Exista carti extrem de necesare despre care se vorbeste, din pacate, prea putin. Carti care sunt menite sa aseze si sa reaseze lucrurile in ordinea lor autentica, sa restituie istoria asa cum a fost, nu cum o imagineaza unii si altii. Doamna Dorli Blaga a publicat la Humanitas editia a doua, revazuta si adaugita, a cartii “Tatal meu, Lucian Blaga”, un volum impresionant despre destinul marelui poet si filosof, dar si despre multe alte teme de o vitala actualitate.
Scrisa sub semnul unei admirabile elegante a emotiiilor, cartea vorbeste despre prigoana la care a fost supus Blaga de catre regimul comunist, despre spiritul sau democratic si despre multe alte teme de o dramatica actualitate. Intre acestea, testamentul moral al lui Tudor Bugnariu (1909-1988), sotul doamnei Dorli Blaga, unul dintre atat de putinii comunisti romani onesti. Se ridica statuie azi unui Ion Ianosi si “Internationalei” sale, dar nu se vorbeste despre Tudor Bugnariu, cel care a sustinut ideea ca adevarul trebuie rostit fara reticente si fara menajamente inutile. Nu fragmente de adevar, ci tot adevarul. Reiese limpede ca Bugnariu a fost ceea ce putem numi un marxist antitotalitar.
Semnalez in special capitolul “Tudor Bugnariu sau tradarea prieteniilor in sistemele totalitare”. Sunt de acord cu Dorli Blaga ca, daca apuca prabusirea dictaturii in decembrie 1989, Tudor Bugnariu ar fi solicitat imediat deschiderea arhivelor si un Raport despre crimele sistemului. Cata vreme, iata, un Ion Ianosi, asemeni unor Stefan Andrei, Silviu Curticeanu, Dumitru Popescu, nici azi nu considera necesara judecarea intregului trecut comunist; a ne limita doar la Nicolae Ceausescu mi se pare straniu.
As mai aminti aici analizele dosarelor de Securitate si a chestiunilor legate de rolul unor pseudo-prieteni, delatori precum Pavel Apostol (fost student al lui Blaga imediat dupa razboi, apoi denuntatorul acestuia, arestat el insusi, devenit turnator, unul dintre apropiatii lui Miron Constantinescu, membru al Academiei de Stiinte Sociale si Politice, hegeliano-marxist cu voie de la stapanire, in cele din urma ramas in Germania, unde a si incetat din viata, dar si psihologul Alexandru Rosca, membru corespondent al Academiei RSR.
Memorabila este descrierea intalnirii lui Dorli Blaga, in Elvetia, cu istoricul Golo Mann, fiul cel mic al lui Thomas Mann. “Aber was wunschen Sie?”, a intrebat Golo Mann. “Nichts”, a raspuns Dorli Blaga, dupa care a urmat o conversatie despre Europa de Est si revolutiile din 1989. Despre iubirea lui Blaga pentru Thomas Mann ar trebui scris separat. Cred ca nu ma insel, marele poet i-a daruit lui Dorli “Der Zauberberg” (Muntele vrajit”), romanul esential despre criza constiintei europene in veacul al XX-lea.
Recomand calduros aceasta carte tuturor celor care sunt interesati de avatarele istoriei intelectuale a Romaniei in anii comunismului, de opera lui Blaga si caznele la care a fost supus poetul-filosof de catre regimul comunist, precum si, ori mai ales, de problema onoarei in timpuri sumbre.
D-le Tismăneanu,
Pe Pavel Apostol l-ați developat. Dar ați omis rolul abject jucat și de Andrei Roth, mâna dreaptă a lui Pavel Apostol, în darea afară din Universitate a lui Lucian Blaga.. Ambii, erau comuniști staliniști (minoritari).
In mod sigur nici „Merfu” nu este un democrat. Iar cat priveste ura, am o intrebare: laburistii englezi sunt democrati? Vizitand Palatul popular de la Glasgow, am vazut conditiile de locuit ale muncitorilor industriali din vremea lui Marx si Engels. O camera 6/6 cu un cuier pom si un dulap sub care se vedeau 2 valize. Sub reconstituire, o intrebare, in loc de explicatie: ati putea locui aici ca o familie cu 6 persoane? Incercati, dle „Merfu”, sa cititi intai „Situatia clasei muncitoare din Anglia” a lui Engels, care a aparut mult inainte de „Capitalul”. „Capitalul” e un raspuns stiintific, cu o anume raceala impus de demers, care incearca sa puna bazele logice si stiintifice ale posibilitatii eliminarii unei situatii precum aceea descrisa in cartea lui Engels (si reprodusa partial la Glasgow). Si cum ati fi vrut sa reactioneze la astfel de lucruri? Cu iubire „democratica”?
