog eu frumos sa-i acordati circumstante atenuante domnului Marga pentru lipsa de reactie; omu’ e foarte ocupat ca nu-i merge caloriferu’…e stricat.
Eroarea de redactare de la sfarsitul penultimei fraze din articol „manalele scolare” in loc de „manualele scolare” va aproprie fara sa vreti de un adevar mult mai trist decat cel pe care-l intrevedeti. Intr-un proces educational ce-si extrage seva din cultura caloriferului, dealtfel maiestuos punctata de Andrei Marga, generatiile viitoare vor invata mai degraba din „manelele” scolare ce vor reflecta fidel ideile acestui mare strateg cultural.
Mulțumesc pentru atenționare. Am modificat eroarea, inclusiv de frica perspectivei descrise de dumneavoastră mai sus.