Pingback: Scrisoare deschisa domnului Alexandru R. Florian: De unde venim, cine suntem, incotro mergem? « Memorie, libertate, moderaţie
Nu stiu cat de marxist a fost profesorul Tudor Bugnariu, dar am vazut ca era un om foarte cinstit. Prin anii 70 am avut ocazia sa asist la un proces de reabilitare a unui lot de fosti studenti de la filozofie la tribunalul miltar de pe Calea Plevnei. Profesorul era chemat ca martor al apararii. Cele declarate de profesor mi-au ridicat parul maciuca. A spus ca in perioada arestarilor dansul era decan si a refuzat sa semneze ordinele de exmatriculare, drept care a fost destituit. A spus ca in urma cu cativa ani facuse un memoriu la CC cerind sa se analizeze ce s-a intamplat in Universitate in anii pana in 60 cred. Ca raspuns a primit sarcina sa faca dansul aceste cercetari. Constatarea dansului trimisa CC a fost ca in Universitate a existat un grup condus de Tamara Dobrin care dorea inlaturarea din Universitate a studentilor romani cu mari perspective. Dupa ce am asistat la acest proces, am urmarit si am constatat ca o perioada acea tovarasa a fost oarecum mai marginala ca apoi sa fie iar urcata sus.
Stiu ca toata sedinta a fost notata de sotia unuia din lot, doamna care am vazut ca semna Aneta Popescu in revista Femeia.
Unul din martorii acuzarii, deci un informator, la momentul procesului de reabilitare era sef de catedra la ASE. Dupa 90 am citit ceva despre vechiul proces si apoi am citit ca acel martor s-a sinucis.
Este vorba de lotul Ion Mihai Popescu-Sendrea-Cismasu (arestati, cred, in 1958). Doamana Aneta Popescu era sotia lui IMP, cel care si-a dat doctoratul, in anii70, cu profesorul Bugnariu pe tema filosofiei culturii la Blaga. Unul dintre martorii acuzarii in procesul la care va referiti a fost Ludwig Grunberg, asistent al lui Marcel Breazu la Catedra de Estetica din Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti, ulterior specialist in axiologie si sef al Catedrei de materialism dialectic si istoric (marxism) la ASE. Intr-adevar, profesorul Grunberg s-a sinucis in anii 90. Din cate stiu, profesorul Bugnariu a trimis numeroase memorii catre conducerea PCR in care a protestat impotriva despotismului politic si a circului ideologic. Despre Tamara Dobrin am scris: a fost o vipera stalinista, a renascut politic sub Ceausescu. Cristian Vasile ar putea adauga numeroase lucruri, sunt sigur.
In textul meu am omis sa spun ca printre delatorii din jurul lui Tudor Bugnariu se gaseau, alaturi de sinistrii Pavel Apostol si Alexandru Rosca, nu mai putin nefastii Tiberiu Bogdan si Raoul Sorban. Ca orice om de buna calitate, Tudor Bugnariu isi intemeia relatiile pe incredere, o virtute exploata cinic de Securitate si de agentii acelei criminale institutii.
în grija şi în paza tinereţii…
“Acum doi ani, în lecţia de deschidere ce am ţinut-o cu ocazia luării în primire a Catedrei de Filosofia Culturii, am făcut unele afirmaţii cu privire la viitorul Sud-Estului european pe plan spiritual. In doi ani s au petrecut evenimente care altădată abia încăpeau în decenii. Să nu vă miraţi deci că simt nevoia să reiau acele afirmaţii, pentru a le justifica în lumina gravelor fapte, răsturnări şi peripeţii ce sau produs de atunci încoace. Spuneam atunci — în acea lecţie de inaugurare exact un an înainte de izbucnirea actualului război, care a zdruncinat vechile aşezări europene, răsturnând perspective şi valori — că spiritul nu are în Europa momente prea fericite. Nu s’ar putea afirma că de atunci spiritul ar fi început să aibă condiţii mai prielnice. Am îndrăznit totuşi să-mi exprim credinţa că oricare ar fi viitorul politic al Sud-Estului european, acest Sud-Est bântuit de toate furtunile în trecut, se găseşte în pragul unor împliniri spirituale unice în istoria sa. Mi-am exprimat credinţa că acest Sud-Est, prin popoarele tinere, care trăiesc încă în plină spontaneitate şi pe un plan de mitologie firească, nestricată, va trăi o nouă epocă de înflorire, cum nu a mai cunoscut de o mie de ani încoace. Având presimţirea cumplită a dezastrelor teritoriale, care s’au declarat pe urmă şi mai ales în vara acestui an apocaliptic (1940), m’am încumetat totuşi să afirm că noi, Românii, vom avea un viitor de natură spirituală cum nu l-am avut niciodată până astăzi. întrebuinţând o figură poetică, vorbeam despre expansiunea noastră spre cer, într’un moment istoric când alte popoare sunt aşa de intens preocupate de expansiuni geografice. […]
Două sunt aşa dar momentele care actualmente mă îndeamnă să privesc cu neţărmurită încredere ziua de mâine: 1) credinţa, de nimic alterată, că ceasul de fericită plenitudine a spiritului european, dacă va mai bate undeva, va bate cu toată certitudinea aici, în Sud-Estul nostru, care până mai ieri era situat la spatele lui Dumnezeu; 2) împrejurarea, atât de nouă, că stelele neamului nostru au trecut în grija şi în paza tinereţii.”
Lucian Blaga, Curs de Filosofia religiei, (Alba Iulia: Fronde, 1994), pp. 7-8.
Putem presupune că deschiderea cursurilor universitare s’a petrecut după 4 Septembrie 1940, “acel an apocaliptic” ? În grija şi în paza tinereţii…
Nu vreau să spun că Blaga ar fi fost un spirit totalitar. Dimpotrivă, dar parcă nici să ajungă un corifeu al democraţiei. Înţeleg că logica trecutului utilizabil cere o oarecare reinterpretare din când în când, dar nici să facem precum comuniştii, chiar cei antitotalitari…, şi să reeducăm postum toate marile nume ale literaturii şi filozofiei româneşti.
Cât despre arhivele securităţii… numai de bine. Nu le vom vedea în veci. De ce ? Pentru că au reuşit să supravieţuiască revoluţiei ca grup/grupuri de influenţă.
Acum mulţi ani… era o glumă tinerească să stai împreună cu doi trei prieteni şi să te uiţi fix la o fereastră de bloc. Din când în când să mai faci vre’un comentariu sibilic… “nu a mai apărut…” sau “tu vezi ?” şi în scurt timp se aduna o mulţime de gură cască care comentau despre iminenta crimă, despre carnagiu, despre orice le trecea prin minte. Se cheamă zvon. Ei bine, aşa au păţit şi românii la revoluţie. De altfel se şi vede cam cum au tras cu automatele în ziduri. Aşa au păţit mai apoi şi în gluma asta de tranziţie. Au ascultat numai de zvonuri, dosare secrete, conspiraţii, &c. Cert este că avem numai spectatori în vreme ce “jucătorii” sunt sub orice critică. Stau încă toţi şi se uită la fereastra cu pricina şi nu înţeleg nimic. O jale.
Cât despre comunist onest… nu există aşa ceva. Poate că înainte de 1917 ? Un comunist onest ar fi trebuit să scrie macar o Spovedanie a unui învins. Asta înseamnă onestitate. Să recunoşti când ai greşit. În România nu a existat onestitate. Toţi ştiau ! Nu pot să spună că nu au ştiut.
Nu este momentul, aici si acum, pentru o analiza detaliata si riguroasa a convingerilor, optiunilor si valorilor politice ale lui Lucian Blaga. Evident, asociat fiind, la un moment dat,cu „Gandirea”, dar mai putin cu gandirismul, a nutrit rezerve serioase privind liberalismul. Dar a pretuit valorile burgheze, cum spuneam l-a admirat si iubit pe Thomas Mann. In raport cu totalitarismele veacului in care i-a fost dat sa traiasca, s-a pronuntat, in stilul sau, critic. Le-a socotit reveniri la barbarie. Citez aici o formulare care cred ca da masura pozitiei lui Blaga in raport cu orice tentativa de inregimentare totalitara: „…din datoria de a trai si a muri pentru adevarul nostru nu vad cum am putea deduce dreptul de a constrange si pe semenii nostri de a trai si de a muri pentru adevarul nostru. Si din datoria de a ferici pe semneii nostri nu se vede cum am putea deduce dreptul de a-i ferici, impotriva vointei lor, cu adevarul nostru” (textul „Adevarurile”, in Lucian Blaga, „Izvoade”, Humanitas, 2011, p. 289). Gasim in aceasta pozitie de principiu, esenta unei viziuni autentic anti-totalitare, ostila oricarui fanatism. Este ceea ce-am tinut sa accentuez in articolul de mai sus.
Domnule Profesor,
In articol ii atribuiti lui Tudor Bugnariu titlul de „marxist antitotalitar”. Nu vreau sa-mi exprim neaparat opinia despre antagonismul dintre cele doua cuvinte din sintagma, insa doresc sa aflu ce v-a facut sa folositi acest atribut in conditiile in care sustineti in ceea ce am citit pana acum ca Marxismul genereaza tiranie respingand in acest fel gaselnita (ridicola dealtfel) a suporterilor acestei ideologii (a urii si resentimentului as spune eu) ce consta in faptul ca Marxismul a fost denaturat in interpretare si practica de varii indivizi ignari si scelerati.
Multumesc pentru comentariu. Exista o traditie a marxismului antitotalitar: mensevicii, de pilda, dar si fratii Roselli in Italia, Boris Souvarine in Franta, Sidney Hook si Bertram Wolfe in Statele Unite, Serban Voinea in Romania etc Cond veti avea vreme, poate cititi cartea profesorului Andre Liebich (Institutul de Inalte Studii Internationalae din Geneva) despre exilatii mensevici, „From the Other Shore”, publicata la Harvard University Press si tradusa si in romaneste. Veti ramane surprins, poate, daca veti afla ca notiunea de totalitarism ca semnificant pentru sistemele sovietic si nazist, a fost propusa intial, in anii 30, chiar de catre unii teoreticieni mensievici.
Deci, aflandu-ne aici pe o platforma care incurajeaza dialogul si respectul pentru lumea ideilor, imi veti ingadui sa spun ca formularea „marxism antitotalitar” nu este obligatoriu un oximoron. Nu am spus si nu spun ca marxismul, in intentionalitatea si conseinteles sale, este antitotalitar. Spun ca au existat si pot exista ginditori marxisti antitotalitari. Discutia este insa foarte ramificata, exista o bibliografie bogata, poate ar merita reluata mai incolo. Ganduri bune.
Eu va multumesc pentru raspuns si pentru cartea sugerata. Asa cum corect ati remarcat, timpul meu pentru lecturi extracurriculare este zero absolut, din pacate.
Am citit in schimb Marx (Capitalul(, fragmente din Engels si corespondenta dintre cei doi. Ce am inteles eu din texte, nefiind singurul dealtfel,este o filozofie a resentimentului si urii. Ca exista capitole si pasaje ce nu reflecta acest aspect adresand chestiuni economice, acesta este un lucru evident. Insa atunci cand analizam cartea dpdv al filozofiei politice lucrurile sunt simple si clare. Nu am nici o intentie de a discuta pe marginea cartii ci doar de a face observatia ca pentru cineva care a inteles cu adevarat scrierile lui Marx nu le poate imbratisa si promova daca nu are o samanta tiranica in caracter.
Nu cunosc, este adevarat, cazurile pe care le mentionati si in speta pe cel al lui Bugnariu. Le acord insa creditul unor oameni ce nu l-au inteles pe Marx. Si mai degraba inclin sa cred ca acestia si-au agatat idealurile si sentimentele umaniste (fata de o societate contemporana lor injusta) de aceasta ideologie ce adreseaza aceste probleme create de injustitia sociala intr-un mod denaturat, alimentand resentimentul si ura de „clasa”.
In conditiile de mai sus sustin ca sintagma contine cuvinte contradictorii in inteles. In opinia mea, oricat de binevoitor ai vrea sa fii, nu-l poti scoate pe Marx un democrat (in sensul modern al cuvantului).
Numai bine, va doresc si eu.